|
| Foto: Costin Oprean /
Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş |
Celebrările de înmormântare a cardinalului Lucian Mureşan, mitropolit de Făgăraş şi Alba Iulia şi întâistătător al Bisericii Greco-Catolice din România, s-au desfăşurat luni, 29 septembrie 2025, începând cu ora 11.00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră Greco-Catolică "Sfânta Treime" din Blaj, jud. Alba, şi au fost prezidate de PS Cristian Dumitru Crişan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş. Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea a fost reprezentat de Excelenţa Sa Giampiero Gloder, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova. Colegiul cardinalilor a fost prezent prin Eminenţa sa Cardinalul Claudio Gugerotti, prefect al Dicasterului pentru Bisericile Orientale. PS Iosif Păuleţ şi PS Petru Sescu au fost prezenţi la Blaj, pentru a-şi lua rămas-bun de la Preafericirea Sa cardinal Mureşan şi pentru a prezenta condoleanţe Bisericii Greco-Catolice din România. La celebrare a fost prezent şi domnul Nicuşor Dan, preşedinte al României. Întreaga celebrare a fost transmisă la Radio ERCIS FM, Angelus TV, TVR3 şi canalul de Youtube al Radio Blaj TV Online începând cu ora 11.00.
Luni, 29 decembrie 2025, în catedrala greco-catolică de la Blaj, din judeţul Alba, cu hramul "Sfânta Treime", s-au celebrat funeraliile Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice din România, Preafericirea sa Lucian Mureşan, cardinal. La ceremonia funerară au participat: Eminenţa Sa Cardinalul Claudio Gugerotti, prefect al Dicasterului pentru Bisericile Orientale, Excelenţa sa Giampiero Gloder, nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, episcopi din Statele Unite ale Americii şi din Europa, preoţi şi credincioşi de rit greco-catolic şi romano-catolic. Alături de ierarhii Bisericii au participat domnul Nicuşor Dan, preşedinte al României, miniştri şi autorităţi locale şi centrale, între care şi domnul Ciprian Olinici, ministru secretar de stat pentru Culte. Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a fost reprezentată de PS Iosif Păuleţ, împreună PS Petru Sescu, uniţi în rugăciune cu Preasfinţitul emerit Petru Gherghel.
|
| Foto: Costin Oprean /
Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş |
La final, a fost rostit cu emoţie mesajul Papei Leon al XIV-lea de către Preasfinţia Sa Giampiero Gloder, nunţiu apostolic în România şi în Republica Moldova. "Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru exemplara mărturie a acestui fiu credincios al Bisericii, care nu a şovăit nici chiar în vremuri de persecuţie. Amintesc cu admiraţie dificultăţile şi umilinţele pe care le-a îndurat cu curaj în anii de încercare, când a continuat să-l slujească pe Cristos în misiunea pastorală, chiar şi cu riscul propriei libertăţi. Preoţia sa, caracterizată de răbdare şi dăruire evanghelică, a revelat o iubire neclintită faţă de Cristos şi faţă de Biserică, luminând generaţii de credincioşi. Înalţ rugăciunea mea pentru sufletul acestui slujitor bun şi prevăzător care, fidel motto-ului său, a ştiut să îşi ofere viaţa chiar şi în suferinţă, încredinţându-se cu deplină încredere Tatălui ceresc. Am nădejdea că, însoţit de martirii şi de fericiţii Bisericii Greco-Catolice Române, el va fi primit în bucuria Împărăţiei veşnice."
Eminenţa sa Cardinalul Claudio Gugerotti, prefect al Dicasterului pentru Bisericile Orientale, vorbind despre Preafericirea Sa, a spus: "Cardinalul a fost pentru noi un mare mărturisitor al lui Cristos, al fidelităţii faţă de Biserică şi faţă de succesorul lui Petru, cu preţul unor sacrificii nemăsurate, al unor schimbări constante şi bruşte în viaţa sa, impuse din cauza apartenenţei sale religioase. El s-a distins printr-o pregătire personală şi printr-o lucrare spirituală de însufleţire a credincioşilor, desfăşurată clandestin, în întuneric, atunci când ea era, de fapt, Lumina strălucitoare care luminează inimile şi inspiră fapte nobile. Cardinalul a fost, de asemenea, la finalul acelor evenimente dramatice, protagonistul unei renaşteri pline de speranţe pentru Biserica Greco-Catolică din România."
Preşedintele României, domnul Nicuşor Dan, şi-a arătat recunoştinţa şi omagiul pentru cel care a fost cardinalul Lucian Mureşan: "România are nevoie de reconciliere pe multe paliere şi cardinalul Mureşan, de care ne despărţim azi trupeşte, a fost un exemplu despre cum reconcilierea se poate întâmpla. Pentru că vă aduc aminte, la 1 decembrie 1918, un episcop greco-catolic, episcopul Hosu, citea Proclamaţia şi într-un gest de cinism inimaginabil, exact 30 de ani mai târziu, în 1 decembrie 1948, printr-un decret al Marii Adunări Naţionale, acest cult era trecut în ilegalitate. Şi sunt toate persecuţiile care au urmat până în 1989. Şi am avut un om care a reuşit, având experienţa asta dureroasă, să aducă cu tact lucrurile la o normalitate. Şi cred că România are nevoie de mulţi astfel de oameni în momentele pe care le trăim acum."
|
| Foto: Costin Oprean /
Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş |
Preasfinţitul Cristian, actualul administrator al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în cuvântul său de la finalul celebrării spunea despre Preafericirea Sa: "Preafericitul cardinal Lucian a fost omul dăruirii şi al râvnei pentru o misiune primită de la Dumnezeu şi împlinită cu fidelitate deplină. El nu a fost doar un ierarh trecător prin istorie, ci protagonist devotat şi martor al istoriei dramatice şi luminoase a Bisericii noastre: al catacombelor, dar şi al renaşterii. A călăuzit generaţii întregi într-un timp al schimbărilor rapide, cerându-i-se înţelepciune, discernământ şi prudenţă. În această cheie trebuie înţelegem chemarea şi misiunea omului, preotului şi ierarhului Lucian Mureşan."
Cardinalului Lucian Mureşan, mitropolit de Făgăraş şi Alba Iulia şi întâistătător al Bisericii Greco-Catolice din România, a murit la 25 septembrie 2025, la vârsta de 94 de ani, şi a fost înmormântat la 29 septembrie 2025 în Catedrala "Sfânta Treime" din Blaj, jud. Alba. A fost întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România peste 30 de ani şi cel de-al treilea cardinal din România.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Pr. Claudiu Bulai
* * *
Radio BLAJ TV ONLINE: Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, urmată de Slujba Înmormântării (29 septembrie 2025):
*
Radio BLAJ TV ONLINE: Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, urmată de Slujba Înmormântării (29 septembrie 2025):
* * *
Din arhiva ercis.ro:
A trecut la Domnul card. Lucian Mureşan (include biografia)


