Cursul de formare pentru preşedinţii parohiali din Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" Iaşi ce s-a desfăşurat în perioada 7-9 octombrie 2016, la Centrul Gaudium et spes din Traian, a avut menirea de a le aduce participanţilor informaţii bogate despre misiunea pe care au acceptat-o. De la bun început au avut o misiune imposibilă de rezolvat, dar cu ajutorul rugăciunii au reuşit să meargă mai departe.

Tema "Bogaţi în demnitate, generoşi în dăruire", precum şi motoul "Ceea ce am, aceea îţi dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă!" (Fap 3,6), care vor însoţi noul an asociativ, au fost explicate de părintele Felix Roca, asistent spiritual general. De aici putem pune în practică spusele părintelui de a dărui din toată inima, chiar dacă nu avem aur şi argint, uitându-ne în ochii persoanei, astfel încât măcar durerea de pe suflet să i-o alinăm printr-o privire mângâietoare.

Cursul s-a încheiat cu sfânta Liturghie de hram la biserica "Regina Sfântului Rozariu" din Săbăoani. La cuvântul de învăţătură părintele Felix ne-a vorbit despre importanţa rugăciunii sfântului Rozariu, chiar dacă, uneori, ne este greu să spunem de aşa multe ori o singură rugăciune, adică "Bucură-te, Marie..."

Mai multe detalii şi fotografii puteţi găsi pe site-ul www.aciasi.ro.

Andreea Gheţ