În perioada 9-11 octombrie 2015, Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi a desfăşurat la Traian cursul de formare pentru preşedinţii parohiali din întreaga dieceză. Cu această ocazie s-au reunit tineri şi adulţi din peste 30 de parohii pentru a aprofunda rolul preşedintelui parohial în grupul de Acţiune Catolică şi modalităţile prin care acesta poate îndeplini mandatul ce îi este încredinţat.

Tema cursului a fost şi tema anului asociativ în curs "Să trăim şi să mărturisim milostivirea", iar motoul este reprezentat de versetul din Evanghelia după Sfântul Marcu (6,36): "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv".

Programul a început vineri seara cu sfânta Liturghie celebrată de pr. Felix Roca, asistentul spiritual general al Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi şi pr. Iosif Dămătăr, asistent spiritual sectorul adulţi, zona Bacău şi a continuat cu deschiderea cursului de către Adriana Ianuş, preşedinte diecezan.

La programul formativ de sâmbătă dimineaţă la care au participat şi aproximativ 15 asistenţi spirituali din diverse parohii ale celor trei zone, pr. Felix a subliniat, având drept punct de pornire câteva discursuri ale celor trei ultimi sfinţi părinţi, caracteristici ale Acţiunii Catolice: vocaţie, coresponsabilitate şi slujire.

Ziua de duminică a fost marcată de mărturia familiei Bartic din Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi, care, prin intermediul relatării unor experienţe de viaţă reale şi proprii, au îndemnat să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi în planul său, indiferent cât de dificil poate părea aceasta.

Întregul program s-a încheiat cu o sfântă Liturghie şi cu angajamentul fiecăruia de a pune în slujba propriei parohii entuziasmul şi disponibilitatea sa, pentru o mai bună slujire în Cristos.

Mai multe detalii, impresii ale participanţilor, dar şi fotografii se pot vizualiza pe site-ul www.aciasi.ro al Acţiunii Catolice "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi.

Ana Dănculesei