În dimineaţa zilei de 21 decembrie 2025 (în jurul orei 7:30), în vârstă de 81 de ani, a trecut la cele veşnice într-un spital din Iaşi sr. Maria Balan din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot".

Sr. Maria Balan s-a născut la 27 martie 1944 la Galbeni, judeţul Bacău, din părinţii Anton şi Magda, fiind al patrulea copil din cei nouă ai familiei. A început activitatea în anul 1983, în parohiile Chetriş, Ploscuţeni, Adjud şi Trebeş. A făcut primele voturi la 26 aprilie 1992, la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, iar voturile perpetue la 7 octombrie 1996, în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Cacica.

În dimineaţa zilei de 11 decembrie a făcut un preinfarct şi a fost internată într-un spital din Bacău, iar în după-amiaza aceleiaşi zile a fost transferată la un spital din Iaşi. În perioada spitalizării a primit zilnic Sfânta Împărtăşanie, iar pr. Mihai Budău, nepotul ei, i-a oferit Sfântul Maslu.

Îi mulţumim sorei Maria Balan pentru exemplul ei de slujire şi sacrificiu. S-a rugat mult şi a muncit la fel de mult în parohiile în care s-au construit biserici şi case parohiale. Povestea deseori surorilor că a dormit în sacristia bisericii pentru că nu avea alte condiţii. Dumnezeu să o răsplătească pentru tot binele pe care l-a făcut tuturor celor pe care i-a întâlnit!

Sfânta Liturghie de înmormântare va avea loc marţi, 23 decembrie 2025, începând cu ora 11:00, în capela cimitirului din Parohia Galbeni.

Să se odihnească în pace!

SCMP