A trecut la Domnul sr. Clara Cochiorca, din Congregaţia "Surorile Oblate Asumpţioniste"

Congregaţia "Surorile Oblate Asumpţioniste" anunţă plecarea în casa Tatălui a sorei Clara Cochiorca, în ziua de duminică, 3 noiembrie 2024.

Sora Clara s-a născut pe 23 octombrie 1962 la Faraoani, jud. Bacău. A intrat în congregaţie imediat după căderea comunismului. Pe 14 martie 1991 a intrat în postulatură la Bucureşti. Pe 8 septembrie 1991 a intrat în noviciat la Biserica "Sfântul Nicolae" din Bacău, iar pe 8 septembrie 1993, la aceeaşi biserică, ea s-a angajat în urmarea lui Isus prin prima profesiune călugărească. În anul 1999 a făcut profesiunea pe viaţă la Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" din Bacău.

Pe durata celor 31 de ani de viaţă consacrată de oblată asumpţionistă, călugăriţa misionară a slujit cu multă dăruire şi disponibilitate pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în diferite comunităţi din ţară şi străinătate. A început slujirea la comunitatea din Bucureşti, apoi comunităţile "Mănăstirea Sfânta Monica" din Izvoare Bacău şi Suceava. A fost misionară la Moscova - Rusia şi la Sofia - Bulgaria. Întoarsă în ţară a continuat slujirea la Izvoare Bacău şi comunitatea Asumpţiunii din Bacău centru, iar în 2022 a plecat din nou în misiune la Plovdiv în Bulgaria. În luna iulie 2024 a venit în ţară să participe la exerciţiile spirituale. După reculegere a rămas în ţară pentru investigaţii medicale şi tratament. După patru luni de suferinţă, în dimineaţa zilei de 3 noiembrie 2024 sora noastră a părăsit această lume pentru a merge în Împărăţia veşnică.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vieţii sorei Clara. Cu speranţa că ne vom revedea în ceruri o încredinţăm pe sora noastră milostivirii divine şi rugăciunii dumneavoastră.

Sfânta Liturghie de înmormântare va avea loc miercuri, 6 noiembrie 2024, ora 10.30, la Biserica "Sfântul Francisc din Assisi" din Izvoare-Bacău.

Surorile Oblate Asumpţioniste