La 27 decembrie 2013 a fost chemată la Domnul sora Georgina Cmeci, după o boală îndelungată, trăită în spirit de credinţă. Liturghia de înmormântare a fost celebrată la 29 decembrie 2013, la biserica din Izvoare, Bacău.
Sora Georgina Cmeci s-a născut în anul 1924, în localitatea Bucium, judeţul Bihor, într-o familie cu patru copii.
În anul 1939 a intrat în mănăstirea Surorilor Oblate Asumpţioniste de la Beiuş, judeţul Bihor.
Parcurgând etapele prevăzute pentru viaţa religioasă: aspirandat, postulandat, noviciat, pronunţă primele voturi de ascultare, sărăcie şi castitate în Congregaţia Oblatelor.
După primele voturi este trimisă în misiune, în localitatea Tomnatec, judeţul Timiş, pentru a se ocupa de educaţia copiilor din grădiniţă şi din şcoala primară, apoi i se încredinţează o altă misiune, la Spitalul "Assomption" din Bucureşti, care aparţinea congregaţiei, astăzi fiind Spitalul "Panduri" din Bucureşti.
În anul 1948 când a venit comunismul la conducerea ţării şi mănăstirile au fost desfiinţate, iar proprietăţile lor naţionalizate, majoritatea surorilor au fost trimise în familie. Datorită faptului că nu era personal calificat pentru a prelua lucrul făcut de surori în spital, iar medicii doreau să lucreze cu surorile, deoarece ele erau devotate îngrijirii bolnavilor, autorităţile comuniste au permis surorilor să rămână în spital. Sora Georgina, împreuna cu alte surori, a rămas să lucreze şi să locuiască în cadrul spitalului, până ce toate au primit ordin să elibereze camerele din spital. Împreuna cu alte două surori au închiriat un apartament în care au locuit şi au dus o viaţă religioasă, atât cât s-a putut, continuând să lucreze în spital, bine ştiind şi simţind că sunt supravegheate de securitate.
Sora Georgina şi-a dedicat toată viaţa sprijinirii şi ajutorării celor bolnavi şi nevoiaşi, în care vedea chipul lui Isus Cristos. Atât cei din spital, cât şi cei din cartier sau credincioşii de la biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Bucureşti de care aparţinea, apelau la ea când aveau nevoie de injecţii sau alte tratamente.
Ajunsă la vârsta pensionării, sora Georgina a continuat să ţină o mână întinsă, cerşind de la cei ce aveau posibilităţi, dând cu cealaltă mână celor nevoiaşi, cărora încerca să le vină în ajutor.
În anul 2001, căzând pe gheaţă, şi-a fracturat femurul. A stat nouă luni internată in spital. De atunci nu a mai putut merge niciodată pe picioare.
În anul 2002 a venit la mănăstirea din Izvoare, unde surorile au îngrijit-o cu dăruire şi devotament.
Sora Georgina a fost un model de persoană consacrată. Chiar dacă nu putea participa fizic la rugăciunea comunităţii, era unită în spirit cu surorile din capelă. Era găsită mereu cu cartea de rugăciuni sau cu rozariul în mâini. A fost o soră căreia nu i-a lipsit zâmbetul de pe buze. Deşi se vedea că suferă, nu s-a plâns niciodată. Aşa cum a trăit toată viaţa, aşa a trăit şi anii de suferinţă fizică: cu gândul la alţii pe care îi considera că suferă mai mult decât ea. A murit la 27 decembrie 2013.
Dumnezeu să îi ierte tot ce a greşit în viaţă şi să îi dea odihna veşnică alături de îngerii şi de sfinţii săi în patria cerească!
Sr. Elisabeta Balint
