A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna februarie 2025
Revista Diecezei de Iaşi, "Lumina creştinului", cu numărul 422 din al XXXVI-lea an al seriei noi, pe luna februarie 2025, a văzut lumina tiparului şi aşteaptă să fie citită. În cuprinsul ei se găsesc articole despre viaţa consacrată, mesajul episcopului pentru persoanele consacrate, ştiri despre evenimentele principale din Biserica locală şi universală. Tot în acest număr se poate citi despre Jubileul lumii comunicaţiilor, primul dintre multele jubilee care se sărbătoresc la Roma în acest an.
Lumina transmisă de la o lumânare la alta din imaginea de pe copertă trimite la Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, care se va sărbători la 2 februarie 2025. Acestor persoane, călugăriţe şi călugări, le dedică la pagina 3 PS Iosif Păuleţ un mesaj, cerându-le să se audă şi să se vadă că "merită" spus un Da deplin urmării lui Cristos. La paginile 4-5, Andrei Oancea vorbeşte despre Jubileul lumii comunicaţiilor, pe care l-a trăit la Roma împreună cu alţi colegi de la Radio ERCIS FM. În continuare, puteţi citi un interviu realizat de pr. Claudiu Bulai cu pr. Bernadin Duma, OFMConv., "O confirmare providenţială". Fratele franciscan, în manieră confesională, vorbeşte despre vocaţie şi realizarea acesteia în cei 27 ani de preoţie pe care îi are.
Sr. Luiza Ţuţuianu, CJ, scrie despre frumuseţea vieţii consacrate la pag. 8. "Uşile! Uşile" este articolul pe care ni-l oferă Vlad Ropotică, invitând la deschiderea uşii interioare înaintea celui care bate, Isus. Despre "Jubileul iubirii" scrie Diana Bejan la pagina 10. Pr. Iosif Antili ne vorbeşte despre "Şcoala uceniciei în Vechiul Testament", iar sr. Cristiana Coşa, o soră benedictină, ne ilustrează viaţa venerabilei Angelina Pirini. Andacollo este numele sanctuarului despre care scrie pr. Iosif Dorcu, situat în continentul sud-american, în statul Chile. Evenimentele cele mai importante ale Centrului Diecezan Caritas sunt descrise la pagina 14. Pr. Felician Tiba se adresează familiilor şi relevă o faţetă importantă a iubirii, aceea de a avea grijă de celălalt, la pagina 15.
Adolescenţii găsesc la pagina 16 două titluri frumoase: "Rugăciunea de la grădiniţă" şi "Importanţa jubileului". Tinerii descoperă noi semne de speranţă în articolul pr. Felix Roca. Tot pentru tineri scrie şi pr. Emil-Daniel Gaşpar, cu o invitaţie binevenită celor care recunosc o sămânţă de chemare în suflet: "Descoperă-ţi vocaţia în lumina lui Cristos!" La pagina 19, pr. Ioan Balan, în stilul reflexiv pe care îl are, ne propune să activăm în noi o capacitate, şi anume recunoaşterea lui Cristos în cel de lângă noi. Despre "Identitate în cuvânt" scrie pr. Cristian Chinez.
În viaţa misionară este nevoie de o virtute, cea a răbdării, iar despre ea vorbeşte pr. Florin-Petru Sescu la pagina 20, inspirându-se din experienţa misionară pe care au avut-o doi preoţi. Următoarea pagină este dedicată Papei Sixt al IV-lea şi relaţiei pe care a avut cu domnitorii Moldovei, un articol semnat de pr. Petru Ciobanu. Despre cele mai importante ştiri din Biserica locală aflaţi în paginile 22-24 ale revistei, aşa cum le-a sintetizat Ovidiu Bişog.
Chestiuni legate de moştenire şi prevederile legale ale statului român vizavi de această temă oferă pagina 26, semnată de Mihaela Ciobanu, în calitate de avocat. Rebusul pr. Emanuel Imbrea şi un extras din Mesajul papei la Ziua Mondială a Bolnavului încheie acest număr al revistei.
Tuturor cititorilor le dorim lectură plăcută şi îmbogăţitoare!
Pr. Cristian Diac
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXVI, nr. 2 (422), februarie 2025, 5 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro