A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna februarie 2024
Isus în rugăciune în Grădina Măslinilor şi îndemnul său din Evanghelia după Sfântul Matei, "Tot ceea ce veţi cere în rugăciune, credeţi că aţi primit deja şi vi se va da" ne întâmpină pe coperta numărului 2 (410) al revistei "Lumina creştinului", ajunsă în anul XXXV al seriei noi.
"În fiecare an, pe 2 februarie, Biserica celebrează sărbătoarea Întâmpinării Domnului şi dedică această zi persoanelor consacrate", aminteşte PS Iosif Păuleţ, păstorul Diecezei de Iaşi, în mesajul său intitulat "Persoanele consacrate, martore ale vieţii fraterne şi ale comuniunii", din pagina 3.
"La 21 ianuarie s-a celebrat Duminica Cuvântului lui Dumnezeu, care, din voinţa Papei Francisc, cade în fiecare an în a treia duminică din timpul ordinar. Această zi este o ocazie pentru a afirma încă o dată centralitatea Scripturii în viaţa personală şi comunitară a credinciosului", citim în articolul dedicat Bibliei în pagina 4.
Orga istorică din Săbăoani, veche de un secol, a fost restaurată. Aceasta va fi sfinţită în ziua de 4 februarie, după încheierea misiunilor populare, şi va răsuna din nou în Biserica "Sfântul Mihail" din Săbăoani, aflăm din pagina 5.
Chipul zâmbitor al preotului Grigore Duma, aflat la 85 de ani de viaţă şi apropiindu-se de jubileul de 60 de ani de preoţie, ne priveşte din paginile 6 şi 7, unde găsim interviul semnat de pr. Claudiu Bulai.
"În marea familie a celor care cred şi alcătuiesc Biserica există o categorie de creştini care, din voinţa lui Dumnezeu şi prin inspiraţia Duhului Sfânt, primesc o carismă specială şi constituie o parte importantă din Biserică. Acestea sunt persoanele consacrate", subliniază la pagina 8 pr. Cristian Blăjuţ, vicar episcopal responsabil cu viaţa consacrată în Dieceza de Iaşi.
Despre iubire scrie Vlad Ropotică, la rubrica "Părtaşi la viaţa Bisericii", în pagina 9. Pe verso, la pagina 10, Diana Bejan semnează meditaţia "Un sfârşit cu demnitate", iar pe o coloană putem citi despre Anul Rugăciunii.
"Casa ca metaforă pentru Biserică " este articolul semnat de sr. Iuliana Neculai, NDS, la pagina 11, la rubrica "Citind Scriptura".
La pagina 12, la rubrica "Mesajul sfinţilor", sr. Monica Bogdănel, din Congregaţia "Surorile Providenţei", o prezintă pe Maria Antonia a Sfântului Iosif, numită "Mama Antula", considerată mama spirituală a Argentinei, va deveni din 11 februarie prima sfântă argentiniană.
Sanctuarul Chełm din estul Poloniei este popasul spiritual pe care ni-l propune pr. Iosif Dorcu, la pagina 13, la rubrica "Sanctuare".
O nouă casă în construcţie la Iaşi va fi dedicată persoanelor cu dizabilităţi, dar va găzdui şi comunitatea Slujitorilor Carităţii, inclusiv elevii şi studenţii seminarişti, aflăm din pagina 14, la rubrica "În sprijinul semenilor", în articolul "Biserica este casa ta" semnat de pr. Walagan Alphonse Bakthis, SDC.
Urmează "Pagina familiilor", pagina 15, cu mărturia " Părintele a avut dreptate!", propusă de pr. Felician Tiba. Copiilor, în pagina următoare, le este dedicată reflecţia "Nu există nu pot!", şi mărturia "Mulţumesc persoanelor consacrate!" a tânărului Rareş care a crescut la o mănăstire.
Tinerilor le este dedicată în special pagina 17, unde găsesc "doza de speranţă de care avem nevoie pentru a înainta pe drumul vieţii", în meditaţia "Cântecul speranţei în întunericul vieţii" semnată de pr. Felix Roca în ciclul "Semănători de speranţă". Tot tinerilor le este dedicată şi meditaţia "Nu delegaţi, ci coresponsabili", despre vocaţii, avându-l autor pe pr. Richardo-Dominic Baciu în pagina următoare.
La pagina 19, găsim îndemnul "Să scuturăm praful din noi pentru a intra lumina lui Cristos" pe care ni-l adresează pr. Ioan Balan şi tableta spirituală semnată constant de pr. Cristian Chinez, în acest număr titlul acesteia fiind "Europenism discutabil".
Despre primii ani ai Centrului Misionar Diecezan de Iaşi, care împlineşte 25 de ani de existenţă, citim în pagina 20, la rubrica "Misiuni", în articolul actualului director al acestui centru, pr. Florin-Petru Sescu.
Se împlinesc în luna mai zece ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici, prezentat de pr. Isidor Iacovici, postulator al cauzei de beatificare şi canonizare, la pagina 21, la noua rubrică din acest an, "Fericitul Anton Durcovici".
"Raporturile diplomatice" ale Sfântului Scaun, "Statistici din Biserica Catolică", "Un nou episcop în China", "Biserică atacată în Istanbul", rubricile "Din agenda episcopului Iosif Păuleţ" sau "Slujiţi Domnului cu bucurie" sau programul administrării Mirului şi cel al vizitelor pastorale din acest an sunt câteva dintre titlurile ştirilor din cadrul Bisericii Catolice selectate în următoarele trei pagini ale revistei, 22, 23 şi 24, redactate de Ovidiu Bişog.
La rubrica "Curier juridic", avocata Mihaela Ciobanu răspunde problemelor legale semnalate de cititorii revistei în pagina 25. Rămânem "În dialog cu cititorii" şi la pagina 26.
Un nou rebus, al XXXVIII-lea, din seria "Nume şi locuri biblice" este propus spre dezlegare de pr. Emanuel Imbrea la pagina 27.
"Bolnavii, cei fragili, săracii sunt în inima Bisericii şi trebuie să fie şi în centrul atenţiilor noastre umane şi al îngrijirilor pastorale. Să nu uităm asta!", ne aminteşte Papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Mondială a Bolnavului 2024 redat parţial pe coperta ultimă a acestui număr.
În luna februarie, care începe cu sărbătoarea dedicată persoanelor consacrate, să ne rugăm ca inimile cât mai multor tineri şi tinere să răspundă afirmativ la chemarea lui Dumnezeu, hrănindu-şi sufletele şi lecturând paginile revistei "Lumina creştinului"!
Ovidiu Bişog
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXV, nr. 2 (410), februarie 2024, 5 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro