La propunerea Sfântului Părinte Papa Francisc şi a marelui imam de Al-Azhar, Ahmad Al-Tayyeb, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a decis pe 21 decembrie 2020 instituirea Zilei Internaţionale a Fraternităţii Umane, care se va celebra în fiecare an pe 4 februarie. Această dată aminteşte momentul istoric al semnării Documentului despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea comună de către Papa Francisc şi marele imam de Al-Azhar, în cadrul călătoriei apostolice a Sfântului Părinte în Emiratele Arabe Unite (3-5 februarie 2019).
În Dieceza de Iaşi prima Zi Internaţională a Fraternităţii Umane va fi marcată printr-o Sfântă Liturghie prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, joi, 4 februarie 2021, la ora 18.00, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, precum şi prin diferite rugăciuni care se vor face în toate parohiile Diecezei de Iaşi în aceeaşi zi.
Printr-o scrisoare adresată tuturor preoţilor care slujesc în parohiile Diecezei de Iaşi, PS Iosif Păuleţ îi îndeamnă pe preoţi să promoveze în parohiile pe care le păstoresc, mai ales în această zi, mesajul evanghelic al păcii şi al fraternităţii, asupra căruia Papa Francisc a insistat atât de mult în ultima sa enciclică, Fratelli tutti. Într-adevăr, subliniază păstorul diecezei noastre, "este responsabilitatea noastră, a tuturor, de a construi o civilizaţie a păcii şi a iubirii, a fraternităţii şi a dialogului, a solidarităţii şi a comuniunii. Urgenţa sanitară globală din ultimele luni a demonstrat că «nimeni nu poate înfrunta viaţa în mod izolat» şi că a sosit momentul «să visăm ca o unică omenire» în care suntem «toţi fraţi» (Fratelli tutti, 8)".
Alături de alte iniţiative care se pot pune în practică la nivelul fiecărei parohii (cum ar fi, de exemplu, anumite predici tematice sau cateheze pe marginea ideilor din enciclica Fratelli tutti), PS Iosif Păuleţ îi îndeamnă pe preoţi ca la toate Sfintele Liturghii din ziua de 4 februarie 2021, la rugăciunea credincioşilor, să formuleze intenţii speciale pentru fraternitate şi solidaritate.
Pr. Vasile Petrişor
* * *
Papa Francisc: Video-mesaj adresat participanţilor la ceremonia la Abu Dhabi cu ocazia primei aniversări a semnării Documentului despre Fraternitatea Umană (4 februarie 2020)
Documentul de la Abu Dhabi. Houshmand (teologă musulmană): "Este ca o curmală a pomului întâlnirii"
Abu Dhabi, un pas dincolo de Regensburg
