Situată în estul României, în ţinutul numit Moldova, Dieceza de Iaşi a fost înfiinţată în anul 1884. Are o suprafaţă de 46.378 km2, pe cuprinsul a opt judeţe (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea), cu o populaţie de 4.680.955 de locuitori, din care 5,2% sunt catolici.

În ţinutul Moldovei, care s-a numit şi Valahia Minor, mai întâi, în 1227, a luat fiinţă Episcopia de Milcov (1227-1241), în 1371 Episcopia de Siret (1371-1434), în 1418 Episcopia de Baia (1418-1523), iar în 1607 Episcopia de Bacău (1607-1818). Misionarii care au activat erau călugări franciscani, iezuiţi şi dominicani veniţi din Italia, Polonia şi Ungaria. După 1818, activitatea misionarilor catolici din Moldova a fost coordonată de la Iaşi, unde a funcţionat Vicariatul Apostolic al Moldovei (1818-1884).

La 27 iunie 1884, papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea "Quae in christiani nominis incrementum", a înfiinţat iarăşi episcopie în Moldova, numind ca episcop, cu reşedinţa în Iaşi, pe Mons. Nicolae Iosif Camilli. Dominic Jaquet, Alexandru Teodor Cisar, Mihai Robu şi Anton Durcovici au fost episcopi rezidenţiali, în rest, la conducerea diecezei, s-au aflat administratori apostolici şi "ordinarii substituti". Cel dintâi episcop originar din Moldova a fost Mihai Robu, din Săbăoani.

La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit administrator apostolic de Iaşi pe Preasfinţitul Petru Gherghel. La 14 martie 1990, a fost ales şi numit de papa Ioan Paul al II-lea episcop de Iaşi. La 29 septembrie 1999, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Mons. Aurel Percă episcop auxiliar de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana.

Oraşul Iaşi, reşedinţă episcopală, are o catedrală cu patronul "Adormirea Maicii Domnului". Sfinţită şi dată în folosinţă pentru cult la 15 august 1789, biserica din Iaşi, care va deveni catedrală, a fost renovată de mai multe ori şi extinsă în anul 1869.

Zonele compact catolice din dieceză sunt Bacău şi Roman, unde sunt parohii cu peste 2.500 de familii. Primul seminar din dieceză a fost deschis în anul 1886 la Iaşi.

* * *

Păstorii diecezei

  • Ep. Nicolae Iosif Camilli (27 iunie 1884 - 10 mai 1894)

  • Pr. Caietan Liverotti (10 mai 1894 - 8 ianuarie 1895) - administrator apostolic

  • Ep. Dominic Jaquet (8 ianuarie 1895 - 30 iulie 1903)

  • Pr. Iosif Malinovski (30 iulie 1903 - 30 august 1904) - administrator apostolic

  • Arhiep. Nicolae Iosif Camilli (30 august 1904 - 30 decembrie 1915)

  • Pr. Ulderic Cipolloni (30 ianuarie 1916 - 22 aprilie 1920) - administrator apostolic

  • Ep. Alexandru Theodor Cisar (22 aprilie 1920 - 5 iulie 1925)

  • Ep. Mihai Robu (5 iulie 1925 - 27 septembrie 1944)

  • Ep. Marcu Glaser (18 octombrie 1944 - 30 octombrie 1947) - administrator apostolic

  • Ep. Anton Durcovici (30 octombrie 1947 - 26 iunie 1949)

  • Ep. Marcu Glaser (26 iunie 1949 - 25 mai 1950) - administrator apostolic

  • Pr. Gheorghe Peţ (25 mai 1950 - 15 noiembrie 1950) - ordinarius substitutus

  • Pr. Wilhelm Clofanda (15 noiembrie 1950 - 8 martie 1951) - ordinarius substitutus

  • Pr. Petru Pleşca (11 martie 1951 - 16 decembrie 1965) - ordinarius substitutus

  • Ep. Petru Pleşca (16 decembrie 1965 - 19 martie 1977)

  • Pr. Andrei Gherguţ (19 martie 1977 - 21 februarie 1978) - ordinarius substitutus

  • Mons. Petru Gherghel (21 februarie 1978 - 14 martie 1990) - administrator apostolic

  • Ep. Petru Gherghel (de la 14 martie 1990)

  • Ep. Aurel Percă (de la 29 septembrie 1999) - episcop auxiliar

* * *

Harta diecezeiDate statistice

(Acestea reflectă cel mai bine situaţia de la 1 ianuarie 2003)

Suprafaţa diecezei (corespunzătoare suprafeţei celor 8 judeţe pe care se întinde dieceza): 46.378 Km

Populaţia totală: 4.680.955

  1. Familii: 79.980

  2. Credincioşi: 243.708

  3. Botezuri: 2.420

    • între 1-7 ani: 3

    • peste 7 ani: 16

  4. Prima sfântă Împărtăşanie: 3.985

  5. Miruiţi: 2.827

  6. Cununii: 1.495

    • cununii mixte: 123

  7. Înmormântări: 2.484

  8. Parohii: 126

    • administrate de clerul diecezan: 117;

    • administrate de preoţii călugări: 9)

  9. Preoţi diecezani în teritoriu: 222

  10. Preoţi călugări: 86

    • preoţi franciscani: 62

    • preoţi din alte congregaţii: 16

  11. Preoţi diecezani care activează în afara diecezei:

    • în ţară: 5

    • în străinătate: 46

  12. Persoane consacrate:

    • bărbaţi: 66 (nu sunt incluşi preoţii călugări)

    • femei: 467

  13. 13. Seminarişti:

    • Seminarul Minor Diecezan: 107

    • Seminariile minore ale călugărilor: 242

      • Seminarul Mare Diecezan Iaşi: 171

      • Seminarul Franciscan Roman: 91

  14. Şcoli:

    • Grădiniţe: 15

    • Licee şi şcoli profesionale: 6

    • Facultăţi de teologie: 1

    • Şcoli postliceale: 2

  15. Institute de binefacere:

    • Spitale: 1

    • Dispensare şi centre de îngrijire: 18

    • Aziluri de bătrâni: 2

    • Orfelinate: 10

    • Centre social-caritative: 3 (cu filiale)

    • Centre culturale: 2