Sâmbătă, 11 ianuarie, la Institutul Teologic din Blaj a avut loc întâlnirea naţională a responsabililor cu pastoraţia tinerilor din diecezele şi eparhiile Bisericii Catolice din România. Au participat preoţi şi tineri din aproape toate diecezele din ţară. Au lipsit reprezentanţii Diecezei Romano-Catolice de Oradea. Din Dieceza de Iaşi au fost prezenţi pr. Cornel Cadar şi Florean Dragoş. Printre participanţi a fost şi Michael Schirmer, consultant pentru România al Asociaţiei "Renovabis" şi specialist în munca cu tineretul.
La ora 10.00, ÎPS Lucian Mureşan a deschis întâlnirea printr-o rugăciune şi a urat succes lucrărilor, salutându-i pe cei prezenţi. A urmat apoi prezentarea activităţilor de tineret realizate în anul 2002 la nivel diecezan, specificând măsura în care a fost respectat planul pastoral stabilit la începutul anului. S-au grupat câte două dieceze fiecare responsabil prezentând în plen dieceza cealaltă. Din prezentările făcute a rezultat din partea fiecărei dieceze: preocuparea pentru tineri, activităţi, rugăciune, planuri pastorale...
S-au lansat pentru discuţii câteva idei: surse de finanţare; buletine electronice; comunicare; criza spirituală; cooperare naţională; cooperare diecezană; ce înseamnă spirit colectiv; implicarea tinerilor în viaţa socială, politică...; colaborarea dintre centru şi parohii; formarea formatorilor; păstrarea celor care sunt, mijloace prin care vin alţii, cum se păstrează şi se dezvoltă asociaţiile; structurile cele mai eficiente etc.
Au rămas trei teme mari: cooperare naţională; spiritualitate; dezvoltare organizaţională. Din acestea au rezultat propuneri pentru realizarea unui parcurs comun în cadrul pastoraţiei tinerilor la nivel naţional.
Astfel la cooperare naţională s-au propus: dezvoltarea de pagini şi prezenţa pe internet a activităţilor; redactarea unui mesaj pentru conferinţa episcopală în care să se noteze necesitatea unui plan naţional pentru pastoraţia tinerilor; schimburi de programe, materiale...
La spiritualitate s-au propus: predicile în Liturghia tinerilor să aibă tematici care să-i intereseze; folosirea mass-media (imagini, postere...); organizarea de cursuri pentru lideri spirituali; individualizarea preoţilor disponibili să lucreze cu tinerii şi organizarea de cursuri de formare pentru preoţi; promovarea rugăciunii în grupuri mici, rugăciuni făcute cu ajutorul muzicii, artei; zile de reculegere...
La dezvoltarea organizaţională s-au propus: individualizarea dimensiunii personale a formării fiecăruia: ce merge să caute tânărul, prietenie, umplerea timpului...; formatori care să-i formeze pe alţii; cursuri; prezenţa preoţilor, a persoanelor consacrate etc.
După-amiază a fost prezentată Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici din România, Oradea 6-10 august 2003 (alegerea următoarei dieceze care va prelua ştafeta organizării următorului INTC) şi Întâlnirea Naţională a Asistenţilor Spirituali şi a Reprezentanţilor Organizaţiilor Laicale din Biserica Catolică din România, Oradea 10-12 august 2003. S-a elaborat şi s-a semnat un mesaj către Conferinţa Episcopală Română.
Următoarea întâlnire va fi la Zărneşti, anul viitor.
Pr. Cornel Cadar