ITRC Iasi

Astăzi, 11 aprilie, la ora 10.00, a avut loc la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi un moment cultural ce a vrut să marcheze împlinirea a 40 de ani de când a fost semnată enciclica Pacem in terris de către papa Ioan al XXIII-lea. La manifestare au participat PS Petru Gherghel, numeroşi părinţi profesori împreună cu seminariştii.

Manifestarea s-a deschis cu un discurs al părintelui rector, Wilhelm Dancă, despre enciclica Pacem in terris şi conjunctura în care ea a fost dată. Apoi s-a vizionat filmul Porunca a V-a din Decalog avându-l ca regizor pe polonezul Kieslowski. După vizionarea acestui film au avut loc discuţii în care au intervenit mai mulţi participanţi.

Pr. Cristinel Fodor şi a vorbit despre război în Vechiul Testament şi lupta Bisericii în Noul Testament.

Din punct de vedere moral a vorbit pe marginea filmului şi despre enciclică pr. Lucian Farcaş care în final a redat cuvintele lui Jurgen Moltmann care spunea: "Dacă lumea este aşa cum este, este nu din cauză că făptuieşte atâtea rele, ci din cauză că nu săvârşim binele pe care am putea să-l săvârşim".

Vizionarea filmuluiPr. Emil Dumea a vorbit despre enciclică dintr-o perspectivă istorică şi a scos în evidenţă că armata nu a fost un instrument care să aducă pacea, ci un instrument de a întreţine forţa.

A mai vorbit pr. Mihai Patraşcu despre lege şi păcat din perspectiva dreptului.

Din punct de vedere spiritual a vorbit pr. Anton Dancă scoţând în evidenţă virtutea iubirii înaintea raţiunii oamenilor.

La sfârşit a luat cuvântul PS Petru Gherghel şi a mulţumit celor care s-au ocupat şi au organizat această zi. Concluzia a fost că nu putem restaura pacea cu ajutorul războiului, căci violenţa naşte violenţă.

Petrică Butnariu