Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aşa cum dumneavoastră, acum, imediat după proclamarea evangheliei, v-aţi aşezat, exact aşa a făcut Isus după ce a proclamat cuvântul lui Dumnezeu, cuvânt luat din Cartea profetului Isaia, cuvânt în care el se regăseşte în calitate de Fiu al lui Dumnezeu şi, cu autoritatea lui de învăţător, proclamă, anunţă ceea ce aţi auzit, cuvântul Domnului, astăzi, acum, aici, s-a împlinit. Este o noutate absolută, pe care nimeni din comunitatea sinagogii din Nazaret n-a mai auzit vreodată.
Am auzit duminica trecută evanghelia pregătită de primele cuvinte din redactarea evanghelistului Luca. El vrea să-l întărească în credinţă pe ucenicul, pe tânărul creştin Teofil. Isus proclamă cuvântul lui Dumnezeu, unde promisiunea mântuirii nu mai este ceva care trebuie aşteptat, trebuie să vină, ci este o realitate în faţa ochilor.
Duminica trecută am avut parte de varianta frumoasă a revenirii lui Isus în patria sa, în satul său natal, acolo unde a crescut, unde era cunoscut de toţi ca fiul lui Iosif. Este partea frumoasă, este partea pozitivă. Dar, aşa cum avem o linie în evanghelia redactată de sfântul Luca, avem şi partea opusă. Sfântul Luca lucrează cu imagini contrast.
Şi avem în această duminică a doua parte, a doua imagine a prezenţei lui Isus în patria sa natală, în Nazaret. Este partea dramatică. Specialiştii ne spun că această prezenţă a lui Isus, atât în evanghelia din duminica trecută, cât şi în cea de astăzi, Isus rosteşte prima sa predică. Prima predică a lui Isus este o sinteză a întregii Evanghelii după sfântul Luca, un contrast între prezenţa mântuitoare a lui Isus şi reacţia, răspunsul oamenilor. Ne-am fi aşteptat ca Isus, fiind primit mai întâi cu entuziasm, cu apreciere, el să trezească în rândul concetăţenilor săi un răspuns care ar fi "da", un "da" spus prezenţei lui Dumnezeu, un "da" spus speranţei de mântuire, un "da" spus cuvântului care nu mai este doar vestit, ci este un cuvânt care prinde rădăcină, un cuvânt care nu mai vorbeşte despre venirea împărăţiei lui Dumnezeu, ci un cuvânt care anunţă solemn, realmente, anunţă că această împărăţie aşteptată, sperată, începe să fie deja o realitate. Da! Este o aşteptare. Ce frumos! Uite-l cum vorbeşte! Ce frumos vorbeşte! Dar în momentul în care ascultătorii lui Isus aşteptau sau pretindeau de la Isus să facă nişte semne, nişte minuni, ca să dovedească - ce? - că el nu este doar fiul lui Iosif, nu este doar unul dintre ei din satul în care a crescut, ci este şi altcineva, răspunsul lui Isus este unul foarte critic, deosebit de critic.
Isus le citeşte gândurile, Isus observă că cei care îl apreciau, cei care erau impresionaţi de cuvântul său explicativ, exact aceştia au altceva în mintea lor, au altceva în inima lor. Şi Isus preia o zicere a timpului: "Doctore, vindecă-te pe tine însuţi". Cu alte cuvinte, am putea spune noi astăzi: Isuse, mai lasă-ne în pace. Nu eşti cine crezi tu că eşti.
Ci, în această circumstanţă, Isus aduce două exemple, două exemple critice, dure. Cuvântul lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu se arată în multe situaţii, nu numai pentru comunitatea strict a poporului lui Israel, ci se adresează şi altora. Este situaţia profetului Ilie, cel care se adresează unei văduve străine şi se întâmplă minuni faţă de străini. Este, apoi, al doilea caz, din evanghelia de astăzi. Este şi profetul Elizeu. Erau mulţi bolnavi, dar numai unul dintre ei, Naaman, din nou un străin, este cel care se bucură de harul vindecător al lui Dumnezeu.
Din nou, un contrast. Isus primit cu entuziasm, cu admiraţie, în patria sa. Şi finalul acestui joc de scenă evanghelic, Isus, care este condamnat să plece, dar nu oricum: să fie aruncat. Vedeţi, aici, imaginea contrast. Isus primit, Isus exclus. Şi nu oricum.
Este, în această evanghelie de astăzi, o sinteză a marelui destin al lui Isus, care a venit la oameni ca să le aducă mântuirea, izbăvirea, iertarea, fericirea, şi el, Isus, este respins de oameni într-un mod surprinzător. Ceea ce este la sfârşitul evangheliei de astăzi avea să se întâmple la Ierusalim, în afara oraşului. Desigur, nu a fost aruncat, a fost ridicat pe cruce, pe crucea care ne-a adus mântuirea. Până la urmă nu învinge răutatea oamenilor în respingerea lui Dumnezeu, ci învinge iubirea lui Dumnezeu în favoarea oamenilor.
Lăudat să fie Isus Cristos! 3 februarie 2019
