Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Astăzi l-am ascultat şi noi pe Isus vorbind în sinagoga din Nazaret. Toţi cei din sinagogă îşi dau seama că aud cuvinte noi, cuvinte de har. Isus vorbeşte aşa de bine, atât de profund, încât toţi sunt entuziasmaţi. Entuziasmul însă trece repede, cei care-l ascultă pe Isus sunt chiar membrii satului în care el a crescut, Nazaret. Isus este cunoscut ca fiul lui Iosif.
Toţi se aşteaptă de la Isus să facă miracole pentru că "trebuie": este din satul lor, este "privilegiul" lor, este "dreptul" lor... Ei gândesc astfel: dacă a făcut minuni într-un orăşel cum era Cafarnaum, cu mulţi păgâni, cu mulţi oameni în afara Legii, cu atât mai mult Nazaretul are "dreptul" la minuni. Dar Isus le spune: Dumnezeu nu e obligat de nimeni să facă o minune. Doar cei care au credinţă sunt demni de intervenţia lui Dumnezeu.
Ce le reproşează Isus? Că îl caută pe Dumnezeu în mod greşit. Nu-l găsesc pentru că nu-l caută cum trebuie. Când un anumit mesaj religios, profetic, nu se încadrează în schemele noastre de gândire, în obişnuinţele noastre, în aşteptările noastre, îl respingem.
De ce oare Isus citează cele două exemple din Vechiul Testament? Pentru a ne spune că planul lui Dumnezeu este mult mai larg, mai mare decât ne închipuim noi. Cuprinde oameni la care nu ne-am aştepta, lume pe care noi nu o considerăm vrednică de a se bucura de favorurile lui Dumnezeu, persoane care nu valorează, pentru noi, foarte mult. Isus ne vorbeşte azi despre cel pe care nu-l vedem, nu-l auzim, care pentru noi nu există.
Mai spune ceva Isus: cele două personaje aveau nevoie de Dumnezeu. Nu mai aveau nimic pentru a putea continua să trăiască şi s-au încredinţat total în mâna Domnului. Văduva, care avea un copil, mai avea mâncare doar pentru o zi. Naaman Sirianul era bolnav de lepră şi, ca atare, era un condamnat la moarte. Amândoi au ales să asculte de profeţi, să-i primească în viaţa lor. Erau persoane care chiar aveau nevoie de Dumnezeu. Concetăţenii lui Isus nu au această nevoie: în ei este curiozitate faţă de Isus, dar nu cu dorinţa de schimbare a vieţii. Ei caută spectacol, iar Isus vrea convertire; caută miracole, iar Isus îi cheamă la drumul zilnic de credinţă. Ei refuză ca Isus să intre în alegerile lor, în viaţa lor de zi cu zi, ca vocea lui să fie ceva mai mult decât ştiau ei: vocea unui fiu al lemnarului. Necredinţa lor şi a noastră face ca Dumnezeu să fie neputincios, în sensul că înseşi cuvintele lui Isus rămân fără eficacitate. Necredinţa trezeşte în Isus tristeţe, nedumerire, mirare. Şi iată ce episod ciudat: de la necredinţă se trece la încercarea de a-l ucide pe Isus. El nu are dreptul de a interveni în viaţa lor, în modul lor de a gândi... Iar Isus pleacă. Dumnezeu se retrage din viaţa lor. Vor continua să citească Scripturile, să meargă la sinagogă, să practice religia... dar Dumnezeu nu mai este în mijlocul lor.
În prima lectură, citim aceste cuvinte: "Cuvântul Domnului a venit la mine". Cuvintele, mai ales azi, nu prea sunt crezute. Sunt informaţii, bucăţi de conversaţie... În privinţa aceasta, cuvintele Fiului lui Dumnezeu sunt cuvinte care schimbă, care lovesc, care răvăşesc... Cine primeşte cuvintele Fiului în viaţa sa îl primeşte pe însuşi Fiul care le pronunţă. Ele ne schimbă complet viaţa.
Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecţia lui opere ale multor maeştri clasici şi moderni. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecţia lor.
Dar a izbucnit războiul şi fiul a fost înrolat şi trimis la luptă. A murit la datorie, în timp ce salva viaţa unui camarad. Când a primit anunţul, tatăl a fost îndurerat de pierderea unicului său fiu.
O lună mai târziu, a auzit bătăi la uşă. În prag stătea un tânăr cu un pachet mare în braţe, care i-a spus:
- Domnule, nu mă cunoaşteţi. Sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră şi-a dat viaţa. În timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima. Deseori ne vorbea de dumneavoastră şi despre pasiunea pe care o aveţi pentru artă.
Tânărul i-a înmânat pachetul.
- Ştiu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveţi acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reuşit să surprindă chipul şi personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin şi cu ochii plini de lacrimi a mulţumit tânărului, oferindu-i şi o sumă de bani pentru tablou.
- O, nu se poate aşa ceva, domnule... Toată viaţa nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatăl a prins tabloul pe perete. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său Şi numai după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecţionate.
După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitaţia colecţiei sale de tablouri.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitaţia a deschis sesiunea:
- Începem licitaţia cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sală s-a lăsat liniştea... Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:
- Am venit să vedem marile opere! Lasă la urmă tabloul acesta!
Netulburat, responsabilul a continuat:
- Face cineva o ofertă pentru acest portret?... 100?... 200?...
Din sală, cineva a strigat iritat:
- Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Van Gogh, Matisse, Picasso!... Haideţi să trecem, cu adevărat, la licitaţie!...
Netulburat însă, responsabilul licitaţiei a continuat:
- Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...
Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colţ al sălii s-a auzit o voce timidă:
- Dau eu 10 dolari pentru acest portret...
Era cel care fusese, ani mulţi, grădinarul tatălui şi al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.
- Există o ofertă de 10!... Cine dă mai mult?!... Dă cineva 20?!...
Sala era în fierbere.
- Daţi-i-l lui pentru 10!... Să trecem la maeştri!... La maeştri!...
Responsabilul a strigat tare:
- 10, o dată!... 10, de două ori!... - şi lovind cu ciocănelul în masă-
- Adjudecat! Vândut pentru 10!
Din faţă, cineva a izbucnit:
- În sfârşit, putem trece la marea colecţie!...
Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:
- Licitaţia s-a încheiat.
Rumoare în sală:
- Dar... cum rămâne cu maeştrii?!... Colecţia?!...
- Regret. Când am fost desemnat să conduc această licitaţie, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitaţia se referă numai la portretul fiului! Cine îl ia moşteneşte întreaga avere, care include şi toată colecţia de opere de artă! Omul care-l primeşte pe fiul obţine tot!...
Ce cerem noi cel mai adesea de la Dumnezeu? Miracole, fapte extraordinare, intervenţii speciale. Vindecă-mă, Doamne, şi voi crede! Ajută-mă să câştig, să reuşesc, să am succes... şi voi crede, voi deveni ucenicul tău! Credinţa însă nu vine după reuşitele noastre, ci este primul lucru necesar pentru ca Dumnezeu să poată veni în viaţa noastră. Vrem cu adevărat să avem o viaţă de care să ne bucurăm? Credinţa în Fiul ne va deschide poarta spre viaţă. Oare nu el ne-a spus: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa? Amin.
