Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dacă am ascultat cu atenţie lecturile de astăzi, putem observa că Tatăl ne-a plasat în lume nu pentru a călători prin ea cu ochii în jos, ci pentru a-i urmări semnele sale prin lucruri, evenimente şi persoane. Dacă am şti să privim viaţa cu ochii lui Dumnezeu, întreaga viaţă ar deveni un semn al nenumăratelor acte de iubire ale Creatorului, în căutarea iubirii creaturii sale. Tot ce privim în jurul nostru trebuie să ni-l descopere pe Dumnezeu. Dacă am şti să-l ascultăm pe Dumnezeu, dacă am şti să privim viaţa, întreaga viaţă ar deveni o rugăciune continuă.
Unul care a ştiut să recunoască urmele prezenţei lui Dumnezeu în viaţa sa, în cotidianul său, a fost, fără îndoială, Moise, capabil să audă glasul divin care îl chema. Moise ştie să perceapă lucrurile, situaţiile pe care le trăieşte, prezenţa lui Dumnezeu.
Un copil culege dintr-o schiţă a soarelui, pictată pe un zid, amprenta tangibilă a unei prezenţe îndepărtate care a făcut acea schiţă. În acest caz, pentru unii poate să însemne nimic, pentru alţii foarte mult. Depinde cu ce ochi o privesc. Aşa este cu viaţa în care transpare, pentru ochii care ştiu să vadă şi urechile care ştiu să audă intervenţia, glasul lui Dumnezeu.
Moise posedă această capacitate de a percepe semnificaţia profundă a realităţii şi ştie să o înţeleagă, adică să o îmbrăţişeze cu toată fiinţa sa. Dumnezeu i se prezintă lui, înainte de toate, ca acela care a intervenit şi intervine în istorie. În realitate, de trei ori Dumnezeu i se revelează ca Dumnezeul părinţilor, adică acela care a intrat în istoria omului, a dirijat-o şi a călăuzit-o. Şi în timpul lui Moise Dumnezeu intervine pentru că aude strigătul şi plânsul poporului sclav în Egipt. Şi coboară pentru a-l elibera.
De aceea, prima lectură de astăzi vrea să ne spună că Domnul nu este separat, distanţat şi rupt de viaţa noastră, ci se inserează, participă la trăirile oamenilor, începând cu libertatea un dialog alcătuit din comportamente şi evenimente care, citite în lumina credinţei, permit să se întrevadă voinţa lui Dumnezeu, care le pătrunde, ca ploaia lentă şi de durată, care udă pământul, ca drojdia care permite aluatului de făină să devină o pâine gustoasă. Prin urmare, situaţiile, faptele vieţii sunt locul în care se desfăşoară şi se deapănă istoria planului divin. Spunem de unele situaţii: "Sunt pure întâmplări sau coincidenţe". Acestea nu există. Nu poţi spune că este o pură coincidenţă acea întâlnire neaşteptată sau acea ofertă de muncă sau acel vecin bolnav care îţi cere ajutor. În toate aceste situaţii este prezenţa lui Dumnezeu. Acolo unde tu nu vezi decât o simplă picătură de apă, omul de ştiinţă vede o lume întreagă, vie, care se mişcă. Acolo unde tu nu vezi decât un simplu oarecare, poetul, artistul, văd semnul unei realităţi mult mai mari şi mai frumoase. Acolo unde omul nu vede decât fiinţe vii şi evenimente apărute la întâmplare, creştinul vede pe Dumnezeu acţionând, care se manifestă şi construieşte împărăţia sa.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
A recunoaşte în lucruri, în persoane, iubirea lui Dumnezeu, conţine deja, în sine, apelul de a-i corespunde, de a te deschide pentru a-l primi. În schimb, mulţi refuză aceasta, aşa cum de altfel au făcut-o şi israeliţii, preferând să adore idolii, care nu erau altceva decât expresia mascată a mândriei lor. Ei bine, ei au fost doborâţi, adică au murit. La fel vor fi doborâţi şi aceia care deşi au primit sacramentele, deşi au fost ocrotiţi de grija maternă a Bisericii, vin în contact cu idolii şi se lasă pătrunşi de ei, ajungând să dorească lucrurile rele, să se dedea desfrâului şi să-l pună la încercare pe Domnul. Poate ne simţim şi noi cei care greşesc, printre cei care sunt scufundaţi şi ne asaltează un sentiment de ruşine şi de teamă, determinat de afirmaţia clară a lui Isus din evanghelia de astăzi: "Dacă nu vă veţi converti, cu toţii veţi pieri la fel". Şi totuşi, Isus nu vrea să ne descurajăm. Dimpotrivă, ne impulsionează la schimbare, la convertire, la a trăi ca oameni adevăraţi şi a corespunde la iubirea lui Dumnezeu, care ne aşteaptă pentru a ne ierta căderile şi păcatele noastre. Poate că tu, poate că eu, poate că fiecare dintre noi este acel smochin care nu aduce rod.
Oricum, după cum aţi auzit în evanghelie, stăpânul nu-l taie imediat. Observăm aici un aspect foarte important: răbdarea. Intervine la stăpân şi-i spune: "Mai lasă-l un an, voi avea grijă de el, îl voi săpa la rădăcină şi-i voi pune gunoi, îngrăşământ". La fel procedează Dumnezeu cu omul, are răbdare, aşteaptă ca el să se convertească. V-aţi gândit vreodată la răbdarea lui Dumnezeu cu mine? Ne-a oferit atâtea ocazii de corectare, de convertire. Am profitat de aceste ocazii, de aceste posibilităţi pe care Domnul ni le-a oferit? Dumnezeu, adevăratul şi supremul agricultor, nu este numai autorul roadelor trupeşti, dar şi a celor spirituale. El ştie să cultive seminţele şi plantele de ambele specii, cu dublă cultură, adică dând câmpiilor dezvoltarea seminţelor şi dând sufletelor creşterea virtuţilor. Şi aşa cum seminţele şi virtuţile îşi au începutul de la una şi aceeaşi providenţă, tot aşa, ne invită la unul şi acelaşi rezultat: să prezentăm roadele, faptele pe care le-am săvârşit. În realitate, omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu are nimic aşa de propriu demnităţii naturii sale ca imitarea bunătăţii Creatorului său care, deşi este un binefăcător milostiv şi răbdător, este şi un judecător care cere rodul darurilor sale, pentru că vrea să ne asocieze la lucrările sale. Însă, chiar dacă suntem neascultători, mândri, chiar dacă viaţa noastră nu dă roadele pline de savoare ale credinţei şi faptelor bune, Dumnezeu este răbdător, se ocupă de noi, ne oferă ajutor, intervine în viaţa noastră cu îngrăşăminte şi apa, care reprezintă Botezul şi Euharistia, daruri incomparabile primite de la Isus Cristos.
Totuşi, şi israeliţii, într-un anumit sens, au primit aceste daruri. Norul şi trecerea Mării Roşii din cea de a doua lectură de astăzi amintesc pentru sfântul Paul de botezul nostru, în timp ce mana şi apa din stâncă reprezintă Euharistia, împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Cristos. Sunt unii creştini care refuză trăirea sacramentală, care refuză cuvântul lui Dumnezeu. Aceştia vor pieri de foame şi de sete.
Sfântul Paul spunea corintenilor că toate cele relatate, de la Moise, în Cartea Exodului, au fost scrise pentru învăţătura noastră. La fel spun şi eu astăzi: Tot ceea ce am auzit astăzi, ce am ascultat astăzi este pentru învăţătura noastră. Şi vreau să vă dau un exemplu, în acest sens. Un pustnic a văzut odată, într-o pădure, un şoim. Şoimul ducea la cuibul său o bucată de carne pentru hrana puilor săi. Dar, înainte de a le-o da, rupea bucata de carne în multe bucăţi mici. Şi cu o bucăţică, a început să hrănească şi o mică cioară, rănită, ce stătea pe o creangă din apropiere. Pustnicul s-a mirat că un şoim hrăneşte astfel o mică cioară rănită şi s-a gândit: "Dumnezeu mi-a trimis un semn. Nici chiar o mică cioară rănită nu este părăsită de el. Dumnezeu l-a învăţat chiar pe un şoim feroce să hrănească o mică creatură de altă rasă, rămasă orfană pe lume. Se vede că Dumnezeu dă necesarul la toate creaturile sale, iar noi, de multe ori, ne gândim la noi înşine. Vreau să încetez de a mă preocupa de mine însumi. Dumnezeu m-a făcut să văd ce trebuie să fac. Nu-mi voi mai procura de mâncare. Dumnezeu nu părăseşte niciuna din creaturile sale, nu mă va părăsi nici pe mine". Şi aşa a făcut. A început să stea într-o peşteră din acea pădure şi nu s-a mai mişcat de acolo. Se ruga şi nu făcea nimic altceva. Timp de trei zile şi trei nopţi a rămas aşa, fără a avea o înghiţitură de apă şi fără a mânca o îmbucătură de ceva. După trei zile, pustnicul slăbise atât de mult, încât nu mai era capabil să-şi ridice mâna. Din cauză că slăbise atât de mult, a adormit. Şi iată, un înger i-a apărut în vis şi i-a zis: "Semnul pe care l-ai văzut era pentru tine, ca să înveţi să imiţi şoimul".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Să ne lăsăm edificaţi de cuvântul lui Dumnezeu, de învăţătura pe care am primit-o şi de iubirea lui. Punând în practică învăţătura pe care am primit-o, iubindu-l pe Dumnezeu, vom deveni imitatorii bunătăţii şi răbdării sale.
