Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Solemnitatea de astăzi, Înălţarea la cer a Preasfintei Fecioare Maria, sau aşa cum este cunoscută în popor, Adormirea Maicii Domnului este marcată încă din secolul al V-lea, atât în Bisericile din Occident, cât şi în cele din Orient. Papa Pius al XII-lea defineşte înălţarea la cer a Mariei ca dogmă de credinţă în 1950.
Astăzi sărbătorim trecerea ei din lumea aceasta şi ridicarea cu sufletul şi trupul la cer. Un moment nostalgic de despărţire, dar nu asta vreau să dezvolt. Aş dori să medităm asupra vieţii Sfintei Fecioare de unde să luăm exemplu.
Sfânta fecioară Maria a trăit mereu lângă Fiului ei, păstrând în inima ei şi meditând asupra învăţăturii lui Isus, s-a hrănit din cuvântul divin. Dacă pe fiul lui Dumnezeu l-a purtat în sânul ei nouă luni de zile, cuvântul divin l-a avut permanent în suflet.
Cristos, biruind moartea, o face şi pe Sfânta Fecioară Maria părtaşă la această glorie, ridicând-o cu trupul şi cu sufletul la cer. Noi, creştinii, trebuie să "murim" în fiecare zi (să renunţăm la păcat, să ne mortificăm), pentru a putea trece de la moarte la viaţă. Astăzi Sfânta Fecioară trece de la moarte la viaţă, de la viaţa pământească plină de lipsuri, la viaţa veşnică, alături de Fiul ei.
Aş dori să facem o analogie: se spune că ideile, sau momentele care ne-au marcat ziua, reapar în vis în timpul somnului. Dacă au fost lucruri care ne-au plăcut, ne-au făcut fericiţi, vom visa frumos, dacă în schimb ne-au marcat probleme, supărări, peste noapte vom avea coşmaruri (dar nu la somn vreau să mă opresc, e dimineaţă şi abia ne-am trezit). Astfel se întâmplă în viaţa Sfintei Fecioare, toată viaţa s-a hrănit şi a păstrat în inima ei Cuvântul lui Dumnezeu, împlinind voinţa lui. Adormind în Domnul, Fiul ei o ridică cu trupul şi cu sufletul la cer. Visul nostru care este? Până acum ce am visat? Faptele, gândurile, viaţa întreagă ne recomandă ca fii ai Preacuratei? sau mai avem de schimbat câte ceva!
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sfânta Fecioară Maria, ca o mamă iubitoare, doreşte în această zi să ne transmită următorul mesaj: 1) Să păstrăm cuvintele lui Cristos într-o inimă curată şi generoasă, aşa cum ne spune evanghelistul Luca (Lc 2,51), în fragmentul ce ne relatează pierderea şi regăsirea lui Isus în templu; 2) Să facem tot ceea ce ne spune Isus, îndemn pe care sfânta Fecioară Maria ni-l dă la nunta din Cana (In 2,5). Aceste îndemnuri ne vor ajuta ca visul (dorinţa de a ne mântui) de a fi cu Cristos şi cu mama noastră în cer, atunci când Dumnezeu va binevoi să ne cheme, să devină realitate.
Albert Einstein spunea: "Ceea ce faci pentru tine, dispare odată cu tine; ceea ce faci pentru alţii, rămâne pentru veşnicie". Sfânta Fecioară Maria şi-a pus toată viaţa la dispoziţia lui Dumnezeu şi tot ce a făcut rămâne pentru veşnicie: acel "DA" de la bunavestire, naşterea Fiului lui Dumnezeu într-un grajd sărac din Betleem, fuga în Egipt, neacceptarea Fiului ei de către poporul evreu, patima şi moartea pe cruce a lui Cristos, toate acestea nu au descurajat-o pe Sfânta Fecioară Maria, şi nu a abandonat lucrarea pe care Dumnezeu o avea cu ea. Pentru noi ea rămâne exemplu, dar şi mijlocitoare, ocrotitoare; să apelăm la dânsa ori de câte ori simţim că multele probleme, boli, necazuri, crize ne apasă, iar mama cerească nu va ezita să ne sprijine.
Episcopul Fulton J. Sheen, într-un mesaj radiofonic din 11 februarie 1951, a relatat următoarea întâmplare: "Cunosc un evreu care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a ascuns împreună cu alţi patru soldaţi austrieci în craterul produs de o bombă. Schije de obuze şi gloanţe zburau în toate părţile; dintr-o dată, o bombă i-a ucis pe cei patru tovarăşi. Evreul luă rozariul unuia dintre ei şi începu să se roage. Îl ştia din memorie, pentru că l-a auzit recitat de nenumărate ori. Terminând primul mister, i se păru că trebuie să părăsească acea groapă. Se târâi prin noroi şi se ascunse într-o altă groapă. În momentul acela, o bombă explodă tocmai în locul pe care îl părăsise evreul. La sfârşitul fiecărui mister s-a mutat în alt refugiu. Patru explozii s-au succedat în gropile pe care le părăsise. Şi-a salvat viaţa şi, drept recunoştinţă, şi-a propus să-şi dedice viaţa lui Cristos şi Sfintei Fecioare Maria care l-a ocrotit. Odată încheiat războiul, a trebuit să treacă prin noi suferinţe: familia sa a pierit, fiind exterminată de Hitler. Totuşi evreul şi-a ţinut promisiunea. L-am botezat anul trecut. Acum se află într-un seminar şi studiază pentru a deveni preot".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
O mamă se îngrijeşte de fiii săi. Ştie foarte bine ce-i trebuie fiecăruia şi face tot posibilul ca să nu-i lipsească cele necesare. La fel face Sfânta Fecioară Maria; numai că ea are mai multe posibilităţi decât orice mamă de pe pământ. Aflându-se lângă Fiul ei în cer, mijloceşte pentru fiecare fiu şi fiică. Plecând din această lume, ea nu ne abandonează. Sigur, în viaţă noi, oamenii, trecem prin momente frumoase dar şi prin momente grele, în orice situaţie să nu uităm că avem o mamă în cer care veghează, iar rugăciunea e modul cel mai bun de a vorbi cu ea.
Există o localitate portugheză, Obidos, situată în apropiere de Fatima. La intrare, deasupra unui arc, se află o statuie a Maicii Domnului, surâzătoare şi foarte frumoasă. La bază stau scrise aceste cuvinte încurajatoare, ca şi cum ar fi rostite de însăşi Sfânta Fecioară Maria: "Opreşte-ţi paşii fiul meu. Fără mine nu ajungi departe. Dacă ai nevoie de mine, cheamă-mă".
Aşadar să o chemăm în ajutor mereu, dar şi să o imităm, păstrând cuvintele lui Cristos într-o inimă curată şi generoasă şi să facem tot ceea ce ne spune Isus. Amin.
