Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Vă mai amintiţi de anii de şcoală? Cât de frumos era când începeai un caiet nou. În sfârşit, caietul vechi era plin şi puteai uita de greşelile, de paginile mâzgălite şi să scrii cu cele mai bune intenţii într-un caiet nou, cu paginile albe.
Începem astăzi un an nou şi ne aflăm în casa lui Dumnezeu ca să-l începem bine, în prezenţa Domnului, sub privirile Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu şi ale pruncului Isus, pe care Maria îl ţine în braţe. Începem un nou caiet şi vrem să scriem în el pe rândurile vieţii noastre voinţa lui Dumnezeu.
La început de an nou abundă urările. Sfânta Scriptură ne oferă modelul adevăratei urări, în prima lectură pe care tocmai am ascultat-o: "Domnul să te binecuvânteze şi să te apere, Domnul să-şi îndrepte faţa senină spre tine şi să-ţi dăruiască pace". Acesta este modul concret de a face urări în limbajul Bibliei. Nu este numai un simplu cuvânt, cordial, dar neputincios în faţa tuturor contradicţiilor posibil, ci o rugăciune. Fie ca toate urările în aceste zile să fie sincere.
La începutul acestui an ne propunem trei lucruri: să nu mai repetăm greşelile din anul trecut, să cultivăm virtuţile în sufletul nostru şi să devenim instrumente ale păcii în lumea de astăzi.
Dacă se rupe ceva la maşina noastră sau se strică ceva sau bate ceva, noi mergem în continuare. "Să mă ducă", spun românii, "merge şi aşa". Noi nu ştim să spunem stop atunci când ceva scârţâie în viaţa noastră şi să reparăm acel lucru. Şi dintr-un lucru banal, ajungem până la urmă să distrugem maşina, să se întâmple ceva mult mai grav, poate chiar cu propria noastră viaţă. Din păcate, aşa este deseori şi cu viaţa spirituală. Avem o problemă şi în loc să ne oprim şi să o rezolvăm spunem că merge şi aşa. Greşeala de astăzi netratată este păcatul grav de mâine şi legea demonică de poimâine, adică viciul.
În fiecare zi, la prima oară, Alexandru cel Mare dădea ordine generalilor săi şi le spunea ce trebuie să facă. Seara le cerea cont dacă au făcut sau nu. Într-o seară, unul dintre generali, numit Merides, când îi veni rândul să raporteze, a spus: "Acesta va fi primul lucru pe care îl voi face mâine", iar Alexandru l-a întrebat: "Ştii cum de am putut câştiga un imperiu aşa de mare, în atât de puţin timp?". Merides începu un discurs elogiator asupra calităţii de războinic a şefului său, când Alexandru îl întrerupse imediat: "Nu! Nu! Toate acestea se înţeleg de la sine. Am putut să fac aceasta deoarece nu am amânat nimic de pe o zi pe alta". După aceea, "mâine" nu sunt adverbe de timp, ci sunt adverbe de învinşi. A lăsa pentru după aceea sau pentru mâine, înseamnă a pierde bătălia înainte de fi intrat în luptă. Ceea ce este important, este ca Dumnezeu să ne găsească acolo unde vrea şi unde trebuie să fim, în fiecare moment al anului 2016. Să nu amânăm începerea noului caiet fără greşeli.
În al doilea rând. Contul nostru de timp pentru anul care a început este de 366 de zile, adică 8784 de ore sau 527040 de minute. Suntem cu adevărat bogaţi. Dar se pune întrebarea: "Ce vom face cu acest capital? Cât timp vom investi pentru sufletul nostru?". Să ne imaginăm că avem o grădină unde plantăm o sămânţă de floarea soarelui. Această sămânţă va creşte, iar floarea va rodi acele seminţe din care este extras uleiul comestibil. Aşadar, această floare a soarelui a extras din pământ uleiul comestibil, prin capacitatea ei şi performanţa de neegalat de către nicio maşinărie. Înţelepciunea lumii acesteia extrage şi ea ulei, dar nu comestibil, ci cel folosit la maşini şi în industrie, şi nu la mâncare. Şi asta doar în unele zone unde se găseşte acest ulei. Pe când floarea soarelui, oriunde este căldură ea creşte. Şi în creşterea ei, ea este o sondă de forare a uleiului comestibil din pământ, pe care mai târziu oamenii îl scot din seminţele ei. Tot acolo puneţi un trandafir. Ce va extrage trandafirul din pământ, omul niciodată nu va putea. Frunzele trandafirului, prin distilare, vor oferi printre cele mai frumos mirositoare mirodenii. Trandafirul extrage parfumul din pământ. Dacă plantăm un pom fructifer, acesta va extrage din sol vitaminele necesare trupului nostru. Această grădină, de fapt, este viaţa noastră. Un teren fără limite ne acordă Dumnezeu pentru a cultiva talanţii noştri. Şi avem la dispoziţie un an de zile. Ce vom cultiva noi pe terenul vieţii noastre? Ce virtute vom creşte pentru a asigura necesarul de vitamine pentru sufletul nostru?
În al treilea rând. Astăzi este a 49-a Zi Mondială a Păcii. "Învinge indiferenţa şi cucereşte pacea". Acesta este mesajul papei Francisc cu ocazia acestei zile. "Războaiele şi acţiunile teroriste, sechestrările de persoane, persecuţiile pentru motive etnice sau religioase", spune papa, "au marcat de la început până la sfârşit anul care a trecut, înmulţindu-se în mod dureros în multe regiuni ale lumii, aşa încât au devenit parcă un Al Treilea Război Mondial pe bucăţi. Reînnoiesc îndemnul", spune Sfântul Părinte, "de a nu pierde speranţa în capacitatea omului, cu harul lui Dumnezeu, de a depăşi răul şi de a nu ne abandona resemnării şi indiferenţei".
Poetul antic Homer, în poemul Odiseea, care istoriseşte călătoria lui Ulise, după războiul troian, înapoi spre insula-i natală Itaca, pomeneşte de sirenele care trăiau pe o insulă şi ademeneau cu glasurile lor călătorii care îşi găseau apoi moartea pe insula fermecată. Ulise, trecând pe lângă locul unde erau sirenele, spre a nu fi fermecaţi de cântecul lor şi astfel să sară în mare şi să fie pierduţi, a înfundat cu ceară urechile marinarilor săi, iar el a cerut să fie legat de catarg, ca să nu fie atras de ele. Numai aşa au putut trece cu bine această încercare. Altfel a procedat Orfeu când a trebuit să treacă pe acolo. El nu a înfundat urechile marinarilor săi, ci şi-a luat lira şi a cântat atât de fermecător, încât marinarii au ascultat cântecul său şi nu melodia amăgitoare a sirenelor.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Este o legendă, dar ea are o lecţie importantă pentru noi. Nu trebuie să înfundăm urechile copiilor, ale tinerilor, ale credincioşilor, ca să nu audă cântecul zgomotos al lumii, ci să cântăm noi, în aşa fel încât ei să nu dorească violenţa sau indiferenţa lumii. Ei să fie fermecaţi de cântecul dulce al vieţii spirituale autentice. Papa îndeamnă întreaga omenire să se evite tentaţia de a nu-i lua în consideraţie pe alţii. A închide ochii pentru a nu vedea ceea ce ne înconjoară sau pentru a nu fi atins de problemele altuia, nu este soluţia pentru situaţia de astăzi. Indiferenţa faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, precum şi violenţa trebuie contracarate prin milostivire şi solidaritate. Doar aşa se pot pune bazele păcii adevărate.
Sfânta Fecioară Maria, pe care o sărbătorim astăzi, ne spune evanghelia pe care am ascultat-o împreună, "păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei". Şi din inima ei a răsunat cel mai frumos cântec de slavă adus lui Dumnezeu, Magnificat. "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul". "Prin Maria", ne spune papa emerit Benedict al XVI-lea, "oamenii pot cunoaşte nemijlocit creştinismul ca pe o religie a încrederii, a siguranţei. Prin mama noastră cerească îl putem simţi pe Dumnezeu atât de aproape, încât religia nu mai este o povară, ci încredere şi ajutor pentru viaţa concretă".
Continuăm jertfa Sfintei Liturghii, cerând Domnului, prin mijlocirea Mariei, Regina Păcii, să ne dăruiască lumina sa, pentru a nu rămâne înţepeniţi în întunericul greşelilor, capacitatea de a folosi bine timpul încredinţat nouă. Astfel, vom putea cânta împreună cu sfântul Francisc de Assisi: "Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni. Unde este ură, eu să aduc iubire. Unde e ofensă, eu să aduc iertare. Unde-i învrăjbire, eu să aduc unire. Unde-i deznădejde, eu să aduc speranţă. Unde-i întuneric, eu să aduc lumină". Amin.
