Num 6,22-27; Ps 66; Gal 4,4-7; Lc 2,16-21
Dragi radioascultători, iubiţi credincioşi,
La începutul acestui an, Biserica ne oferă în dar trei teme asupra cărora să reflectăm: mai întâi începutul noului an 2010, în care am păşit cu câtva timp în urmă, apoi figura preacuratei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu căreia Biserica ne încredinţează pe parcursul întregului an şi, nu în ultimul rând, Ziua Mondială a Păcii.
De multe ori am experimentat, zi după zi, până la 31 decembrie, trecerea unui an... numeroase focuri de artificii, cine fastuoase, sticle de şampanie urmate de una sau de sute de urări, spuse din inimă sau poate doar din gură, sau poate pentru că aşa se spune... apoi, somnoroşi, am păşit în noul an, cu speranţa că, de la 1 ianuarie înainte, ceva se va schimba...
De fapt, totul s-a schimbat, încă de acum două mii de ani, datorită unui "da" spus de o femeie ce se numea Maria. Dar umanitatea de atunci nu şi-a dat seama, cum de altfel nu-şi dă seama nici astăzi, preocupată să trăiască în plăcere, într-un relativism care exaltă aparenţa şi care distrage atenţia faţă de aproapele în dificultate.
Biserica însă, din prima zi a anului, ne arată că măsura umanităţii a trecut şi trece în continuare prin Maria, o persoană, o femeie, un instrument în mâinile lui Dumnezeu, pe care ni-l propune ca exemplu al acelui "Da" disponibil, fără condiţie, al proiectului divin de mântuire.
Şi este frumos că o "Mamă", o femeie, o soţie este cea care ni-l prezintă pe Isus, cea care deschide în numele său noul an. De altfel, ce ar putea mai mult decât toate să inaugureze cele 365 de zile care ne aşteaptă dacă nu reflecţia că Dumnezeu ne asistă cu o iubire de mamă?
Dumnezeu ne oferă prin preacurata Fecioară Maria o companie sigură de-a lungul anului. Acordarea unei mame care să vegheze asupra noastră, ba mai mult însăşi mama lui Dumnezeu, mama care surâde întregii umanităţi, reprezintă, într-adevăr, darul cel mai preţios.
Maria care ţine în braţe copilul de la Betleem este aceeaşi mamă care ţine în braţe trupul neînsufleţit al Mântuitorului. Este cu noi întotdeauna: la începutul anului, în fiecare zi a anului, în fiecare ceas al vieţii până la sfârşitul acesteia.
Este mama iubirii care se naşte, maica plină de iubire a fiecărei zile. Gingăşia s-a născut odată cu ea, cu ea aceasta renaşte întotdeauna pe calvarul lumii, pe calvarele noastre cotidiene.
Sărbătoarea de astăzi este o invitaţie pentru fiecare dintre noi la a ne reînnoi afecţiunea noastră, devoţiunea noastră către dânsa. Prezenţa sa dulce în imaginile din casele şi bisericile noastre reprezintă expresia acelei gingăşii umane şi divine care susţin poporul creştin de peste două mii de ani.
Să ne rugăm deci când singurătatea ne oprimă şi când durerile vieţii ne tulbură. Să o invocăm în zilele noastre de oboseală şi de disperare, pentru că atunci ea ne va surâde şi ne va reda din nou speranţa.
Sfânta Tereza a Pruncului Isus se ruga adresându-se preacuratei Fecioara Maria: "Sunt mai norocoasă decât tine pentru că eu te am pe tine ca mamă". Într-adevăr, ar fi mare păcat dacă nu am profita de acest noroc de a o avea pe Maria ca mamă şi protectoare.
Am ascultat cum, în prima lectură de astăzi, primul cuvânt pe care Dumnezeu ni-l adresează este de fapt o binecuvântare: "Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta". La începutul fiecărui an binecuvântat de Dumnezeu, fiecare dintre noi suntem chemaţi să binecuvântăm la rândul nostru. Suntem chemaţi să-l iluminăm pe celălalt cu propria faţă. Iar pentru ca faţa cuiva să strălucească nu trebuie neapărat să fie în floarea vârstei. Drept dovadă ne stă mulţimea persoanelor bolnave şi în vârstă care în pofida suferinţelor lor sunt capabile să-i binecuvânteze pe alţii cu un surâs atât de cald şi gingaş.
Tot în prima zi a anului, începând încă din anul 1967, Biserica propune tuturor oamenilor, fără distincţie, o serioasă angajare pentru pace, bun indispensabil pentru convieţuirea socială. Pacea nu trebuie să rămână doar un vis frumos pentru întreaga omenire, ci trebuie să implice într-un mod profund întreaga noastră existenţă. Trebuie să ieşim din indiferenţa şi din resemnarea cu care ne-am obişnuit.
Pacea nu înseamnă doar simpla absenţă a conflictelor. Pacea înseamnă mai întâi victoria asupra egoismului nostru, capacitatea de a privi şi de a ierta, bunăvoinţă senină şi solidaritate care să reflecte iubirea lui Dumnezeu. O pace de care toată lumea are nevoie.
Dreapta convieţuire umană este mai întâi un fapt spiritual, o comunicare a cunoştinţelor în lumina adevărului, ca o atenţionare şi un impuls spre binele care trebuie făcut.
Dacă dispoziţia fiecăruia dintre noi ar fi aceea de a revărsa ceea ce are mai bun în sine, atunci cu toţii ne vom bucura în comun de adevărul, de binele şi de frumosul în toate expresiile sale legitime.
Războiul se naşte întotdeauna din situaţiile de nedreptate, de sărăcie şi de injustiţie umană. Însă, aşa cum spunea papa Ioan Paul al II-lea în anul 2002, de Ziua Mondială a Păcii: "Nu există pace fără justiţie şi nu există justiţie fără iertare". Dacă nu învăţăm să fim umani, dacă nu depăşim analfabetismul întoarcerii, care ne-a făcut să uităm gramatica dialogului, pământul ar deveni un focar feroce al războiului.
Astăzi Biserica ne aminteşte acel Shalom, acel salut de pace care se folosea pe timpul lui Isus sau de cel al sfântului Francisc, "Pace şi bine". Astăzi Biserica ne aminteşte că Mântuitorul nostru Isus Cristos este numit "principele păcii". Tot astfel şi preacurata Fecioară Maria este numită "regina păcii". Aşadar, adevărata şcoală a păcii o găsim la Betleem. "Crăciunul lui Dumnezeu - spunea Leon cel Mare - este Crăciunul păcii".
Astfel, fiecare dintre noi ar trebui să ne asumăm îndemnul pe care ni-l făcea Maica Tereza de Calcutta: "Să facem din acest an un an de pace. Însă pentru aceasta va trebui să vorbim mai mult de Dumnezeu şi mai puţin de oameni". Să nu uităm acest lucru: Suntem oameni făcători de pace în măsura în care îl avem pe Dumnezeu în noi.
Se spune că odată, un semafor din Milano, în piaţa domului, funcţiona într-un fel foarte ciudat: toate luminile sale, la un moment dat, se făcuseră albastre, şi lumea nu mai ştia ce să facă.
- Traversăm sau nu traversăm? Stăm sau nu stăm?
Din toate ochiurile sale, în toate direcţiile, semaforul arăta neobişnuitul semnal albastru, de un albastru cum cerul din Milano nu fusese niciodată.
Aşteptând să priceapă ceva, automobiliştii neliniştiţi claxonau, motociclişti ambalau motoarele, iar pietonii erau şi ei destul de iritaţi.
Unii, voind să facă poante, ziceau:
- Verdele l-o fi mâncat comandantul ca să-şi facă o vilă la ţară.
- Roşul l-au folosit să picteze peştii din grădini.
- Cu galbenul, ştiţi ce-au făcut? Au diluat untdelemnul de măslin.
În sfârşit, a venit un poliţist, s-a oprit în intersecţie şi a descongestionat traficul. Un alt poliţist a căutat să repare instalaţia, oprind curentul. Înainte de a se stinge, semaforul albastru avu timp să reflecteze: "Bieţii de ei! Dădusem semnalul de trecere "liberă pe cer". Dacă m-ar fi înţeles, acum toţi ar fi putut zbura. Dar poate le-a fost frică".
Dragi radioascultători, iubiţi credincioşi, astăzi s-a dat startul noului an, iar nouă tuturor ne-a apărut pe semaforul vieţii noastre culoarea albastră, culoarea stindardului preacuratei Fecioare Maria şi a paradisului, culoarea păcii, o culoare provocatoare, menită să ne scoată din iureşul preocupărilor cotidiene ale vieţii noastre, în care suntem cufundaţi mereu. Semaforul albastru este introducerea a ceva cu totul "diferit" în rutina zilelor noastre. Poate suntem şi noi asemenea automobiliştilor care trăim cu capul aplecat pe volanul vieţii noastre, atenţi numai la şosea, fiecare închis în preocupările sale de muncă, de bani, de mărunţişuri zilnice. Semaforul care devine albastru este acel ceva care ne avertizează:
- "Oameni buni, opriţi-vă! Nu există doar pământul. Priviţi în sus! Mai este şi cerul", pe care fiecare dintre dumneavoastră trebuie să-l cuceriţi şi de care trebuie să vă apropiaţi mai mult în acest nou an.
Acelaşi îndemn vi-l fac şi eu, dragi radioascultători şi iubiţi credincioşi, să privim la preacurata Fecioara Maria care trebuie să reprezinte de-a lungul acestui an semaforul vieţii noastre, care ne ghidează către pacea adevărată, către fericirea, realizarea şi mântuirea noastră.
