Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem la sfârşitul anului liturgic şi ne apropiem de sfârşitul anului calendaristic, iar Biserica ne îndeamnă să reflectăm asupra sfârşitului.
Prima lectură de astăzi, din Cartea lui Malahia, vorbea de ziua Domnului, cea care va arde ca un cuptor, este ziua Judecăţii şi a Dreptăţii. Iar evanghelia de astăzi vorbeşte despre sfârşitul Ierusalimului al templului.
Pentru a înţelege mai bine evanghelia de astăzi, vă propun câteva reflecţii. În evanghelia de astăzi îl găsim pe Isus la Ierusalim, probabil în apropierea sărbătorii Paştelui. Isus merge în fiecare zi la templu, unde învaţă, unde întâlneşte oamenii, pelerinii care vin la Ierusalim. Iar printre cei veniţi la Ierusalim, într-o zi întâlneşte câţiva oameni care admirau frumuseţea extraordinară a templului din Ierusalim. Ce anume era de admirat la acest templu? După ce vechiul templu, sau primul templu, construit de regele Solomon, a fost distrus de babilonieni în anul 587 î.d.Cr., evreii, după căderea Babilonului, au reconstruit templul din Ierusalim pe vechea locaţie. Numai că acest templu, încheiat undeva prin anul 515 î.d.Cr., nu avea strălucirea templului de odinioară. Şi evreii au trăit secole la rând cu această nostalgie după frumuseţea templului dinainte. Au trebuit să aştepte până ce pe scena istoriei s-a ivit un personaj foarte ciudat, un dictator fără scrupule, dar şi un mare constructor şi un mare iubitor de planuri urbanistice. E vorba despre celebrul Irod cel Mare, care pentru a-şi câştiga popularitatea printre oamenii săi, a imaginat un proiect extraordinar, şi anume reconstruirea, renovarea templului şi extinderea dependinţelor de la templu. Şi astfel, în anul 19 î.d.Cr., Irod decide să înceapă reconstruirea templului.
Este un lucru deosebit de interesant, că pentru a construi sanctuarul Irod a iniţiat în tehnica, în meseria construcţiilor 1000 de preoţi, 1000 de preoţi care au lucrat şi au edificat acest sanctuar. De ce? Pentru că nu voia ca pietrele din care va fi construit sanctuarul să fie atinse de mâini profane, ci de mâinile binecuvântate ale preoţilor. Iată un lucru deosebit de impresionant.
În ceea ce priveşte aspectul templului, Iosephus Flavius, celebrul istoric evreu, ne dă următoarea mărturie. Spune el: "În privinţa aspectului exterior al templului, n-a fost omis nimic din ceea ce umplea de uimire, atât sufletul, cât şi ochii. Căci, îmbrăcat cum era cu masive plăci de aur, la răsăritul soarelui ele revărsau strălucirea atât de puternică încât privitorul care se străduia să-l contemple era silit să-şi întoarcă privirile, la fel ca în faţa razelor astrului zilei. Aşadar, străinilor veniţi la Ierusalim în pelerinaj, templul le apărea din depărtare ca o creastă de munte acoperită cu zăpadă, căci porţiunile neaurite erau strălucitor de albe".
Vă puteţi imagina ce frumuseţe era acolo în Ierusalim? Şi câtă risipă de bogăţie şi de metale preţioase? Numai Menora, celebrul candelabru din templu, cântărea 70 de kilograme din aur masiv. Iar tezaurul templului era de o bogăţie inestimabilă. Când romanii au cucerit Ierusalimul şi au prădat templul, preţul aurului în întreaga provincie a Siriei a scăzut la jumătate, din cauza bogăţiei tezaurului de la templul din Ierusalim.
La această frumuseţe extraordinară şi bogăţie care stârnea admiraţia poporului, templul din Ierusalim era cel mai important simbol al religiei iudaice, pentru că era casa lui Dumnezeu. Şi din cei de la templu, dar şi mulţi din popor, considerau că acest edificiu este indestructibil, întrucât este casa lui Dumnezeu. Ce spune Isus despre acest templu măreţ? "Cât despre lucrurile acestea la care vă uitaţi voi acum", spune Isus, "vor veni zile când nu va mai rămâne piatră peste piatră". Cuvintele acestea ale lui Isus trebuie să fie sunat ca o blasfemie în auzul celor care erau prezenţi acolo. Cum să spui că din această construcţie extraordinară nu va rămâne piatră peste piatră, din casa lui Dumnezeu? De altfel, când Isus va fi judecat, una din acuzele care i se vor aduce va fi aceea că a hulit împotriva templului din Ierusalim.
Dintre cei care au auzit cuvintele lui Isus, unii l-au întrebat: "Învăţătorule, când vor fi acestea? Şi care va fi semnul că au să se întâmple?". Aşa cum ne-am obişnuit, Isus nu răspunde direct la întrebarea lor. Ci, răspunsul lui Isus sună ceva de genul: Nu data precisă a sfârşitului trebuie să vă preocupe pe voi. Voi trebuie să înţelegeţi un lucru, că acest templu, cu toată frumuseţea lui, cu tot ceea ce înseamnă, este pe cale să se prăbuşească. Iar voi trebuie să înţelegeţi sensul acestui misterios eveniment. Trebuie să înţelegeţi că ceva anume este pe cale să se schimbe, iar voi trebuie să luaţi parte la această schimbare, la această transformare. Despre ce fel de schimbare este vorba?
Templul din Ierusalim, care în definitiv fusese construit din voinţa lui Dumnezeu, devenise acum un simbol al unei lumi vechi, al unei ordini depăşite, al unei religiozităţi care şi-a aflat propriile limite. Ori, dărâmarea templului va însemna inaugurarea unui nou tip de religiozitate, nu bazată pe sacrificii. Pe ceva de genul, "îi dau lui Dumnezeu ceva, o jertfă, şi totul este în regulă". Să ne gândim că şi astăzi sunt oameni care poate dau nişte tunuri financiare mari, prin atitudini şi practici incorecte, apoi varsă o sumă la Biserică sau la un proiect religios şi spun: Sunt în regulă cu Dumnezeu, i-am închis gura. Aceasta este religie adevărată? Oare aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi, să-l cumpărăm cu ceva? Ori templul din Ierusalim devenise, în un anume fel, aşa ceva. Era acolo un fel de religie învechită, în care oamenii se raportau la Dumnezeu mai degrabă prin nişte forme reci. Şi Isus declară sfârşitul unui astfel de tip de religiozitate. E nevoie de un alt tip de raport cu Dumnezeu.
Mai e ceva în evanghelia de astăzi. Alături de pericolul unei religiozităţi închise, Isus vorbeşte de pericolul falşilor profeţi şi pericolul falşilor Mesia, cei care promit să realizeze o lume perfectă, desăvârşită. Şi de fiecare dată e vorba de ideologii, care poate chiar dacă îl recunosc într-un anume fel pe Dumnezeu, în realitate îl exclud, metodologic, prin viziunea lor. Isus ne avertizează în evanghelia de astăzi: Vedeţi să nu fiţi înşelaţi! Cuvintele lui Isus pot fi înţelese şi în următorul sens: Vedeţi să nu vă lăsaţi prinşi de retorica şi de şarmul acestor mode şi ideologii, care caută să vă acapareze minţile şi gândirea şi simţirea. Câte minţi au sedus şi au sucit ideologiile lumii moderne? Născute uneori din unele revoluţii, să ne gândim, de exemplu la marxism, la nazism; câte vieţi distruse, câte proiecte dezumanizante. Isus ne spune: Nu vă lăsaţi prinşi de retorica şi de şarmul oricărei mode care se lansează pe piaţă.
Şi mai există un detaliu în evanghelia de astăzi. Şi anume, persecuţia celor care îl urmează sincer pe Isus Cristos. Şi am auzit o istorie care s-a petrecut acum câţiva ani în Statele Unite ale Americii. E vorba despre un preot, părintele Benedict, de un călugăr, numit Fidelis, şi de episcopul George Lynch, care avea 83 de ani la vremea respectivă, care au fost trimişi în închisoare. De ce? Pentru că s-au rugat rozariul în genunchi în parcarea din faţa unei clinici în care se făceau avorturi. Care a fost infracţiunea acestor trei? Nu că s-au rugat rozariul. Au spus judecătorii: Asta nu e nicio problemă. Ci faptul că au îngenuncheat. Aceasta a fost infracţiunea. Episcopul a fost condamnat la 15 zile de închisoare, călugărul la zece zile de închisoare, iar părintele Benedict la cinci zile de închisoare. În primele 24 de ore de detenţie au fost percheziţionaţi până la piele de trei ori, ca ultimii infractori, ca ultimii criminali. Şi când au ieşit din închisoare, i-au întrebat oamenii: Cum v-au tratat în închisoare? Şi răspunsul lor a fost: "Like garbage, like garbage", ca nişte gunoaie, ca nişte mizerii. Iată un exemplu de ură împotriva ucenicilor lui Cristos, iată un exemplu de mărturie despre credinţa în Isus Cristos şi despre principiile pe care Isus ni le-a adus.
Ce anume generează această ură faţă de ucenicii lui Cristos şi faţă de cei care trăiesc sincer după principiile creştine? Ştiţi care este răspunsul? Lumea cea veche, fie că e vorba de o religiozitate învechită sau de o ideologie, acestea vor să-şi păstreze vechile privilegii, vor să-şi păstreze vechile metehne şi îi percep ca duşmani pe cei care propun o lume mai justă, mai corectă şi mai dreaptă. De ce i-au urât romanii pe creştini? În lumea romană 20% din populaţie - erau 50 de milioane în total - erau sclavi, zece milioane de sclavi. Ori Biserica a spus: Nu mai există diferenţă între sclavi şi oameni liberi. De aceea romanii îi urau pe creştini şi îi persecutau.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Ce ne spune Isus nouă şi ce le spune creştinilor persecutaţi? Spune: Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. Şi mai spune un lucru: Prin statornicia voastră voi veţi dobândi cu adevărat viaţa. Asta înseamnă o viaţă demnă, profundă, umană, aşa cum o doreşte Dumnezeu. Şi trebuie să facem acest lucru muncind şi mâncând pâinea proprie în linişte şi în rânduială, cum ne îndeamnă apostolul în cea de a doua lectură de astăzi.
Şi închei aceste reflecţii spunând un lucru, şi anume că nimeni nu poate şti când va fi sfârşitul lumii. Mulţi au încercat să stabilească data. Şi au greşit. Pentru că Isus ne spune: Nu asta este important să ştiţi, sfârşitul lumii, ăsta este misterul lui Dumnezeu, ci trebuie să ştii cum să trăieşti în această lume pentru a crea lumea cea nouă. Între înălţarea lui Isus la ceruri şi cea de a doua venire noi suntem prinşi într-o bătălie între bine şi rău. Şi fiecare dintre noi are capacitatea de a înclina balanţa în favoarea binelui sau în favoarea răului. Tu care asculţi aceste gânduri şi cuvintele evangheliei în ziua de astăzi, tu în ce parte vrei să înclini balanţa?
