Iubiţi credincioşi, dragi radio radioascultători,
Cu această duminică a 33-a de peste an, în care ne aflăm astăzi, ne apropiem de sfârşitul acestui an liturgic şi deci de sfârşitul itinerarului nostru anual în istoria mântuirii. Aşa că nu trebuie să ne surprindă faptul că, după ce am meditat în tot acest timp despre creaţie, prin lecturile din Cartea Genezei de la începutul anului, după ce ne-am pregătit pentru venirea Mântuitorului în lume, după ce l-am însoţit pe tot parcursul vieţii sale, îndeosebi în patima, moartea şi învierea sa, după ce am fost martorii înălţării sale la cer şi a trimiterii Duhului Sfânt, după ce am văzut creşterea şi viaţa Bisericii, iată că Biserica ne îndeamnă să medităm acum despre lucrurile de pe urmă, despre lucrurile ce se vor întâmpla la sfârşitul timpurilor. Textele liturgice propuse pentru duminica aceasta sunt texte escatologice, texte care privesc ultimele realităţi ale omului şi ale lumii. Totodată, ne vorbesc şi despre viaţa ucenicilor lui Isus, o viaţă de aşteptare şi de veghere, presărată cu greutăţi şi suferinţe pentru numele Mântuitorului. Pentru aceştia însă finalul este nespus de îmbucurător. Cuvintele lui Cristos din evanghelie: "Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa" sunt cele care dau curajul necesar oricui vrea să fie fidel şi moştenitor al bunurilor veşnice făgăduite.
Astăzi ne punem însă întrebarea: suntem oare noi în stare să dovedim lui Isus că suntem aşa cum ne vrea el? Avem şi noi oare ceea ce au avut sfinţii? Acele calităţi care să ne ajute să învingem lumea aceasta? Vrem şi noi să fim sfinţi, să ajungem în cer?
Se povesteşte că într-o zi o cămilă şi puiul ei stăteau de vorbă. Puiul întreabă: "Mamă, de ce avem picioare aşa mari cu trei degete?" Mama îi răspunde: "Ca să ne permită să trecem prin nisipul moale din deşert fără să ne scufundăm". "Şi de ce avem aceste gene lungi şi grele?" "Ca nu cumva să ne intre nisip în ochi în timp ce traversăm deşertul", răspunde mama cămilă. "Dar mamă, de ce avem aceste cocoaşe pe spate?" Mama răspunde puţin enervată de întrebările puiului: "Le avem ca să păstreze grăsimea când avem drumuri lungi de făcut prin deşert, fără să ne trebuiască apă". "Aha, am înţeles!", spune puiul. "Avem picioare mari pentru a nu ne scufunda în nisip, gene lungi să nu ne intre nisip în ochi şi cocoaşele să păstrăm mai bine apa. Dar mamă, a întrebat puiul, atunci ce căutăm noi în grădina zoologică?"
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, viaţa zilelor noastre ne face să ne simţim uneori ca această cămilă. Ne face să uităm de menirea noastră şi de lupta pe care trebuie să o ducem, ne face să uităm pentru ce am fost creaţi şi răscumpăraţi de Dumnezeu, ne face să uităm că am primit prin Botez mijloacele necesare să putem lupta cu amăgirile acestui deşert pământesc. Asemenea personajelor tocmai amintite poate suntem şi noi câteodată; dar avem nevoie să intrăm în luptă cu lumea aceasta trecătoare, trebuie să ieşim în fiecare zi din această uitare pentru a descoperi cine suntem cu adevărat.
Dacă oamenii ar înţelege cu adevărat învăţătura lui Cristos că această lume va trece, că nu va rămâne piatră peste piatră şi că trebuie să ne luptăm pentru a câştiga viaţa veşnică fericită, cine nu s-ar strădui în toate modurile să ajungă prietenul lui Dumnezeu, să intre în bucuria lui Cristos, în aşa fel încât, după chinurile şi supliciile de pe pământ, să poată primi răsplăţile cerului? Pentru soldaţii de pe pământ, este un titlu de glorie să se întoarcă în patrie triumfători după ce l-au învins pe duşman. Dar oare nu va fi mai mare, mai de preţ gloria celui care se întoarce triumfător în paradis, după ce l-a învins pe Cel Rău? În locul din care Adam a fost alungat, acolo vom duce trofeele victorioase, după ce l-am aruncat la pământ pe cel care voia să ne amăgească şi să ne înşele. Îi vom oferi lui Dumnezeu, ca dar bine plăcut, credinţa noastră curată, virtutea minţii intactă şi lauda luminoasă a evlaviei noastre. Vom fi însoţitorii lui atunci când va veni momentul de a obţine răzbunarea asupra duşmanilor. Vom sta alături de el atunci când se va aşeza să judece. Vom fi făcuţi împreună-moştenitori cu Cristos şi asemănători îngerilor. Vom avea bucuria de a poseda împărăţia cerească împreună cu patriarhii, apostolii şi profeţii. Care persecuţie ar putea să exercite o presiune atât de mare spre rău, încât să o întreacă pe aceea exercitată de aceste realităţi cereşti? Ce chinuri pot avea un stimulent mai mare?
O inimă plină de aceste promisiuni ale lui Cristos devine puternică, un suflet sigur de această răsplată nu va putea să fie învins de nici o teroare a diavolului şi de nici o ameninţare a lumii. Este vorba de sufletul creştin întărit de credinţa sigură şi solidă în viaţa viitoare. Se poate abate, astfel, asupra noastră furtuna persecuţiei. Nu ne vom teme, pentru că vedem cerul deschis deasupra noastră. Poate să ne ameninţe Cel Rău însă Cristos ne ocroteşte. Putem să fim ucişi însă ştim că urmează nemurirea. "Ce fericire, ce bucurie, spune sfântul Ciprian, să ieşi din lumea aceasta în fericire, să ieşi glorios dintre amărăciuni şi necazuri, să închizi într-o clipă ochii care mai înainte vedeau oamenii şi lumea şi să-i redeschizi imediat pentru a-l vedea pe Dumnezeu şi pe Cristos! Cât de rapidă apare această trecere la fericire! Într-o clipă eşti luat de pe pământ pentru a fi aşezat în împărăţia cerurilor!"
Un predicator a folosit odată într-o predică următoarea ghicitoare: "Imaginează-ţi că dormi. Visezi. Un leu fioros te urmăreşte. Încerci să scapi de el şi... un tigru îţi iese în cale. Te întorci, dar în orice direcţie ai încerca să mergi, dai de un animal feroce ce vrea să te devoreze. Ce poţi să faci? Cum poţi scăpa? Răspunsul este: trezeşte-te!"
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, şi pe noi ne adoarme lumea aceasta şi visăm prea adesea că nu mai putem face nimic pentru a scăpa de pericolele şi capcanele ei; uităm de cuvintele Mântuitorului din evanghelia de astăzi: "Întipăriţi-vă bine în inimă că nu trebuie să vă îngrijiţi de apărarea voastră; eu însumi vă voi inspira acele cuvinte şi acea înţelepciune, cărora potrivnicii voştri nu vor putea să le ţină piept şi nici să le contrazică... Nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa!" Nu trebuie să facem altceva decât să ne trezim din acest somn, să conştientizăm şi să avem încredere în ajutorul puternic al lui Cristos care nu poate fi învins de fiarele spiritului acestei lumi. Toate acestea trebuie să le gândim cu mintea şi cu inima şi să le medităm zi şi noapte. Răsplata Domnului va fi pentru toţi cei statornici.
"Dacă persecuţia va găsi un soldat al lui Dumnezeu angajat astfel - spune acelaşi sfânt Ciprian - el nu va putea fi învins datorită acestei hotărâri personale şi a forţei primite de la Dumnezeu. Dacă însă chemarea supremă, sfârşitul vieţii personale, va veni mai înainte, credinţa pregătită pentru martiriu nu va rămâne fără răsplată. Moartea înainte de persecuţie sau în persecuţie nu influenţează asupra răsplăţii pe care o dă Dumnezeu judecătorul. În timp de persecuţie este încoronată lupta victorioasă, în timp de pace, conduita exemplară".
Iar la sfârşit aş vrea să amintesc un fragment al Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea din omilia ţinută cu ocazia beatificării lui Laurenţiu Ruiz şi a însoţitorilor săi martiri, cuvinte care trebuie să ne încurajeze şi pe noi toţi: "Aşa cum atestă evanghelia, Cristos a promis că îi va recunoaşte înaintea Tatălui pe acei martori fideli care îl vor recunoaşte înaintea oamenilor... Credinţa învinge lumea! Dovedirea credinţei îi luminează asemenea soarelui pe cei care doresc să ajungă la cunoaşterea adevărului. Chiar în diversitatea limbilor răsună întotdeauna unica şi identica tradiţie creştină. Domnul Isus, în sângele său, i-a răscumpărat pe slujitorii săi şi i-a reunit din toate rasele, limbile, popoarele şi naţiunile, pentru a face din ei o preoţie regească pentru Dumnezeul nostru... a fi creştini înseamnă a ne dărui pe noi înşine în fiecare zi ca răspuns la oferta lui Cristos, venit în lume pentru ca toţi să aibă viaţă şi să o aibă din belşug". Amin.
