"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unul născut ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică" (In 3,16)
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cu siguranţă mulţi dintre dumneavoastră v-aţi întrebat sau aţi fost întrebaţi "Cine este Dumnezeu?" Trebuie să ne punem această întrebare şi să găsim un răspuns corect pentru că dacă nu-l cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat, atunci riscăm să nu-l acceptăm pe Dumnezeu şi viaţa noastră să devină absurdă, fără sens. Unii se grăbesc să spună că Dumnezeu este un mister şi nu poate fi înţeles cu mintea noastră limitată. Louis Evely, scriitor belgian care a publicat mai multe cărţi de spiritualitate, mort în 1985 la vârsta de 75 ani, spunea că misterul este ca şi cum te-ai arunca în mare pentru a o traversa înotând. Oricât de bun înotător ai fi, reuşeşti să înaintezi până la un punct, apoi trebuie să te întorci pentru că marea te copleşeşte. Aşa este şi cu misterul lui Dumnezeu.
Când vrem să cunoaştem pe cineva atunci trebuie să ne apropiem de el, să intrăm în vorbă cu el pentru că altfel riscăm să greşim. Dacă vrem să-l cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat, atunci trebuie să ne apropiem de Sfânta Scriptură, locul prin excelenţă în care Dumnezeu s-a revelat prin cuvinte şi fapte "gestisverbisque" (cf. CV II).
Lecturile sfinte propuse pentru această duminică ne ajută să putem da un răspuns la întrebarea "Cine este Dumnezeu?" Prima lectură din Cartea Înţelepciunii ne ajută să înţelegem iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Autorul acestei cărţi foloseşte cuvinte atât de frumoase: "Tu te înduri de toate, treci cu vederea peste păcatele oamenilor, spre convertire. Tu cruţi toate, căci ale tale sunt, stăpâne, iubitorule al vieţii" (Înţ 11,23.26).
Evanghelia arată în mod concret cum iubeşte Dumnezeu. În documentul Misericordiae vultus dat la 11 aprilie 2015 prin care Papa Francisc anunţa Jubileul Extraordinar al Milostivirii, pe care l-a deschis la 8 decembrie 2015 şi pe care îl va încheia la 20 noiembrie 2016, chiar la primul punct spunea: "Isus Cristos este chipul milostivirii Tatălui". Câtă iubire din partea lui Dumnezeu să-l trimită în lume pe Fiul său unic pentru a ne răscumpăra de păcate!
Cu trei ani în urmă, într-o dimineaţă de duminică, am primit un telefon de la un enoriaş care mă ruga să merg urgent la spital pentru a-l îngriji sufleteşte pe fiul său, un licean care suferea cumplit. I se făcuse o injecţie în coloană şi plângea de durere. Când am deschis uşa salonului, tatăl era în genunchi lângă pat, îi masa spatele spunând printre lacrimi: "Doamne, dă-mi mie suferinţa lui". Câtă iubire din partea lui Dumnezeu să-şi vadă sigurul fiu răstignit pe cruce pentru noi. De aceea sfântul Ioan, singurul dintre apostoli care a rămas alături de Isus sub cruce, după ani de meditaţie a scris: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unul născut ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică" (In 3,16). Tot el dă cel mai bun răspuns la întrebarea "Cine este Dumnezeu?", spunând: "Dumnezeu este iubire" (1In 4,16).
Şi evanghelia proclamată vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu. Evanghelistul Luca, puţin mai înainte, ni-l prezenta pe Zaheu care "căuta să vadă cine este Isus". Dar aceasta nu era o simplă aşteptare ca să poată spune "L-am văzut!", aşa cum mulţi se laudă astăzi că au văzut o anumită vedetă chiar şi pentru moment. Ştim că pe faţa omului se poate citi sufletul lui. Zaheu voia să vadă faţa lui Isus pentru a şti ce se ascunde în inima sa. Probabil că aşteptând ar fi putut gândi: "Dacă Isus trecând pe aici m-ar vedea, oare cum m-ar considera pe mine, care sunt dispreţuit de toţi? Ar şti ce gol am eu în interior chiar dacă sunt plin de bani, dar lipsit de prieteni? Oare m-ar condamna ca şi ceilalţi, sau ar avea o vorbă bună, aşa cum li s-a întâmplat şi altor persoane la fel de dispreţuite şi marginalizate. Dar nu are rost să-mi fac planuri: mai bine stau ascuns pentru a nu mă observa".
Chiar în acel moment, "Isus, ridicându-şi ochii, i-a spus: Zaheu". Aici intră în joc privirea lui Isus, acea privire care nu condamnă şi nu umileşte pe nimeni, ci pătrunde direct în inimă şi interpelează ceea ce a mai rămas bun în fiecare, acea părticică pură pe care păcatul şi vina nu au reuşit să o pângărească. Privirea lui Isus face să confirme semnificaţia numelui lui Zaheu, care înseamnă "Dumnezeu îşi aminteşte".
Isus îşi aminteşte că fiecare om rămâne mereu fiul lui Dumnezeu, în ciuda rătăcirilor sale şi de aceea se grăbeşte să-i redea încrederea şi speranţa. Nu există profesie sau condiţie socială, nu există păcat sau delict care să poată şterge din memoria şi din inima lui Dumnezeu pe vreunul dintre fiii săi. Dumnezeu îşi aminteşte mereu, nu uită pe nimeni dintre cei pe care i-a creat. El este Tatăl milostiv, mereu în aşteptare vigilentă şi iubitoare, să vadă renăscând în inima fiului dorinţa întoarcerii acasă. Şi când recunoaşte acea dorinţă, imediat este alături de el şi cu iertarea sa îi face mai uşor drumul convertirii, al întoarcerii.
Să privim la Zaheu din copac: gestul său este unul ridicol, dar este un gest de mântuire, iar Isus îi adresează un îndemn plin de afecţiune: "Coboară în grabă, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta". Zaheu se vede pe sine însuşi în oglinda incomparabilă a privirii lui Isus. Poate să vadă toată mizeria sa morală, dar şi posibila sa măreţie. De aceea ia o decizie extraordinară: "Iată, Doamne, jumătate din ceea ce am o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva îi dau înapoi împătrit".
Frate şi soră creştină, dacă ai o greutate pe conştiinţa ta, dacă îţi este ruşine de atâtea lucruri pe care le-ai comis, opreşte-te un pic, nu te înspăimânta! Gândeşte-te că te aşteaptă cineva care nu a încetat niciodată să-şi amintească de tine: şi acest cineva este tatăl tău, este Dumnezeu-iubire care te aşteaptă. Caţără-te ca şi Zaheu, urcă în copacul voinţei de a fi iertat şi eu te asigur că nu vei fi dezamăgit. Isus este milostiv şi niciodată nu încetează să ierte!
Un apostol al milostivirii a fost şi misionarul Umberto Negrini, de la moartea căruia se împlinesc astăzi şaptesprezece ani. Născut în 1940, era primul dintre cei patru copii ai familiei şi a cunoscut dificultăţile vieţii, rămânând orfan de tată încă de mic. În timpul liceului se maturizează în el vocaţia la viaţa consacrată. După examenul de bacalaureat începe noviciatul în congregaţia "Sfântul Ioan Calabria", congregaţie prezentă şi în ţara noastră la Roman şi Răcăciuni. În 1970, la 30 ani, este sfinţit preot şi după o experienţă de capelan la spitalul din Negrar, este trimis în Brazilia ca misionar. În anul 1984, ajunge în Angola unde de 30 de ani era război civil. În periferia capitalei lucrează intens pentru săracii care locuiau în barăci şi pentru refugiaţi. În ziua de 30 octombrie 1999, exact cu 17 ani în urmă, ieşind din biserică, este împuşcat. Mulţimea imensă care a participat la înmormântarea lui, împreună cu cardinalul din Angola şi alţi cinci episcopi, demonstrează cât a fost de preţuit. A ales să trăiască cu cei de la periferie şi pentru ei în umilinţă şi simplitate, ducând vestea cea bună săracilor.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Să ne lăsăm şi noi chemaţi pe nume de Isus. În adâncul inimii să ascultăm glasul lui care ne spune: "Astăzi trebuie să rămân în casa ta", adică în inima ta, în viaţa ta. Să-l primim cu bucurie! El ne poate schimba inima noastră de piatră într-o inimă de carne, ne poate elibera de egoism şi poate face din viaţa fiecăruia dintre noi un dar de iubire.
