Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
A vorbi despre Dumnezeu, Unul şi Întreit, înseamnă, pentru orice predicator, o provocare, un examen, pe care aproape cu siguranţă îl va pica, cel puţin în faţa oamenilor. Oricât de aleasă ar fi cultura sa, oricât de vastă i-ar fi educaţia religioasă, cel care se încumetă să ţină discursuri despre Dumnezeul creştinilor se aseamănă cu un om care încearcă să provoace răsăritul soarelui strigând spre el.
Despre persoana care ar putea avea dreptul să predice, sfântul Grigore de Nazianz spunea: "Nu este în puterea oricui să vorbească despre Dumnezeu, fiindcă lucrul acesta îl pot face doar cei care s-au cercetat cu de-amănuntul, şi au înaintat în contemplaţie şi care, înainte de aceste îndeletniciri, şi-au curăţit şi sufletul şi trupul, sau care cel puţin se silesc să se cureţe. Se cade să vorbească despre Dumnezeu celor care consideră lucrul acesta cu seriozitate şi care nu pălăvrăgesc cu plăcere şi despre El, ca despre oricare altul: despre alergări de cai, spectacole, cântece şi despre îmbuibarea pântecelui".
Dacă ar fi să punem în practică acest sfat al sfântului Grigore de Nazianz, în solemnitatea Preasfintei Treimi nu ar trebui să se ţină nicăieri pe pământ nicio predică, pentru că niciun om, oricât de sfânt s-ar crede, nu ar avea curajul să predice despre misterul misterelor creştinilor: un singur Dumnezeu în trei persoane.
Totuşi, cum ar putea un fiu să nu vorbească despre tatăl său? Căci orice creştin, este, prin botez, fiu al lui Dumnezeu. Ştim cu toţii că la originea identităţii noastre creştine stă sacramentul Botezului, pe care l-am primit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Pentru a ne trăi aşa cum se cuvine Botezul, începem fiecare zi din viaţă, şi o încheiem, întărindu-ne cu semnul sfintei cruci, în numele celor trei persoane divine: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Trăim clipă de clipă în îmbrăţişarea lui Dumnezeu care nu este solitar şi rece, dar comuniune de persoane, aşa cum ne-a descoperit Isus în evanghelie.
Aşadar, credinţa noastră creştină se întemeiază pe Trinitate, deoarece aşa cum afirmă sfântul Cezar de Arles, suntem botezaţi într-un singur nume - al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh - şi nu în mai multe nume, căci nu există decât un singur Dumnezeu, Tatăl atotputernic şi Fiul său unul-născut şi Duhul Sfânt. Acesta este misterul central al credinţei şi trăirii noastre creştine. Este învăţătura creştină fundamentală şi esenţială din ierarhia adevărurilor de credinţă; este misterul lui Dumnezeu în sine însuşi, izvorul tuturor celorlalte mistere ale credinţei, lumina care le luminează pe celelalte. De fapt, întreaga istorie a mântuirii oamenilor nu este altceva decât istoria mijloacelor prin care Dumnezeu cel adevărat şi unic, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, se revelează, împacă şi îi uneşte cu sine pe oamenii care s-au îndepărtat prin păcat.
Adevărul despre Sfânta Treime s-a aflat încă de la început la baza vieţii Bisericii, găsindu-şi expresia în profesiunea de credinţă mărturisită la primirea Botezului.
Pentru formularea dogmei Sfintei Treimi, Biserica din primele secole a trebuit să dezvolte o terminologie proprie cu ajutorul unor noţiuni filozofice ale culturii greceşti, precum "substanţă" şi "persoană". De fapt, crezul pe care noi îl recităm astăzi la Sfânta Liturghie este concluzia la care au ajuns sfinţii părinţi din secolul al IV-lea, care la conciliile ecumenice din Niceea (325) şi Constantinopol (381) au proclamat divinitatea lui Isus, respectiv a Duhului Sfânt. Credinţa creştină înseamnă a cinsti un singur Dumnezeu în Treime şi Treimea în Unitate, fără a confunda persoanele, fără a diviza substanţa: căci alta este persoana Tatălui, alta este cea a Fiului, alta cea a Duhului Sfânt, însă una este divinitatea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh; egală este slava lor, la fel de veşnică măreţia lor. Inseparabile în ceea ce sunt, persoanele divine sunt inseparabile şi în ceea ce fac. Fiecare persoană din Preasfânta Treime îşi are propriul său rol: Tatăl este Creatorul, Fiul, Răscumpărătorul iar Duhul Sfânt este Sfinţitorul.
Pentru a încerca să înţelegem realitatea Dumnezeului Unul şi Întreit putem medita la această povestioară: odată, un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: Părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei persoane care formează un singur Dumnezeu. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă? Dragul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuie acolo de mii de ani, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Isus Cristos, care a venit pe pământ să ne lumineze viaţa. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, care, cu dragostea sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate şi păcat. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru? Cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare! La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt unul şi acelaşi Dumnezeu, căruia noi, credincioşii, ne închinăm şi pe care îl adorăm: un Dumnezeu în trei persoane.
Această povestioară pare să se fi născut în secolul al XIII-lea, când, după un sinod ortodox din anul 1285, sfântul Grigore de Cipru a afirmat că "Mângâietorul însuşi, adică Duhul Sfânt, străluceşte şi se manifestă din veci prin Fiul, după cum lumina străluceşte din soare prin intermediul razei".
Mergând mai spre începuturile creştinismului, găsim o altă asemănare, pe cât de simplă, pe atât de convingătoare: sfântul Spiridon, sărbătorit atât de catolici, cât şi de ortodocşi, la 12 decembrie în fiecare an, participant la primul conciliu ecumenic, care s-a ţinut la Niceea în anul 325, a explicat realitatea Preasfintei Treimi episcopilor prezenţi la acel conciliu prezentându-le o cărămidă şi făcând o asemănare între aceasta şi misterul misterelor: după cum acea cărămidă este unică, dar cuprinde 3 elemente distincte: pământul, apa şi focul, la fel Preasfânta Treime formează un singur Dumnezeu, dar în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Vorbeam la începutul acestei predici despre dificultatea preoţilor de a predica despre Preasfânta Treime, şi aş dori să închei în aceeaşi notă. Teologul italian Alessandro Pronzato susţine că cine doreşte să predice despre Dumnezeu, unul şi întreit, o poate face doar bâlbâindu-se şi şchiopătând. Cu toate acestea trebuie s-o facă; orice botezat este obligat în conştiinţă să dea mărturie despre Dumnezeu. Este de condamnat un bâlbâit care moare de sete pentru că nu deschide gura de teamă că ceilalţi nu vor înţelege că el vrea să bea apă; de asemenea, şchiopul care nu vrea să facă niciun pas pentru că i se pare că nu va ajunge niciodată la destinaţie.
Aşadar, este folositor, chiar necesar, să vorbim despre Dumnezeu unul şi întreit, chiar dacă ne bâlbâim; să ne îndreptăm mereu spre el, chiar dacă şchiopătăm, şi, mai ales, să ne închinăm lui şi să-l adorăm, aici pe pământ, pentru a ne bucura împreună cu el pe veci, în ceruri. Amin.
