"Voi sunteţi martori"
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sărbătoarea Înălţarea Domnului încheie calea parcursă de Isus Cristos pe acest pământ, acum două mii de ani, reprezintă împlinirea misiunii sale mântuitoare între oameni şi marchează începutul activităţii evanghelizatoare a discipolilor.
Pentru a vedea semnificaţia acestei sărbători şi pentru a medita consecinţele acesteia în viaţa noastră de credinţă, vă invit să ne lăsăm călăuziţi în mod deosebit de evanghelistul Luca şi de mărturiile primilor creştini. Vom vedea, mai întâi, câteva aspecte legate de înţelesul sărbătorii de astăzi; apoi, vom aprofunda mărturia primilor creştini consemnată în prima lectură luată din cartea Faptele Apostolilor; şi, desigur, un spaţiu deosebit îl vom dedica misterului înălţării la cer a Domnului nostru Isus Cristos.
Sărbătoarea Înălţării Domnului
Primii creştini au înţeles că există o unitate profundă între învierea lui Isus, înălţarea sa la dreapta Tatălui şi coborârea Duhului Sfânt. De fapt, chiar de la început, ei au văzut şi au celebrat aceste trei mari evenimente ca pe unicul mare mister al mântuirii. Este semnificativ faptul că sărbătoarea Înălţării Domnului, în a patruzecea zi de la înviere, este menţionată în Constituţiile Apostolice, scrise între anii 375-378. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, la Ierusalim şi mai ales la Alexandria, cele patruzeci de zile de după Paşti, zile de sărbătoare, marcate de bucuria pascală a învierii lui Isus Cristos, se încheiau exact cu sărbătoarea Înălţării Domnului. Şi lecturile pe care le-am proclamat la această Liturghie - prima lectură din cartea Faptele Apostolilor, dar şi textul evanghelic despre înălţarea lui Isus la dreapta Tatălui - sunt menţionate în lecţionar începând cu secolul al V-lea.
Mărturia primilor creştini
Au trecut deja patruzeci de zile de la sărbătoarea Învierii lui Isus Cristos. În această perioadă de timp, liturgia Bisericii ne-a călăuzit şi ne-a apropiat de momentele pe care Isus înviat le-a trăit împreună cu discipolii săi. Patruzeci de zile reprezintă o perioadă relativ scurtă, dar foarte importantă. Luca mărturiseşte că, în aceste patruzeci de zile de după înviere, discipolii au recitit întreaga viaţă a Învăţătorului lor în lumina Scripturilor şi au meditat asupra învăţăturilor primite; discipolii au meditat - de data aceasta - în lumina învierii lui Isus. În această perioadă, discipolii au revăzut misterul vieţii lui Isus, l-au înţeles mai bine şi s-au pregătit pentru misiunea vieţii lor. Fiind în contact cu Isus înviat, discipolii s-au pregătit şi ei patruzeci de zile; au urmat şi ei modelul lui Isus, care s-a pregătit patruzeci de zile în pustiu, înainte de a-şi începe activitatea sa publică.
Am putea spune că aceste patruzeci de zile sunt ca o trecere de la timpul lui Isus - cei aproximativ 33 de ani trăiţi de Mântuitorul pe acest pământ - la timpul Bisericii, timp care a început acum două mii de ani. Chiar aceste patruzeci de zile, care ţin de la sărbătoarea Paştelui la sărbătoarea Înălţării Domnului, scot foarte bine în evidenţă atât împlinirea mântuirii, cât şi începutul vestirii evangheliei pe toată faţa pământului.
Cu o atenţie deosebită, evanghelistul Luca a consemnat şi ce s-a întâmplat atunci când Isus era prezent fizic în mijlocul oamenilor, dar şi ceea ce s-a întâmplat după apariţiile lui Isus înviat şi după înălţarea sa la cer, adică la începuturile noii comunităţi creştine.
În cartea Faptele Apostolilor - din care a fost proclamată prima lectură - înălţarea la cer nu este un eveniment separat de învierea lui Isus, ci este un mod diferit prin care Luca prezintă încoronarea misterului mântuirii de către Isus Cristos. Să observăm cu atenţie modul în care Luca prezintă misterul lui Isus şi prin care ne spune că aşa cum învierea lui Isus realizează o trecere de la moarte la viaţă, la fel, înălţarea lui Isus se referă la trecerea de aici, de pe pământ, dincolo, în ceruri.
Luca prezintă înălţarea lui Isus în slava cerească într-un mod simplu şi clar; de altfel, Luca este singurul autor din Noul Testament care prezintă acest mister. Pentru el, universul era descris în expresia "pământul şi cerul", expresie în care "pământul" era considerat locuinţa oamenilor, iar "cerul" era contemplat ca locuinţa lui Dumnezeu. După ce a trăit pe pământ, între oameni, Isus s-a înălţat la cer, acolo unde este locuinţa lui Dumnezeu şi de unde a venit, atunci când s-a întrupat în sânul neprihănit al Fecioarei Maria. Înălţarea la cer arată împlinirea misiunii lui Isus între oameni, misiune care i-a fost încredinţată de Tatăl ceresc.
Întoarcerea lui Isus la Tatăl nu arată o îndepărtare de discipolii săi şi de oameni, ci confirmă o continuare a misiunii sale prin intermediul acestora. Întoarcerea sa în ceruri, locul în care se află Dumnezeu, subliniază o deplină comuniune cu Dumnezeu Tatăl. Este important de notat că Învierea, Înălţarea şi Rusaliile au loc în apropiere de Ierusalim, cetatea sfântă, locul mântuirii, de unde discipolii vor pleca pentru ca să vestească oamenilor convertirea şi iertarea păcatelor.
Înălţarea lui Isus la cer - aşa cum este descrisă în liturgia de astăzi - este prezentată într-un cadru apocaliptic, un cadru care anunţă că, între inaugurarea împărăţiei lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor şi împlinirea acestei împărăţii, există un timp al Bisericii. În acest timp, Biserica are misiunea să continue opera lui Isus în lume. Şi dacă prin moartea şi învierea lui Isus s-au împlinit promisiunile cuprinse în Scripturi cu privire la răscumpărare şi la mântuire, o dată cu înălţarea lui Isus la cer rămâneau să se împlinească alte două mari promisiuni, vestirea mântuirii la toate popoarele şi coborârea Duhului Sfânt între oameni
Semnificaţia înălţării Domnului Isus Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători
Ce înseamnă pentru noi sărbătoarea Înălţării Domnului? Care este înţelesul acestei sărbători şi pentru noi, creştinii de astăzi? În ziua de 8 mai 2005, în cadrul omiliei ţinută în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, chiar în ziua înscăunării sale ca episcop al Romei şi ca papă, Benedict al XVI-lea spunea aceste cuvinte cu privire la semnificaţia înălţării Domnului Isus:
"Ce vrea să ne transmită sărbătoarea Înălţării Domnului? Nu vrea să ne spună că Domnul a plecat într-un loc departe de oameni şi de lume. Înălţarea lui Cristos nu este o călătorie în spaţiu, către aştrii cei mai îndepărtaţi; de altfel, şi aştrii sunt făcuţi din elemente fizice, cum este făcut şi pământul. Înălţarea lui Cristos ne spune că el nu mai aparţine lumii trecătoare şi nici morţii care ne condiţionează viaţa. Înseamnă că el aparţine cu totul lui Dumnezeu. El - Fiul Veşnic - a dus fiinţa noastră umană până aproape de Dumnezeu, a dus cu sine trupul şi sângele într-o formă transfigurată".
Continuând omilia sa, prin cuvinte alese, Sfântul Părinte se adresa atunci celor care sărbătoreau Înălţarea Domnului, şi se adresează şi nouă, astăzi, cu următoarele cuvinte:
"Omul îşi găseşte locul în Dumnezeu; prin Cristos, fiinţa umană a fost introdusă chiar în viaţa lui Dumnezeu. Şi deoarece Dumnezeu îmbrăţişează şi susţine întregul univers, înălţarea Domnului ne arată că Isus Cristos nu s-a îndepărtat de noi, ci că acum, fiind una cu Tatăl ceresc, este aproape de fiecare dintre noi, pentru totdeauna. Fiecare dintre noi poate să i se adreseze în mod direct; fiecare poate să-l invoce. Domnul ascultă întotdeauna glasul fiecăruia. Putem să ne îndepărtăm de el în mod interior. Putem să-i întoarcem spatele. El, însă, ne aşteaptă întotdeauna, şi este întotdeauna aproape de noi".
"Voi sunteţi martori"
Vă propun să ne îndreptăm din nou gândul şi privirea spre evenimentul descris de Luca în evanghelia pe care am ascultat-o. După ce l-au văzut pe Domnul Isus îndreptându-se la Tatăl ceresc, cu mare bucurie şi lăudând pe Domnul, discipolii s-au întors la Ierusalim şi au inaugurat timpul misiunii lor, timpul evanghelizării neamurilor. Din acel moment şi din acel loc, pentru ei, prezenţa lui Isus Domnul nu a mai fost o prezenţă fizică, limitată în timp şi spaţiu, ci a devenit o prezenţă spirituală, nelimitată. Aşa cum le-a promis, Domnul Isus se va afla mereu în mijlocul lor, oricând şi oriunde, dar nu fizic, cu trupul pe care ei l-au văzut şi l-au atins, ci cu Spiritul său.
Toţi discipolii îşi vor împlini întocmai misiunea încredinţată lor de Domnul Isus. Ei vor predica oamenilor evanghelia şi îi vor invita pe toţi să-l preamărească pe Dumnezeu şi să tindă fără încetare spre scopul pentru care au fost creaţi: bucuria de a vedea gloria lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Prin şi în Domnul Isus, bucuria de a vedea gloria lui Dumnezeu nu mai este un vis interzis, ca altă dată, ci este darul vieţii fără de sfârşit. Prin şi în Domnul Isus, fiecare dintre noi şi fiecare om poate să-l găsească şi să-l cunoască pe Dumnezeu.
Acum, calea este sigură. Calea este Isus Cristos.
Înălţarea Domnului în slava cerească împlineşte dorinţa arzătoare pe care Dumnezeu a sădit-o în inima fiecăruia dintre noi, dorinţa după viaţa fără de sfârşit în casa Tatălui ceresc. Iar noi credem că acolo unde s-a înălţat Isus, în gloria cerească, tot acolo se află şi cei dragi ai noştri, care s-au împlinit. De asemenea, credem că vom merge şi noi în ceruri, atunci când Dumnezeu ne va chema la sine. Amin.
