Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Mă bucur deosebit de mult să pot fi prezent aici împreună cu dumneavoastră azi în sărbătoarea Divinei Îndurări pentru a preamări pe Dumnezeu cel "bogat în milostivire" în această a doua duminică a Paştelui. Duminica de azi este cunoscută sub trei denumiri şi anume: a) Duminica Tomei, datorită evangheliei pe care am ascultat-o; b) Duminica Albă, amintindu-ne de tradiţia veche când cei care fuseseră botezaţi în noaptea de Paşti purtau timp de 8 zile nişte tunici albe iar în duminica albă reveneau la îmbrăcămintea obişnuită; c) şi a treia denumire, de dată recentă, e duminica Divinei Îndurări, aşa cum a voit s-o numească papa sfântul Ioan Paul al II-lea. Toate cele trei denumiri: Duminica Tomei, Duminica Albă, Duminica Divinei Îndurări ne duc cu gândul la un atribut esenţial al lui Dumnezeu şi anume cel care se referă la iubirea binevoitoare, milostivă, îndurătoare şi iertătoare a unui Dumnezeu care nu ţine contabilitatea slăbiciunilor şi greşelilor omului, dar ca un tată iubitor ne oferă cu gingăşie îmbrăţişarea sa plină de afecţiune paternă şi maternă, îmbrăţişare care ne aduce bucurie, linişte, pace, mulţumire, satisfacţie şi în acelaşi timp curaj, lumină şi putere pentru a rămâne mereu pe drumul ce duce către casa părintească. Mi-aş permite o întrebare, ba chiar trei: dumneavoastră, cum îl vedeţi pe Dumnezeu? Ce raport există între dumneavoastră şi Dumnezeu? Vă temeţi mai mult de dreptatea lui sau vă încredinţaţi mai degrabă iubirii lui milostive, declarându-i căinţă sinceră pentru păcate şi dorinţă hotărâtă de rectificare a vieţii? Cât mă priveşte, eu merg pe varianta a doua: încerc să privesc către Dumnezeul cel drept, să trăiesc în adevărul pe care mi l-a făcut cunoscut, să împlinesc planul pe care l-a avut cu mine când m-a chemat la viaţă; dar în acelaşi timp, conştient de lipsurile mele, mă las în braţele milostivirii sale, sigur fiind că el prin strategiile sale va găsi mijloacele şi metodele cele mai potrivite, fie ele chiar şi dure, de a mă lumina, mângâia, încuraja şi întări, ca să mă îndrept mereu spre el şi să rămân legat de el.
Revenim la lecturile de astăzi. În ultima săptămână am ascultat multe pasaje din Faptele Apostolilor; am admirat credinţa şi curajul ucenicilor lui Isus în a proclama învierea sa, predica lor fiind confirmată de multe semne şi minuni, aşa cum ne arăta fragmentul de azi. Numărul celor care credeau se mărea din ce în ce mai mult iar poporul îi preamărea pe apostolii care vindecau pe cei chinuiţi de duhurile necurate şi pe bolnavii aduşi pe paturi şi tărgi; este interesantă indicaţia că unii dintre bolnavi se vindecau chiar şi atunci când umbra lui Petru cădea asupra lor. Petru, contaminat de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, săvârşeşte semne şi minuni în folosul celor care se încredinţează îndurării divine. Poate ne întrebăm de ce azi nu se mai verifică aceste intervenţii minunate ale lui Dumnezeu. Răspunsul nu e că Dumnezeu nu mai este milostiv, ci noi nu mai vrem să fim contaminaţi de iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu sau nu ne deschidem milostivirii sale, iar prin comportamentul nostru refuzăm gingaşa sa îmbrăţişare. Ne lipseşte credinţa şi încrederea în bunătatea, îndurarea şi milostivirea divină, iar uneori, uitând că facem parte din marea familie a lui Dumnezeu, suntem nemiloşi şi neîndurători cu cei de lângă noi şi atunci lipsa de milă şi neîndurarea faţă de aproapele se răsfrânge asupra noastră, ne rigidizează, ne închistează în noi înşine şi blochează intrarea şi accesul milostivirii lui Dumnezeu în sfera în care trăim şi ne mişcăm.
Sau referindu-ne la lectura a doua din Cartea Apocalipsului (1,9-11a,12-13.17-19) ne întrebăm cum se întâmplă că viziunile de care a avut parte sfântul Ioan, pe insula Patmos, astăzi par că lipsesc cu totul sau sunt foarte rare; răspunsul îl găsim tot în blocajul la nivel spiritual provocat de nesimţirea noastră, de refuzul de a ne deschide urechile la cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu şi de a acţiona în ambientul în care trăim conform modului şi exemplului de milostivire şi îndurare pe care ni-l dovedeşte mereu şi pretutindeni iubirea divină.
Iar dacă e să privim la conţinutul evangheliei de azi, îl găsim pe Isus milostivul care întră în cenacolul ferecat, îi linişteşte pe discipoli, de două ori le oferă pacea, suflă asupra lor pe Duhul Sfânt şi-i trimite în lume ca să ierte păcatele oamenilor. Îndreptându-se spre Toma, pe care noi deseori îl condamnăm peste măsură, plin de milostivire îi înţelege nedumerirea şi-l invită prieteneşte să se convingă de marele eveniment al învierii sale.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Iată cum acţionează Dumnezeu: cu răbdare, lin, suav, înţelegător, cu dorinţe de bine şi de pace, cu semne atractive şi îmbietoare. Şi el se comportă în felul acesta nu doar cu cei care au sufletul neprihănit, care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe şi nepătate ca cei de curând botezaţi, ci chiar şi cu cei care trăiesc în tristeţe şi disperare, sunt departe de el şi nu ar merita gingăşia, milostivirea şi iubirea sa îndurătoare.
Întorcându-ne la a treia denumire a duminicii de astăzi, Duminica Divinei Îndurări, aş vrea să blochez de la început exprimarea că ar fi o "treabă poloneză" promovată de doi polonezi, respectiv sfânta Faustina şi sfântul Ioan Paul al II-lea. Găsim doctrina despre divina îndurare, în Franţa cu sfânta Tereza a Pruncului Isus, o găsim puternic exprimată în Italia la fericita Maica Speranţa de la Collevalenza; Maica Tereza de Calcutta este femeia compasiunii faţă de cei săraci, marginalizaţi şi bolnavi, consideraţi rebuturile omenirii; sau pentru că chiar astăzi are loc la Gherăeşti întâlnirea generală a Persoanelor Consacrate din dieceză, cum explicaţi activitatea atâtor congregaţii călugăreşti care sunt marcate de carisma milostivirii? Întâlnim doctrina despre divina îndurare la ultimii papi ai secolului trecut şi începutul secolului nostru. E suficient să răsfoim enciclica Dives in misericordia a sfântului Ioan Paul al II-lea sau Misericordiae vultus a papei Francisc, "papa milostivirii", şi vom găsi motivaţiile înfiinţării acestei Sărbători.
Prin declararea Jubileului Extraordinar al Milostivirii, papa doreşte ca noi să trăim un an al reînnoirii spirituale, un an al întâlnirii cu Cristos, chipul milostivirii Tatălui, un an al convertirii, un an al redescoperirii milostivirii, un an al reînnoirii raportului cu Dumnezeu şi aproapele, un an pentru a aprofunda credinţa. Suntem invitaţi cu toţii să primim milostivirea pentru ca apoi să o putem oferi celor din jurul nostru. Şi o putem oferi altora practicând faptele de milostenie trupească şi sufletească, aşa cum ne-au fost prezentate şi aici în catedrală la predicile din Postul Mare.
Sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră aveţi acasă la loc de cinste icoana cu Isus Milostivul; nu mă îndoiesc că o bună parte dintre creştini, şi aici mă refer şi la fraţii greco-catolici şi ortodocşi, recită zilnic Coroniţa sau Rozariul Divinei Îndurări în particular, în familie sau în grup; sper că foarte mulţi credincioşi timp de 9 zile, începând cu Vinerea Sfântă s-au rugat Novena către Divina Îndurare; dacă n-aţi făcut-o încă, o puteţi face începând cu 29 aprilie, în Vinerea Mare înainte Paştele Ritului Oriental. Şi în acest an jubiliar, nu pierdeţi ocazia de a trece prin Poarta Sfântă a Milostivirii făcându-vă vrednici de a primi harurile, binecuvântările şi indulgenţele oferite de Dumnezeu prin intermediul Bisericii. Închei spunând cu sfânta Faustina şi împreună cu Dumneavoastră: Isuse, mă încred în tine! Amin.
