Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aţi observat desigur că pe coroana de Advent a fost aprinsă astăzi a 3-a lumânare; şi ea nu mai este de culoare violet, ca celelalte, ci de culoare roz; nu v-a fost greu să constataţi că haina celebrantului principal de azi nu mai este violetă ci rozie. Culoarea roz înseamnă bucurie şi aşteptare în răbdare. Aţi reţinut desigur cuvintele pe care le-am folosit la începutul Sfintei Liturghii, din duminica de azi, numită Gaudete, duminica bucuriei: "Bucuraţi-vă, mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: Bucuraţi-vă!". Sunt exact aceleaşi cuvinte pe care le-am auzit la lectura a II-a din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni (4,4-7).
Invitaţia aceasta insistentă la bucurie o găsim aproape cu aceleaşi cuvinte în prima lectură din Cartea profetului Sofonia (3,14-18a); citez cu exactitate: "Bucură-te, fiică a Sionului! Strigă de veselie, Israel! Veseleşte-te şi jubilează din toată inima, fiica a Ierusalimului". Şi dacă vrem să mergem mai departe cu analiza celor două fragmente amintite, observăm că motivaţiile sunt asemănătoare: "Nu te mai teme, să nu-ţi slăbească puterile, Domnul a îndepărtat judecăţile tale, l-a îndepărtat pe duşmanul tău, nu te vei mai teme de nimic rău, Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care te salvează", zicea profetul Sofonia. "Nu vă îngrijoraţi pentru nimic", repeta sfântul Paul. Şi de ce să nu ne temem, pentru ce să nu fim îngrijoraţi?, am zice noi. Pentru că "Domnul, regele lui Israel este în mijlocul tău", motivează Sofonia; iar Paul accentuează: "Pentru că Domnul este aproape.... iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre, în Cristos Isus". Dacă în Evanghelia după sfântul Matei (3,2), Ioan Botezătorul ne spunea: "Împărăţia lui Dumnezeu e aproape", e între voi, în evanghelia de azi, după Luca, ne spune: "Iată, vine unul mai puternic decât mine".
Poate că vă mai amintiţi, iubiţi credincioşi, de lecturile şi de predicile de la sfârşitul anului bisericesc, înainte de începerea Adventului, când ni se vorbea despre dies illa, dies irae, "zi de mânie este ziua aceea, zi de strâmtorare şi de jale, zi de pustiire şi de nimicire, zi de întuneric şi de beznă, zi de nori şi de negură; zi cu sunet de trâmbiţă şi de strigăte de război..." "Voi nimici totul de pe faţa pământului, oameni şi animale, păsările cerului şi peştii mării!" (Sof 1,15-16 şi 1,2-6,). Cam acestea erau cuvintele aceluiaşi Sofonia pe care le găsim la începutul cărţii sale, cuvinte asemănătoare cu cele ale sfântului Marcu (13,24-32) din duminica a 33-a de la sfârşitul anului bisericesc. Vă amintiţi desigur de unele reproşuri dure pe care le făcea apostolul Paul în unele din scrierile sale; nu ne sunt străine cuvintele lui Ioan Botezătorul când striga pe malurile Iordanului: "Pui de năpârci, securea este pusă la rădăcina pomilor, mânia are să vină peste voi, orice pom care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc", "lopata este în mâna lui ca să cureţe aria şi să ardă pleava în focul care nu se va stinge" (Lc 3,7).
De ce oare la aceşti predicatori şi scriitori, aceste diferenţe în modul de abordare a ascultătorilor sau a cititorilor? Pentru ce uneori observaţii înfocate, atenţionări şi reproşuri dure, cuvinte aproape jignitoare, ca apoi să folosească un ton calm, plin de gingăşie, sfătuitor, încurajator şi înălţător? Toţi cei care mă ascultaţi acum sunteţi părinţi care aveţi copii ori sunteţi copii şi tineri care aveţi părinţi. Unii sunt învăţători şi profesori, alţii sunt elevi sau studenţi. Oare în lumea părinţilor şi a copiilor, a profesorilor şi a învăţăceilor, nu experimentăm aceleaşi metode? Uneori e nevoie de o dojană, poate chiar şi de un băţ sau o palmă, cu precizarea că există riscul de denunţ la protecţia copilului; alteori e suficientă doar o vorbă bună, o discuţie clarificatoare, un îndemn părintesc sau frăţesc. Iată că şi Dumnezeu prin trimişii săi foloseşte aceiaşi strategie, aceiaşi metodică de corijare şi îndreptare, de îndrumare şi educare, de încurajare şi statornicire în adevăr, bine şi dreptate.
Revenind la semnificaţia duminicii de azi, gaudete, duminica bucuriei, a speranţei, a încrederii, când am fost invitaţi de psalmul responsorial să cântăm cu bucurie, să strigăm, chiar să chiuim de veselie, în toate textele liturgice găsim cu uşurinţă motivaţia unui asemenea comportament şi anume: pentru că Dumnezeu este în mijlocul nostru, el este puterea şi mântuirea noastră, el este cel care a făcut pentru noi lucruri minunate, el e izvorul din care scoatem apa mântuirii, el îi va aduna pe cei care sunt mâhniţi şi departe de sărbători, în iubirea sa pentru noi, el se va bucura de bucuria noastră. Numai aşa "pacea lui Dumnezeu care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile noastre, în Cristos Isus".
La începutul Sfintei Liturghii, am pomenit, stimaţi radioascultători şi iubiţi fraţi şi surori în Cristos, că azi, prin deschiderea porţii sfinte la Iaşi, Bacău şi sanctuarul marian de la Cacica, celebrare ce va fi oficiată de ierarhii noştri, PS Petru şi PS Aurel, pe care o veţi putea urmări şi pe internet, inaugurăm local Jubileul Extraordinar al Milostivirii care va dura până la 13 noiembrie 2016. Deschiderea porţii sfinte este un preludiu pentru o profundă experienţă de har şi de reconciliere la care Biserica ne invită pe toţi. Nimeni nu trebuie să se considere exclus, ci toţi, străduindu-ne să împlinim după posibilităţile proprii condiţiile recerute, putem să experimentăm în mod sensibil şi plăcut în fiinţa noastră întreagă ce înseamnă iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi, iubire şi milostivire care apoi vor străluci în noi, prin noi şi în ambientul în care vieţuim şi activăm alături de alţii.
Ce este jubileul? Jubileul sau anul sfânt este:
- un an al reînnoirii spirituale,
- un an al întâlnirii cu Cristos, chipul milostivirii Tatălui,
- un an al convertirii,
- un an al redescoperirii milostivirii lui Dumnezeu,
- un an al reînnoirii raportului nostru cu Dumnezeu şi cu aproapele,
- un an pentru a aprofunda credinţa primită la Botez, dar care poate e sufocată de multe mizerii şi păcate, inclusiv cele de omisiune.
Ce trebuie să facem, îl întrebau mulţimile pe Ioan Botezătorul, aşa cum am auzit în evanghelia de azi. El a dat un răspuns adecvat fiecărei categorii de oameni care i s-au adresat. Urmându-l pe Saul care a fost transformat în Paul, putem să-l întrebăm direct pe Cristos: "Doamne, ce vrei să fac?". Iar el ne va răspunde: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie" (Mc 1,15). Privind cu atenţie în interiorul nostru, analizându-ne serios şi verificându-ne viaţa şi relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu cei din jurul nostru, cu siguranţă, fiecare în felul nostru, într-un fel sau altul, vom auzi o voce care ne va spune ce avem de distrus şi de dărâmat în noi, ce avem de revitalizat şi de adăugat la modul nostru de trăire umană şi creştină. Vom primi invitaţia de a-l urma pe Cristos, Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa, dar odată cu disponibilitatea noastră declarată de a face acest lucru, prin Duhul Sfânt vom primi şi puterea necesară ca să înfăptuim ceea ce ne-am propus şi ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi.
Vă recomand, iubiţi credincioşi, să citiţi, să meditaţi şi să vă însuşiţi conţinutul documentului papal Misericordiae vultus, Faţa milostivă a Tatălui, în care Sfântul Părinte Francisc ne îndeamnă să redescoperim misterul lui Dumnezeu, bogat în milostivire şi compătimire. Să citiţi şi să puneţi în practică în acest an jubiliar toate materialele şi îndemnurile ce ne-au venit sau vor mai veni din partea păstorului diecezei noastre precum şi alte lucrări sau articole traduse şi postate pe internet de către pr. prof. Mihai Pătraşcu. Acestea, unite cu disponibilitatea noastră şi cu mijlocirea Mariei, Maica Îndurării şi Maica harului, ne vor ajuta să trecem prin poarta milostivirii şi să experimentăm cu bucurie dulceaţa vieţii trăite în prietenia, în harul şi în bucuria duioşiei lui Dumnezeu. Amin.
