Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Coroana de Advent care în această duminică are aprinsă a treia lumânare numită şi lumânarea păstorilor sau a bucuriei, alături de atmosfera care ne înconjoară în aceste zile pe străzile oraşului şi în magazine, cât şi concertele de colinde, ne aminteşte faptul că se apropie cu paşi repezi Crăciunul, o sărbătoare care ne este dragă nouă tuturor. De multe ori constatăm însă că sărbătoarea Crăciunului ne este atât de dragă încât uităm de adevărata ei semnificaţie spirituală. Ne pregătim poate mai mult pentru sărbătoare şi uităm de sărbătorit. Crăciunul ne pune, aşadar, în faţa unei sărbători şi a unui sărbătorit. Ceea ce este interesant este faptul că între sărbătoarea Crăciunului şi sărbătoritul Isus Cristos este o mare diferenţă. Poţi să-ţi faci brad acasă sau nu, poţi să asculţi colinde sau nu, aceasta nu-ţi garantează că sărbătoritul este în inima ta aducând pace şi linişte în suflet şi în familie. Deoarece nu ne mai desparte prea mult timp de sărbătoarea Crăciunului, poate ar trebui să ne întrebăm astăzi pentru cine ne pregătim? Pentru sărbătoare sau pentru sărbătorit? Pentru cine cheltuim mai mulţi bani: pentru sărbătoare sau pentru sărbătorit? Ce aşteptăm cu mai multă pasiune: sărbătoarea sau sărbătoritul? Ce anume ne este mai drag sau mai dragă: sărbătoarea sau sărbătoritul? Perioada care a mai rămas până la sărbătoarea Crăciunului să ne amintească faptul că mai important decât sărbătoarea care conţine colinde, brazi, beculeţe şi tot felul de podoabe, este sărbătoritul Cristos, Cuvântul divin care ia trup omenesc şi se naşte în peştera din Betleem.
Lecturile de la liturgia cuvântului din această duminică, a treia din timpul Adventului, ne ajută să descoperim care ar trebui să fie principala preocupare în pregătirea pe care o facem pentru Crăciun. Nu numai cumpărăturile şi cadourile, nu doar colindele, dar mai ales întâlnirea cu Domnul Cristos care aduce bucurie în suflet prin liturgie şi primirea sacramentelor ar trebui să fie principala preocupare în drumul nostru spre Crăciun. În prima lectură, profetul Sofonia ne îndeamnă să ne bucurăm deoarece Dumnezeu şi-a arătat milostivirea iertând nelegiuirea poporului. Noi trebuie să ne bucurăm deoarece Dumnezeu ne iartă păcatele în sacramentul Spovezii. La psalmul responsorial profetul Isaia exclamă: "Cântaţi cu bucurie şi veselie, căci mare şi sfânt este Domnul", iar în lectura a doua sfântul apostol Paul ne îndeamnă: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul, iarăşi vă spun bucuraţi-vă! Domnul este aproape". Apropierea venirii lui Mesia este anunţată în evanghelia acestei duminici de Ioan Botezătorul. Dacă duminica trecută Ioan Botezătorul ne invita să revedem raportul cu Dumnezeu în pregătirea venirii lui Mesia, azi ne cere să ne examinăm raportul cu aproapele în ceea ce priveşte iubirea, caritatea, solidaritatea, împărtăşirea bunurilor, egalitatea şi excluderea oricărui abuz de putere în relaţiile cu ceilalţi. Ioan Botezătorul ne arată astfel calea pe care trebuie să păşim pentru a înainta spre sărbătoarea Crăciunului, spre sărbătoritul Cristos care vine spre noi pentru a ne umple inima cu Duhul Sfânt şi cu foc.
Vedem, aşadar, că liturgia cuvântului din această duminică a treia din Advent, numită şi "duminica bucuriei", ne îndeamnă la bucurie, o bucurie autentică, o bucurie care provine numai din întâlnirea cu Domnul prin revărsarea Duhului Sfânt în inimile noastre, diferită de bucuria efemeră care provine din lucrurile acestei lumi. Sfânta Scriptură ne învaţă că Dumnezeu este izvorul bucuriei şi fără Duhul Sfânt pe care noi îl primim la Botez noi nu vom avea adevărata bucurie. Vom avea plăcere, vom avea satisfacţie, dar nu vom avea bucurie, deoarece bucuria vine doar din Dumnezeu. Bucuria porneşte din inima lui Dumnezeu, din caracterul lui Dumnezeu, din natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este izvorul bucuriei şi cine nu trăieşte cu Dumnezeu nu poate să aibă în inima sa bucurie adevărată. Sfântul apostol Paul ne învaţă că bucuria este produsă în inima omului de Duhul lui Dumnezeu: "Rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea" (Gal 5,22), iar în Scrisoarea către Filipeni, apostolul Paul ne adresează următoarea invitaţie: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun, bucuraţi-vă".
Mulţi dintre dumneavoastră poate vă aduceţi aminte de frumoasele zile petrecute la Iaşi în vara acestui an de tinerii catolici din întreaga ţară, care s-au întâlnit în perioada 25-29 iulie la cea de-a 12-a ediţie a Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici din România. Tema întâlnirii din acest an a avut în centru invitaţia la bucurie adresată de Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea tinerilor cu ocazia celei de-a 27-a Întâlniri Mondiale a Tineretului: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul". În mesajul său, Sfântul Părinte îi invită pe tineri la trăirea unei bucurii autentice. Scrie Sfântul Părinte: "Bucuria se naşte din întâlnirea cu Domnul şi se păstrează recunoscând în fiecare zi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa proprie, ascultând cuvântul său şi participând la sfânta Liturghie. În fiecare duminică, în Euharistie, comunităţile creştine celebrează misterul central al mântuirii: moartea şi învierea lui Cristos, Liturghia fiind locul prin excelenţă în care se exprimă bucuria pe care Biserica o ia de la Domnul şi o transmite lumii".
Îmi aduc aminte cu drag cum timp de câteva zile Parcul Copou din Iaşi, locul central al desfăşurării întâlnirii, a fost denumit "parcul bucuriei", deoarece peste 2.000 de tineri din întreaga ţară de nenumărate ori au exclamat în cor "bucurie", o bucurie provenită cu siguranţă din întâlnirea cu Cristos prin trăirea credinţei şi a iubirii creştine. Nu putem uita cum în cadrul întâlnirii, zilnic după fiecare sfântă Liturghie, tinerii erau provocaţi la momentul de cateheză să caute şi să descopere adevărata bucurie. De unde ne luăm bucuria? Cum păstrăm bucuria? Cum transmitem bucuria? au fost principalele întrebări care i-au coordonat pe tineri pe parcursul întâlnirii. Dumnezeu este izvorul bucuriei, ne învaţă Sfânta Scriptură, "Dumnezeu este izvorul bucuriei" au exclamat în cor tinerii prezenţi la Iaşi la întâlnirea tinerilor din acest an, Dumnezeu este izvorul bucuriei ne spun lecturile sfinte pe care le-am ascultat la liturgia cuvântului. De aceea bucuria nu se găseşte în materialism, în psihoterapie şi nici prin concentrarea asupra propriei persoane. Bucuria se găseşte doar în Cristos, pe care dacă l-am cunoscut prin credinţă, nu putem să-l păstrăm doar pentru noi, ci trebuie să-l împărtăşim şi altora, ne învaţă Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dacă Dumnezeu este izvorul bucuriei, dacă în Cristos se găseşte adevărata bucurie, dacă Duhul Sfânt este cel care produce bucuria, atunci bucuria nu este veselie trupească, nu este veselie păcătoasă şi nu este plăcere destrăbălată. Bucuria nu înseamnă succes, nu înseamnă bogăţie, nu înseamnă poziţii privilegiate, nu înseamnă circumstanţe favorabile şi nu înseamnă nici măcar fericire. Bucuria nu este o reacţie la lucrurile bune sau rele care se întâmplă în jurul nostru, deoarece bucuria nu poate fi niciodată în legătură cu ceva rău. Bucurie nu înseamnă bătăi din palme, nu înseamnă emoţie, nu înseamnă nici măcar absenţa necazurilor. De multe ori avem impresia că omul nu poate fi bucuros în prezenţa încercărilor. Bucuria nu înseamnă absenţa necazurilor, a suferinţelor, a lipsurilor cotidiene. În timpul necazului starea de bucurie rămâne în noi pentru că Duhul Sfânt este cel care rămâne în noi. Noi ne bucurăm nu de suferinţă, nu de necaz, dar ne bucurăm în suferinţă şi în necaz deoarece Duhul Sfânt este cel prezent în noi. De aceea, prin suferinţă, prin necazuri, prin lacrimi, prin boli, Duhul Sfânt rămâne acolo pentru a produce starea de bucurie în inima omului născut la viaţa harului.
Nu trebuie să uităm însă că bucuria prezentă în inima omului ca dar al Duhului Sfânt are o serie de duşmani pe care trebuie să-i înfrunte. Primul duşman al bucuriei este păcatul. Păcatul care nu este duşmanul bucuriei, ci este duşmanul celui care produce bucuria, duşmanul Duhului Sfânt. Nu bucuria se întristează de păcat, ci Duhul Sfânt se întristează de păcat şi opreşte lucrarea harului. Atunci când trăieşti în păcat Duhul Sfânt nu mai are loc în inima ta, nu mai produce bucurie, iar bucuria este înlocuită cu zâmbete, cu făţărnicie. Păcatul, ca mod de viaţă, îl elimină pe Dumnezeu, iar odată cu Dumnezeu se elimină şi bucuria autentică. De aceea psalmistul se roagă spunând "Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu. Nu mă alunga de la faţa ta şi duhul tău sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale şi întăreşte-mă cu duh binevoitor" (Ps 51,12).
Al doilea duşman al bucuriei este suferinţa sau încercarea. Atunci când vin prea multe necazuri, omul începe să cârtească şi se întreabă: De ce, Doamne, permiţi necazul? De ce? Unde te afli atunci când necazul vine peste mine? Un tânăr căruia i-a murit mama, fiind atât de mâhnit de acest eveniment spunea: "Dacă tu ai permis, Doamne, lucrul acesta eu nu mai vin după tine nici măcar un ceas. Şi l-a abandonat pe Dumnezeu, a abandonat bucuria". Cine l-a despărţit pe acel tânăr de Dumnezeu? Un necaz, deoarece nu a ştiut să facă faţă necazului. Dacă nu ştii cum să lucrezi cu necazul când vine în viaţa ta atunci te superi pe Dumnezeu, te revolţi şi pierzi prietenia cu Dumnezeu.
Al treilea duşman al bucuriei este dezamăgirea în relaţiile cu ceilalţi. În ce mod dezamăgirea în relaţiile cu ceilalţi este un alt mijloc prin care se pierde bucuria? Să spunem că lucrez într-un loc şi am impresia că munca nu-mi este respectată, că nu sunt respectat şi nu primesc cinstea pe care o merit. Atunci se naşte ura pentru cei faţă de care cred că nu sunt respectat, îl pierd pe Dumnezeu şi automat pierd din suflet bucuria.
Un alt duşman al bucuriei este sărăcia. Şi sărăcia poate reprezenta un duşman al bucuriei. Când a auzit tânărul din evanghelie că trebuie să părăsească totul, a plecat pentru că avea multe bogăţii. Sărăcia nu pierde bucuria în mod automat, dar o pierde atunci când omul sărac este obsedat să ajungă bogat sau omul este bogat şi este obsedat să rămână bogat. Sărac nu este omul care nu are bani. Sărac este omul care nu are şi vrea în mod avid să aibă. Pe om nu-l deranjează sărăcia, îl deranjează în schimb că nu are ceea ce vrea să aibă. Dacă săracul este împăcat cu sărăcia sa, nu este nici o problemă, el îşi păstrează bucuria. Dar dacă săracului îi intră în cap şi în inimă dorinţa de a avea atunci el pierde automat bucuria. Cea mai mare criză a zilelor noastre am putea spune atunci că nu sunt banii, ci modestia pe care ar trebui să o cultivăm mai mult în viaţa noastră. Avem nevoie de exemple de trăire a modestiei şi a vieţii de credinţă pentru a dobândi bucuria autentică. Unde sunt aceste exemple? Avem aceste exemple în sfinţii şi martirii care ne-au precedat însă ele ar trebui să fie şi în persoana mea şi în persoana dumneavoastră. Noi suntem astăzi chemaţi să fim mărturie pentru ceilalţi. Spune papa Benedict al XVI-lea în mesajul său adresat tinerilor cu ocazia celei de-a 27-a Întâlniri Mondiale a Tinerilor: "Un creştin nu poate să fie niciodată trist, pentru că l-a întâlnit pe Cristos, care şi-a dat viaţa pentru el". Cristos care locuieşte în noi ne cheamă la bucurie, ne cheamă să fim martori ai acestei bucurii autentice care provine din trăirea credinţei.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sărbătoarea Crăciunului care se apropie este o sărbătoare a bucuriei deoarece Cristos vine la noi pentru a rămâne împreună cu noi. De aceea adresez încă o dată întrebarea: Ce înseamnă Crăciunul pentru tine, creştinule? O sărbătoare pe care o aştepţi cu entuziasm, cu nostalgie sau un sărbătorit pe care aştepţi să-l primeşti în dar de Crăciun? Sărbătoarea vine şi trece ca şi cum nu a fost însă cel care rămâne şi aduce roade în viaţa noastră este sărbătoritul. O sărbătoare nu te poate ierta, nu-ţi poate aduce bucurie în suflet, dar sărbătoritul Cristos te poate ierta şi îţi poate aduce bucurie în suflet. Deschide-ţi inima, creştinule, deoarece Domnul este aproape! Amin.
