Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În evanghelia de astăzi îl vedem pe Isus, care condus mereu de Duhul Sfânt, îşi începe misiunea. Într-adevăr aşa cum se spune la început, după botez Isus s-a întors în Galileea şi a început deja să vorbească în sinagogi.
Evanghelistul Luca face ca activitatea publică a lui Isus să înceapă cu episodul de astăzi căruia îi acordă o importanţă specială. Isus se duce la Nazaret, acolo unde fusese crescut, şi cum îi era obiceiul intră în sinagogă unde i se încredinţează spre citire şi comentare Cartea profetului Isaia. Deschizând-o întâlneşte pasajul unde se prevesteşte eliberarea definitivă a deportaţilor din exil, săraci şi oprimaţi, restituirea libertăţii de la început tuturor, sclavi şi îndatoraţi. După terminarea lecturii, adresându-se ascultătorilor săi, Isus spune: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta, pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre". Cu alte cuvinte, Isus spune clar că mântuirea promisă de Dumnezeu prin profetul Isaia este prezentă acum în persoana sa.
Din acest moment, vestea aceasta bună pentru săraci şi oprimaţi devine o realitate. Din acest moment pentru săraci, flămânzi şi însetaţi începe cu adevărat o epocă nouă. Prin acest discurs Isus inaugurează activitatea sa misionară, lăsând să se înţeleagă care va fi unul din obiectivele sale fundamentale şi anume predilecţia pentru cei săraci, suferinzi, marginalizaţi.
În duminicile care urmează îl vom vedea pe Isus care se îngrijeşte de orice formă de sărăcie, de slăbiciune. Se va pleca spre orice formă de boală, ba merge în căutarea celor marginalizaţi. Îl vom vedea pe Isus că va lua poziţie împotriva relei folosiri a bogăţiilor, îl vom vedea pe Isus plin de milă faţă de păcătoşi şi cei îndepărtaţi.
Având în faţa ochilor acest context şi această perspectivă a lui Isus nu va fi greu să vedem mesajul pe care Biserica vrea să ni-l adreseze şi nouă prin evanghelia de astăzi. Să facă din noi adevăraţi discipoli ai lui Isus, discipoli care cred în cuvintele sale pe care le-am ascultat astăzi, discipoli care sunt convinşi că acest program al său poate fi realizat în ciuda oricărei ispite de descurajare sau de pesimism.
Considerând lucrurile din punct de vedere omenesc, într-adevăr ar merita să ne întrebăm cum este posibil să credem în această forţă transformatoare a Evangheliei la care se referă aici Isus, în faţa rezistenţelor, a încetinelii, a incoerenţelor, a infidelităţilor pe care le vedem chiar şi în societatea aşa-zis creştină. Aici Isus ne dă răspunsul. Este construirea unui popor nou, renăscut din cuvântul său. Pe bună dreptate trebuie să intrăm în mentalitatea sa. El nu şi-a propus să schimbe comunitatea pornind de sus prin ocuparea puterii sau a diferitelor centre ale puterii, ci pornind de jos, din interiorul intim al omului, adică de la schimbarea conştiinţelor, de la eliberarea inimii omului de patimile sale egoiste, învăţându-i pe toţi şi dând exemplu tuturor despre felul cum să trăim relaţii noi inspirate de loialitate, milostivire, slujire, iertare, solidaritate. Într-un cuvânt, o relaţie de iubire.
Acest program a lui Isus pe care tocmai l-am ascultat nu ar trebui să rămână o utopie frumoasă, ci ar trebui să devină realitate şi va putea deveni prin colaborarea noastră. Este un program care interpelează până în profunzime credinţa noastră, iubirea noastră faţă de el. Este un program care poate fi realizat numai împreună.
De aceea sfântul apostol Paul spune că aşa cum trupul este unul şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur duh spre a forma un singur trup. Trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.
Să ne imaginăm un om de ştiinţă care cataloghează informaţii şi un copil care hoinăreşte desculţ prin pădure sunt la fel de uimiţi în faţa abundenţei de fiinţe care populează această planetă. Copilul se minunează de forma unui fluture, aleargă după libelule, strigă fericit la vederea uni gândac săltând, strânge emoţionat la piept un iepuraş. Omul de ştiinţă se uită mai îndeaproape. Ia un simplu eşantion de sol din pădure cu o suprafaţă de 30 de centimetri şi o adâncime de aproximativ 3 centimetri şi începe să numere. În această lume de humus pe care călcăm nepăsători, mişună în medie 1.356 de fiinţe. În lipsa unui microscop electronic şi al unei răbdări de fier, omul de ştiinţă n-are cunoştinţă de cele două miliarde de bacterii, nici de milioanele de ciuperci şi alge.
Un vegetarian convins care bea cu sete apă de izvor înghite fără să clipească o întreagă hoardă de fiinţe, toate animale. Ia gândiţi-vă! Aceasta vede un om de ştiinţă. Dar Dumnezeu? Dumnezeu ce vede? Cum ne vede Dumnezeu? Ne-am închis ochii, îmi mişc degetele piciorului drept. Oasele lor îmi pot susţine greutatea atunci când păşesc. Îmi fac mâna căuş peste ureche şi aud sunetul celulelor sangvine care se precipită prin capilarele capului meu. Îmi întind braţul stâng şi încep să-mi imaginez milioanele de celule musculare dilatându-se şi contractându-se cu înflăcărare şi în armonie. Înăuntrul meu: stomacul, splina, ficatul, pancreasul şi rinichii funcţionează atât de eficient încât n-am cum să le simt prezenţa. Atunci când organele îmi funcţionează bine nu prea sunt conştient de prezenţa lor. Organismul meu, compus din multe părţi, formează un singur tot. Ştiu că aceste părţi invizibile cooperează cu scopul îmbogăţirii mele cu fenomenul vieţii.
Cred însă că aceste mădulare ale organismului mă pot învăţa câte ceva despre organismele mai mari: familii, grupuri, comunităţi, sate, naţiuni şi în mod special despre o comunitate anume de oameni care este asemuită unui trup în mai mult de 30 de ipostaze din Noul Testament. Mă refer la Trupul lui Cristos, Biserica. La fel ca organismul meu, aceasta cuprinde o diversitate incredibilă de indivizi. Mai există oare vreo instituţie cu asemenea varietate de oameni? Tineri cu vederi radicale, îmbrăcaţi în jeanşi, împart băncile bisericii cu oameni de afaceri, îmbrăcaţi la patru ace. Adolescenţi plictisiţi se pierd în gânduri şi uită să mai cânte alături de ceilalţi chiar şi atunci când bunicii lor îşi dau mai tare aparatele auditive. Unii credincioşi se adună la fel de metodic precum un banc de peşti, apoi se despart repede şi fiecare se întoarce la casa şi la slujba sa.
Isus s-a rugat ca noi să fim una aşa cum el şi Dumnezeu Tatăl sunt una. Şi aşa ne-am rugat şi noi în săptămâna care a trecut. Cum poate un organism cu o structură atât de diversă să ajungă să dea măcar o minimă impresie de unitate? Pe măsură ce mintea îmi este cuprinsă de îndoieli, o voce sobră şi împăciuitoare îmi răspunde: Nu tu m-ai ales pe mine. Eu te-am ales pe tine.
Dacă e să credem ceva despre numărul celor care îl urmează pe Dumnezeu este faptul că am fost chemaţi de el. Cuvântul "biserică" înseamnă "cei chemaţi". Mi se pare prudent să spunem că lui Dumnezeu îi place varietatea şi nu doar la nivelul mădularelor trupului omenesc. Nu s-a oprit la o mie de specii de insecte. Numai din categoria gândacilor şi gărgăriţelor a creat 300.000 de specii. În binecunoscutul său discurs din Cartea lui Iob, Dumnezeu a adus cu mândrie în discuţie unele ciudăţenii ale creaţiei precum caprele sălbatice, măgarul sălbatic, struţul, fulgerul. Dumnezeu priveşte la trupul său mistic, Biserica, răsfirat asemenea unui arhipelag pe tot cuprinsul lumii, ca la un întreg.
Şi cred că înţelegând mediul cultural şi intenţiile adevărate ale credincioşilor, lui îi place diversitatea pe care o vede. Şi de aceea ne îndeamnă la unitate, să fim împreună, să lucrăm împreună. Oamenii de culoare îşi exprimă laudele la adresa lui Dumnezeu prin strigăte. Credincioşii din Austria le intonează acompaniaţi de orgi grandioase şi cu feţele iluminate de vitralii. Unii africani se închină lui Dumnezeu, dansând pe ritmurile unui toboşar talentat. Creştinii japonezi, cu calmul lor binecunoscut, îl preamăresc pe Dumnezeu creând obiecte frumoase. Indienii îşi îndreaptă mâinile în sus, cu palmele lipite, schiţând salutul respectuos: Namaste!, a cărui origine se află în conceptul: Mă închin Dumnezeului pe care îl văd în tine! Creştinii orientali îl preamăresc din spatele fumului de tămâie din cădelniţele aurite. Trupul lui Cristos, asemenea trupurilor noastre, se compune din mădulare individuale, distincte, care sunt ţesute laolaltă formând un singur trup. El reprezintă întregul iar bucuria trupului creşte în măsura în care mădularele individuale înţeleg că pot fi diferite fără a deveni avanposturi izolate. Da, programul lui Isus, pe care l-am ascultat, nu ar trebui să rămână o utopie frumoasă ci ar trebui să devină realitate. Aşadar, să fim discipoli ai lui Isus care trăiesc cuvântul lui Dumnezeu în unitate. Amin.
