Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
"Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului este puterea voastră"
Cu aceste cuvinte aş dori în această duminică să reflectăm împreună asupra cuvintelor pe care Dumnezeu ni le adresează, ni le adresează fiecăruia dintre noi, şi vorbeşte la inima noastră, deoarece când cuvântul lui Dumnezeu intră, irupe în viaţa noastră, atunci ne transformăm, devenim într-adevăr fii ai lui Dumnezeu.
Tema principală, firul roşu care leagă toate aceste lecturi pe care le-am ascultat, este Legea, Legea lui Dumnezeu, atât în Cartea lui Nehemia, cât şi în evanghelia luată după sfântul evanghelist Luca, găsim această lege, prezentarea Legii.
De fapt, ce este legea? Ştim foarte bine. În momentul în care vrem să soluţionăm anumite probleme, ne apelăm şi apelăm la lege. Dar Legea lui Dumnezeu este diferită de legea oamenilor. Tot ceea ce Dumnezeu ne oferă fiecăruia dintre noi este diferit de multe ori de ceea ce schemele noastre, umane, pun şi dau altora.
Nehemia, Cartea lui Nehemia, ne prezintă episodul în care poporul, după întoarcerea din Babilon, din exil, reface templul, reface acest cult dat lui Dumnezeu, deoarece poporul lui Dumnezeu mergea pe urma idolilor. De prea multe ori s-a îndepărtat de Dumnezeu datorită sclaviei, datorită faptului că s-au lăsat conduşi de acei oameni care nu făceau şi nu îndeplineau voinţa lui Dumnezeu. Nehemia, purtat de Duhul Domnului, de Duhul lui Iahve, se reîntoarce către acest cult şi doreşte şi prezintă poporului Legea. După cum am ascultat, erau prezenţi bărbaţi, femei şi copii în stare să priceapă ceea ce însemna cuvântul lui Dumnezeu. Este interesant că autorul notează acest lucru, pentru că sunt mulţi care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, sunt mulţi aceia care se prezintă în faţa lui Dumnezeu pentru a-i cere câte ceva, dar nu sunt capabili să înţeleagă, nu vor să înţeleagă cuvântul lui Dumnezeu, pentru că sunt ca acei copii care nu ajung la vârsta priceperii. Iar aici intervine rugăciunea, aici intervine deschiderea şi cercetarea într-adevăr a voinţei lui Dumnezeu. După ce este prezentată Legea, după ce poporului i se vorbeşte despre Legea lui Dumnezeu prin preotul şi cărturarul Ezdra, tot poporul a început să plângă, pentru că în momentul în care Dumnezeu intră în viaţa noastră, el ne transformă viaţa, sentimentele noastre se purifică, devin sentimente adevărate, devin sentimente care mişcă, nu ne lasă indiferenţi. Şi, tocmai de aceea, poporul lui Dumnezeu plânge, îşi dă seama că a fost departe de planul lui Dumnezeu. Iar preotul îi îmbărbătează, le spune: "Nu plângeţi, pentru că este o zi de bucurie".
În momentul în care intrăm şi ajungem în casa lui Dumnezeu, este un moment de bucurie pentru fiecare dintre noi, deoarece aducem cu noi toate mizeriile vieţii noastre, atât cele fizice, cât şi cele morale, cele ale sufletului nostru, iar Dumnezeu le preia, le ia, le purifică, le elimină prin taina Spovezii, prin mărturisirea păcatelor noastre. Şi atunci devenim nişte copii care înţeleg ceea ce Dumnezeu ne oferă, ceea ce Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi.
De fapt şi lectura - lectura evangheliei - în momentul în care Isus Cristos intră, se reîntoarce în satul său, în localitatea din care făcea parte, Nazaret, se îndreaptă către sinagogă, merge în casa lui Dumnezeu şi acolo i se dă să citească din profetul Isaia, de fapt o altă referire la Lege, pentru că în Isaia, în această Carte a profetului Isaia, Dumnezeu dă cu mare putere poporului său îndemnuri, îi povăţuieşte pe toţi oamenii, pe poporul ales al lui Israel, să urmeze calea Domnului. Şi spune: "Duhul Domnului este asupra mea, el m-a uns ca să aduc vestea cea bună, să vestesc oamenilor eliberarea, să vestesc celor orbi vederea, celor închişi eliberarea, să proclam un an de pace".
Câţi dintre noi nu am dori să fim şi noi astăzi vindecaţi de Dumnezeu? Câţi dintre noi nu dorim într-adevăr, poate din cei care sunt acasă şi ascultă acum aceste cuvinte, ascultă Sfânta Liturghie - unica ce poate elibera, unica ce poate salva pe fiecare dintre noi, care poate vindeca sufletele noastre - câţi dintre noi nu doresc să fie acum prezenţi în faţa sfântului altar, să stea cu genunchiul plecat şi să-i mulţumească lui Dumnezeu că a putut să fie eliberat, vindecat, să nu fie singur, să nu fie îndepărtat de societate? Şi tocmai Isus Cristos a venit şi a spus: Astăzi, aceste cuvinte pe care le-aţi auzit se împlinesc, aceste cuvinte pe care Dumnezeu, pe care eu, ca Fiu al lui Dumnezeu, vi le dau fiecăruia dintre voi, acestea se împlinesc. Deoarece, când Dumnezeu vrea, intră în viaţa noastră, noi ne transformăm. Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă, cuvintele tale sunt adevărate, cuvintele tale sunt acelea care transformă, care într-adevăr intră în viaţa fiecăruia dintre noi şi conduce planul vieţii noastre către Dumnezeu.
De ce să fim surzi la cuvintele lui Dumnezeu, de ce să nu privim la Dumnezeu aşa cum au făcut aceia din sinagogă? Conaţionalii săi priveau către Isus, priveau şi se întrebau: Oare ce doreşte acest de la noi? Noi trebuie să privim la Isus Cristos, dar să nu întrebăm ceea ce doreşte de la noi, ci trebuie să avem încredere şi credinţă. Să fim ferm convinşi că acest Isus Cristos este Mântuitorul nostru, nu este doar un învăţător al Legii, nu este doar o mare personalitate a timpului său sau a timpului nostru, este într-adevăr Mântuitorul nostru, este acela care ne oferă fiecăruia dintre noi, indiferent de gradul, indiferent de starea socială, indiferent de ceea ce suntem noi, ne oferă mântuirea, ne oferă fericirea. Cine dintre noi nu este în căutarea fericirii? Dar vreau să spun de acea fericire adevărată, nu pseudo-fericiri, nu ceea ce lumea comercială ne oferă în ceea ce priveşte fericirea, ci acea fericire adevărată care transformă, care modifică, care te prinde şi nu-ţi mai dă drumul pentru că este o iubire în Isus Cristos, este o fericire în Isus Cristos.
Sfântul Paul, adresându-se corintenilor, în prima sa lectură, le spune că Biserica lui Dumnezeu este accesibilă pentru toţi, pentru că această Biserică este asemenea trupului nostru, care are mai multe mădulare, dar toate împreună formează un singur trup. Mâna nu poate spune piciorului: Nu am nevoie de tine. Ochiul nu poate spune gurii: Nu am nevoie de tine. Urechea nu poate spune mâinii: Nu am nevoie de tine, deoarece ar lipsi ceva din viaţa noastră, ne-am considera un pic "handicapaţi", termenul neconvenţional care se foloseşte. Pentru că o persoană, indiferent ce mădular îi lipseşte, este într-adevăr o persoană întreagă, după voinţa lui Dumnezeu. Tocmai această Biserică trebuie noi să o formăm, fiecare dintre noi, în momentul în care ne apropiem de Dumnezeu, în momentul acela devenim persoane întregi, pentru că şi trupul şi sufletul se prezintă în faţa lui Dumnezeu şi-i dă slavă, mărire, aceluia care este singurul Domn şi ar trebui să fie singurul Domn al vieţii noastre.
Toate aceste lecturi sunt providenţiale. Şi spun providenţiale, deoarece ne găsim la jumătatea săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. În bisericile noastre creştine, indiferent de confesiune, ne adunăm pentru a ne ruga împreună, pentru a înţelege, pentru a dialoga, pentru a vedea ceea ce ne uneşte. Suntem prezenţi fiecare dintre noi, într-o formă sau alta, la această manifestare, la acest eveniment al Bisericii. Dar, oare, ce înseamnă a ne ruga pentru unitate, pentru ca Biserica să fie într-adevăr una? Presupune mai multe lucruri.
În primul rând trebuie să fim deschişi dialogului. Trebuie să vedem aşa cum Isus Cristos a prezentat aceste cuvinte şi a spus că "Duhul Domnului este asupra mea". Să spunem şi noi: toţi fraţii creştini, repet, indiferent de confesiune, că Duhul lui Dumnezeu poate fi asupra noastră numai dacă ne găseşte uniţi, numai dacă suntem împreună, dacă sentimentele noastre se îndreaptă către Dumnezeu, către Cristos, unicul şi cel care a dorit o singură Biserică. Să avem curajul să lăsăm la o parte tot ceea ce ne desparte.
În al doilea rând, să fim conştienţi de faptul că Dumnezeu este în mijlocul nostru. O Biserică unită, o Biserică ce se prezintă lumii, nu poate să fie o mărturisitoare autentică dacă ne găseşte acest mileniu trei dezbinaţi. Dacă suntem departe de voinţa lui Dumnezeu, cum putem să ne prezentăm celorlalţi, dacă acest Isus Cristos vine în mijlocul nostru şi caută - sau aşa gândim noi - alege pe unii sau pe alţii? Dumnezeu este acela care iubeşte unitatea.
Iar în al treilea rând, chiar din titlul acestei săptămâni, trebuie să ne rugăm. Dacă nu avem curajul să ne rugăm pentru celălalt, indiferent de orientarea lui, indiferent de cum gândeşte el, trebuie să avem curajul să ne deschidem acestei rugăciuni. Să fim prezenţi în faţa lui Dumnezeu, pentru că atunci cuvintele lui Dumnezeu se împlinesc în fiecare dintre noi.
Sunt foarte multe evenimente pe care, atât dieceza noastră, cât şi Biserica, în general, le organizează. Dar să căutăm şi noi, în particular, acasă, în biserică sau în ale locuri, câteva momente în cursul acestei săptămâni, în cursul acestor zile, să le acordăm lui Dumnezeu, să i le dăm lui Dumnezeu cu această intenţie: Doamne, cred că tu, într-adevăr, iubeşti şi eşti singurul care doreşe unitatea mai mult decât toţi ceilalţi. Fă ca aceste Biserici, fă ca lumea întreagă să se simtă unită în jurul tău. Iar pentru viaţa noastră să fim şi noi ferm convinşi că Dumnezeu ne doreşte binele, că nu putem fi trişti când Dumnezeu este în viaţa noastră, când Dumnezeu intră în intimitatea noastră, când Dumnezeu face parte integrantă din ceea ce suntem noi, prin Împărtăşanie. Când intră Dumnezeu în viaţa noastră, totul se elimină, totul devine nimic, pentru că ceea ce e important, ceea ce contează pentru viaţa noastră este doar singur Dumnezeu, cel care a creat cerul şi pământul, care ne-a creat pe fiecare dintre noi, să devenim, să ajungem şi noi la vârsta priceperii lui Dumnezeu. Să ne lăsăm sufletul cuprins, cuprins de această bunătate a lui Dumnezeu, de această înţelepciune a lui Dumnezeu şi vom putea creşte, vom putea să fim frumoşi, poate nu în faţa oamenilor, cu siguranţă nu în faţa oamenilor, ci în faţa lui Dumnezeu, pentru că acest lucru contează.
Aşadar, să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat posibilitatea şi ne dă posibilitatea să fim astăzi, fie fizic, fie pe calea undelor, în casa lui Dumnezeu. Şi să-i mulţumim şi, mai mult, să-i promitem că această săptămână o vom trăi în unire cu el, prin rugăciune, pentru că ştim, ochii lui Dumnezeu sunt îndreptaţi spre noi, aşa cum ochii acelor iudei erau îndreptaţi spre Isus. Iar când Dumnezeu ne priveşte, iar când viaţa noastră este privită, este oglindită în faptele noastre, când Dumnezeu priveşte la noi, care trebuie să fie preocuparea noastră? Este aceea: să nu fim trişti, căci bucuria Domnului este puterea noastră.
