Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
După ce am ascultat cuvântul lui Dumnezeu din lecturile biblice care s-au citit mai înainte, atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament, vă invit să încercăm pentru câteva momente să pătrundem şi să înţelegem mai bine mesajul pe care îl conţine.
Prima lectură, luată din Vechiul Testament, din Cartea a doua a Regilor, şi evanghelia redau evenimentul curăţirii de o boală contagioasă, de lepră, şi actul de mulţumire faţă de binefacerea primită. În prima lectură este curăţat un general sirian, datorită faptului că a crezut în cuvântul profetului Elizeu, care l-a trimis să se scalde de şapte ori în râul Iordan. Iar în evanghelie sunt curăţaţi zece leproşi, dar vindecat complet este numai unul.
Din prima lectură se evidenţiază trei aspecte. Mai întâi, conştiinţa lui Naaman că avea o boală contagioasă, care în alte societăţi, aşa cum era şi societatea evreiască, atrăgea după sine izolarea fizică şi psihică. Atât la propriu cât şi la figurat, orice societate laică respinge şi izolează individul care are o infirmitate fizică sau una psihică. E suficient să aruncăm o privire asupra istoriei trecute sau recente a societăţii noastre ca să vedem câte locuri s-au creat pentru izolarea unor categorii indivizi cu astfel de probleme. S-au construit închisori pentru delicvenţi, ospicii pentru cei cu boli mintale, s-au creat secţii special izolate în cadrul unor mari spitale pentru cei cu boli fizice contagioase. Ba mai mult, s-au creat atitudini faţă de anumite categorii de oameni care nu aveau aceeaşi culoare a pielii sau nu profesau aceeaşi credinţă. Toate acestea erau şi sunt locuri în care întâlnim oameni ca Naaman sirianul din prima lectură sau ca cei zece leproşi, cum e cazul celor din evanghelie. Totuşi, Naaman sirianul avea şi câteva calităţi. Era infirm fizic, dar nu şi psihic. Caracterul său puternic l-a ajutat să treacă peste ruşinea purtării bolii sale şi să caute vindecarea. Apoi, avea calitatea omului care ştia să mulţumească. S-a întors la Elizeu cu alaiul său, iar, cu siguranţă, un om de talia lui nu-şi permitea să nu însoţească gestul de mulţumire cu daruri semnificative. Acesta este cel de-al doilea aspect important din prima lectură. Să ştii să mulţumeşti pentru darul primit. Şi, în cele din urmă, Naaman, cu această ocazie, se hotărăşte să-l adore pe Dumnezeul adevărat. I se dă împreună cu vindecarea fizică şi cea sufletească. Îl descoperă pe Dumnezeu şi renunţă la zeii falşi cărora le slujise până atunci. Ce te faci, însă, când leproşii sunt mai mulţi, aşa cum s-a vorbit despre ei în evanghelie? Trăiesc izolaţi de lume, dar şi între ei, şi nici nu au posibilităţile unui Naaman sirianul să meargă să caute vindecarea.
Aici intervine Cristos, care merge să caute oaia cea pierdută, să o panseze pe cea rănită şi să o vindece pe cea bolnavă. Cristos dă încă o dată o mărturie practică despre noutatea evangheliei pe care o predică. Evanghelia sa este în contrast cu mentalitatea lumii, şi de atunci dar şi de astăzi.
Lumea fără Dumnezeu separă pe cei infirmi de cei care sunt folositori societăţii. Cristos, dimpotrivă, intră în lumea lor. Ne spune evanghelia de azi că Domnul Cristos a intrat într-un sat unde erau zece leproşi. Este posibil ca acel sat să fi avut chiar numai pe cei zece locuitori. Stă de vorbă cu ei şi, printr-un gest pe care nici măcar nu şi-l atribuie le aduce, le aduce vindecarea. Lumea fără Dumnezeu îşi arogă meritul oricărei reuşite pe baza calităţilor proprii. "Eu i-am învăţat!", "Eu i-am impresionat pe toţi!", "Eu aduc de mâncare în familia mea!", "Eu vă hrănesc!", "Eu vă îmbrac!", "Voi nu aveţi niciun merit!", uitând că şi aerul pe care îl respiră este darul lui Dumnezeu. Unul dintre cei zece leproşi vindecaţi s-a întors la Cristos, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui şi i-a mulţumit.
Lumea fără Dumnezeu dacă aude că Dumnezeu ar aduce vreun avantaj, îl cumpără. Este atât de mult comerţ, încât Dumnezeu a ajuns să fie vândut şi cumpărat. Cristos îi trimite pe cei zece leproşi să se arate preoţilor de la templu. După vindecare, afară de unul, toţi ceilalţi s-au dus la templu, probabil să aducă jertfe costisitoare pentru vindecarea lor, aşa cum era prescris în Lege. Dar, faţă de Dumnezeul care i-a vindecat, faţă de Cristos, nici măcar nu şi-au întors privirea. "Ceilalţi nouă unde sunt?" Cu alte cuvinte, noi ceilalţi nouă, de cele mai multe ori, unde suntem?
Zilele acestea este un mare pelerinaj la Iaşi în cadrul Bisericii Ortodoxe, la sfânta Parascheva. E impresionant să vezi mii de oameni stând la rând ore în şir pentru ca să poată atinge rămăşiţele pământeşti ale unei sfinte. Doar Domnul ştie câtă credinţă au aceştia în suflet. Dar, cu siguranţă, cei mai mulţi dintre ei, asemenea lui Naaman şi a leprosului din evanghelie, vindecaţi, se întorc aici, în Iaşi, ca să mulţumească sfintei pentru o binefacere primită. Dar aceştia sunt puţini. Ceilalţi nouă, sau mai bine spus restul, unde sunt? Restul se ocupă de comerţ. Cumpără şi vând, numără banii şi-şi fac planuri de viitor. Vindecarea atrage după sine gestul de mulţumire şi convertirea spre adevăratul Dumnezeu.
Cei mai mulţi dintre noi cred că suntem familiarizaţi cu imaginea celor trei mari tenori ai lumii: Placido Domingo, Jose Carreras şi Luciano Pavarotti, cel din urmă trecut de curând la cele veşnice. Aşa cum se întâmplă deseori în lumea artei, rivalitatea şi-a spus mult timp cuvântul şi între ei. Puţini ştiu că între Placido Domingo şi Jose Carreras a fost mult timp o rivalitate de nedepăşit, până acolo că dacă unul concerta într-un oraş şi celălalt era acolo, prefera să plece din oraş. Astfel au mers lucrurile până în anul 1987, când Carreras a descoperit că are leucemie. I s-a propus, după câteva analize, să se interneze într-o clinică particulară din Barcelona, unde a început o terapie intensivă de circa un an de zile. S-a refăcut şi a putut să apară iarăşi pe scene de concert. Uimitor a fostă gestul său, însă, când, după câtva timp, a apărut în concert cu rivalul său, Placido Domingo. Au început să cânte împreună. Iar după terminarea unei arii, Carreras, în văzul tuturor, a îngenuncheat în faţa lui Domingo şi i-a zis: "Îţi mulţumesc că mi-ai salvat viaţa. Datorită ţie astăzi pot cânta din nou". Rivalul său era, de fapt, sub un nume ascuns, directorul acelei clinici particulare care fusese înfiinţată special pentru tratarea de leucemie a lui Carreras. Din acel moment, Carreras a preluat conducerea clinicii din Barcelona, care la ora actuală este cea mai modernă din lume în privinţa tratării leucemiei. Iar cele mai mari câştiguri financiare, în urma concertelor, sunt donate de Carreras acestei clinici.
Dacă ar fi să sintetizăm mesajul biblic de astăzi, oferit de lecturile propuse de Biserica Romano-Catolică, s-ar putea reduce la câteva din etapele vindecării de o boală sufletească. Mai întâi, recunoaşterea existenţei unei boli personale. Apoi, căutarea unei modalităţi de vindecare. Apoi, mulţumirea în urma vindecării. Şi, în sfârşit, adorarea lui Dumnezeu, autorul oricărui bine.
De la personajele biblice de astăzi putem vedea parcurgerea acestor etape. Fiecare dintre noi ne cunoaştem bolile personale şi avem mai mult sau mai puţin curaj de a cere vindecarea. De la leproşii din evanghelie putem vedea că este posibilă şi o vindecare parţială, fără recunoştinţă. Dar de la Naaman sirianul şi leprosul samaritean putem învăţa cum să parcurgem etapele vindecării. Acolo unde puterea noastră este prea slabă pentru a face primul pas, acolo vine Cristos în întâmpinarea noastră. Important e ca, după aceea, să arătăm măcar un gest de mulţumire pentru binefacerea primită.
