Dragi creştini, şi iubiţi radioascultători,
Astăzi este duminică, este ziua Domnului, fiecare dintre noi este chemat să-şi rezerve puţin timp şi pentru sufletul său luând parte la sfânta Liturghie duminicală, prilej cu care preotul celebrează în numele comunităţii şi pentru nevoile ei, moartea şi învierea lui Cristos. Cu acest prilej, vorbeşte de trei lecturi. Prima este luată din Vechiul Testament: ea oglindeşte starea de spirit, de aşteptare, de speranţă, care era pe vremea aceea de demult. A doua lectură provine din Noul Testament, din evanghelii; ea se referă la cuvântul lui Isus Cristos şi prezintă situaţia de facto în tinerele comunităţi creştine, adică aşteptările sale împlinite deja, aşa cum ne-o descrie Isus Cristos prin cuvintele sale de viaţă, dumnezeieşti. Şi mai avem o lectură, care provine fie din scrisorile sfântului Paul, fie din celelalte scrisori nou-testamentare, fie din Faptele Apostolilor şi se referă la viaţa primei comunităţi creştine, care trăia mai mult sau mai puţin în aceleaşi condiţii ca şi noi astăzi credinţa lui Cristos.
Dragii mei! Şi noi, cei prezenţi la Liturghia de astăzi, ca de altfel la orice sfântă Liturghie, avem întotdeauna trei lecturi, la care suntem chemaţi de către Biserică să le ascultăm şi să medităm îndelung asupra lor. Întâmplarea face ca toate aceste lecturi, pe care le-am citit şi în această duminică, să fie pline de învăţăminte pentru trăirea noastră creştină.
Aş voi însă să mă opresc pentru câteva clipe asupra evangheliei de azi: este istoria tristă a unei femei israelite surprinsă în adulter. Când mă gândesc astăzi, la lumea modernă, şi la multele păcate, ascunse de văzul lumii, mă îngrozesc. Lumea de azi a pierdut simţul păcatului, ea nu mai reacţionează la ceea ce este păcat. Pe de altă parte, este tot atât de adevărat, greşim deseori săvârşind tot felul de păcate, uităm că suntem mici în faţa Creatorului atotputernic, relativizăm totul. Din evanghelia de astăzi deducem înainte de toate, că, bărbaţi sau femei, greşim cu toţi la fel de năprasnic în faţa lui Dumnezeu, cel bun. Şi unii, şi alţii, avem conştiinţele încărcate de păcate, de care suntem vinovaţi şi nici nu ne pasă. Pe umerii noştri apasă din greu povara propriilor păcate.
Isus, cu o linişte totală, dar apăsătoare, pronunţă următoarele cuvinte: "Cine dintre voi este fără greşeală, să arunce primul cu piatra în ea!" Era practica în uz pe vremea aceea în societatea evreiască, aşa cum şi astăzi este practica juridică în anumite ţări musulmane. Femeia plăteşte, iar bărbatul nu!
Isus, în schimb, trece la măsuri radicale, el cere şi vrea "ca să se smulgă neghina din rădăcini" (cf. Mt 13,29). Nu acceptă în niciun caz jumătăţi de măsură. Nu voieşte ca un lucru să fie făcut pe jumătate. De aceea, Isus vrea să nimicească neghina din rădăcini, adică răul şi răutatea din oameni şi nu pe oamenii înşişi. Isus îi iubeşte nespus de mult pe oameni, pentru că "atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul născut, pentru ca oricine crede în el, să nu moară, ci să aibă viaţa de veci!" (In 3,16).
Da, Isus îi iubeşte şi astăzi pe oameni, el se îngrijeşte de fiecare dintre noi spunând în evanghelia de astăzi cuvinte încurajatoare pentru femeie şi indirect şi pentru noi : "Nici eu nu te condamn, femeie; mergi şi să nu mai păcătuieşti!"
Iubiţi credincioşi, noi cum am fi reacţionat în inima noastră la scena din evanghelia de azi? Cum ne-am fi comportat noi cu acea femeie tristă? Ce gândim noi în conştiinţa noastră, aici şi acum? Să nu uităm, Isus "nu vrea moartea celui păcătos, ci ca el să se întoarcă şi să trăiască!" Psalmul responsorial, pe care l-am cântat în cadrul acestei sfinte Liturghii, este o mărturie plină de speranţă pe care evreul pios o dădea cu gândul la cei ce se întorceau din exil:
"Când Domnul i-a întors din robie
pe locuitorii Sionului,
ni se părea că visăm.
Atunci gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie,
iar buzele noastre de cântări de veselie!
Atunci se spunea printre popoare:
«Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi!»
Într-adevăr, mari lucruri a făcut Domnul pentru noi;
Inima ne este plină de bucurie!"
Dragi creştini! Iubiţi credincioşi! Să ne amintim de cuvintele apostolului Paul din finalul celei de-a doua lecturi de astăzi, adică din Scrisoarea către Filipeni. Aceste cuvinte sunt în acelaşi timp un bun prilej şi pentru noi de a ne hotărî să ne schimbăm viaţa înainte de-a fi prea târziu.
"Fraţilor, ... uit cele se sunt în urma mea, alerg cât pot la cele dinainte; cu ochii mereu la ţintă, urmăresc răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu, prin Cristos Isus" (Fil 3,13-14).
Fac acest lucru, convins fiind, că "chinul păcatului a apus deja pentru mine în liniştea iubirii divine cea fără de sfârşit". Aşa se exprima odinioară un mare învăţat al Bisericii noastre, Ugo von Balthasar. Acest lucru ne dă curaj şi ne îmbărbătează, căci "chinul păcatului a apus deja pentru mine în liniştea iubirii divine fără de sfârşit". Acum începe judecata plină de milostivire, de bunătate, dar şi de mântuire a noastră. Amin!
