"Nu ştiţi ce cereţi. Mai bine, între voi, să nu fie aşa"
Dragii mei, nu ştiţi ce cereţi. Sunt primele cuvinte pe care Isus le rosteşte după ce ucenicii Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, vin şi-i spun direct: "Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem". Deşi Isus urcă la Ierusalim pentru a-şi împlini misiunea sa de mântuire, în mintea celor doi, care au fost luaţi de câteva ori deoparte împreună cu ei, au crezut că este dreptul lor să-i ceară lui Isus ceva, iar el să împlinească. În virtutea prieteniei care exista între ei, Isus trebuia să-i asculte şi să le îndeplinească cererea lor.
"Voi nu ştiţi" - aş continua eu astăzi, citind cuvintele Sfântului Părinte pentru ziua de astăzi, cea de a 92-a Zi Mondială a Misiunilor - "că din slujirea mea de până acum, din jertfa mea, dar mai ales de la cruce, ar trebui să învăţaţi logica divină a oferirii de voi înşivă. Voi încă nu sunteţi înflăcăraţi de pasiune pentru mine şi pentru misiunea mea".
Mi se pare că această relaţie este relaţia greşită din orice timp, dintre om şi Dumnezeu: "Doamne, te cunosc de atâta timp, suntem prieteni, trebuie să faci pentru mine aceste lucruri: să fiu cel mai bun, să am succes, să am o carieră strălucită, să conduc, să hotărăsc eu, ceilalţi să depindă de mine". Iar Isus ne spune simplu: Nu ştiţi ce cereţi. Pentru că în cererea ta este o impunere şi nu un dialog; pentru că în cererea ta există ceva în care celălalt, aproapele tău, este lăsat deoparte.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Trăim o lungă iarnă a sentimentelor îngheţate în care dorinţa de realizare cu orice preţ şi autosatisfacerea, cu orice scuză, merg mână în mână şi ne îmbolnăvesc de egocentrism. Auzim mereu: eu, eu, eu şi după, abia după, celălalt, aproapele. V-aş invita astăzi să ne gândim la două noţiuni distincte: putere şi slujire.
De când e lumea, puterea a epuizat până la extrem pe cei care o adoră şi au otrăvit sufletul celor care aspiră la ea. Când un om poartă în inima sa dorinţa nestăvilită pentru succes şi pentru succes ajunge până acolo încât să-şi vândă sufletul - este terminat. Este terminat pentru că dorinţa de putere este nelimitată. Cu cât ai mai mult, cu cât vrei mai mult. Însă puterea în sine întotdeauna este limitată la timp şi spaţiu.
Isus, în orice moment al vieţii sale, nu a căzut în mrejele dorinţei de putere; ba, mai mult, în sentimentele cele mai intime, în gesturile publice a urmat mereu un singur ideal, acela de a sluji.
În evanghelia de astăzi sfântul Marcu îl descrie pe Isus în drumul spre Ierusalim afirmând, din nou, că se îndrepta spre a-şi da viaţa, şi nu pentru a lua puterea din mâinile Romei. Isus se gândeşte la slujire, Iacob şi Ioan la succes. El vorbeşte de potirul încercării, ei visează la triumf şi glorie. Ce frumos, însă! E lecţia Mântuitorului pe care o dă ucenicilor atunci când le spune: "Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi puternici domină popoarele şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea. Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să fie mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor".
Cred că Isus le vorbea aici despre spiritualitatea slujirii, vaccinul cel mai potrivit pentru boala egoismului, pentru că astăzi, ca întotdeauna, avem multe discursuri despre slujire, dar mai puţini care slujesc. Ne declarăm slujitori ai lui Isus încă de la botez, dar ţinem în suflet registrul de casă dintre ceea ce i-am dat lui Dumnezeu şi ceea ce am primit înapoi de la el. Ce frumos ar fi ca toţi să fim slujitori. Dacă nu ne-am consuma atunci când suntem într-o muncă grea şi împovărătoare, nimeni nu ne-ar mulţumi. Dar noi am rămâne liniştiţi şi în pace. Ce frumos ar fi, pentru că aici este adevărata înţelepciune. Dacă nu faci din succes, nici chiar din cel apostolic şi evanghelizator, cel mai mare idol, dar îl consideri pe Dumnezeu aproape şi iubirea sa nemeritată, ca fiind un mare noroc, atunci eşti înţelept. Dacă te consideri binecuvântat pentru că Dumnezeu doar îţi este aproape şi nu faci calcule cu privire la modul în care el te tratează, atunci aici este înţelepciunea. Dacă nu intri în slujirea lui şi a evangheliei cu spiritul de salariat, dar cu deplină disponibilitate, fără a-ţi asuma pretenţii de a fi remunerat, dacă vei considera mai multă bucurie în a iubi decât în a fi plătit, atunci dă-mi voie să-ţi spun astăzi: bravo, eşti un slujitor bun şi credincios! Intră în bucuria stăpânului tău!
Dacă vrem să fim misionari, de la Isus învăţăm să fim un instrument umil şi ascultător în mâinile Tatălui. Pentru a-i permite să scrie scrisoarea sa de iubire faţă de omenire, noi vrem să fim parte a operei de mântuire, vrem să-i oferim lui Dumnezeu toate. Aşa ia naştere Biserica, comunitatea care ar trebuie să fie perfectă, cea pe care o visăm şi ne-o dorim atât de mult. Ea se formează prin apropierea noastră de Cristos şi de învăţătura sa. Prin activarea misionară a evangheliei, atunci când fiecare dintre noi, copil, tânăr sau adult, indiferent dacă este laic sau consacrat, îşi oferă slujirea sa gratuită lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dragi tineri care veţi primi mandatul misionar, peste câteva momente veţi primi Biblia şi crucea. Vă întreb pe toţi, de aici, de departe, şi cei care vor pleca departe: la aproximativ două mii de ani depărtare, cât de mult am aprofundat evanghelia lui Cristos, l-am înţeles pe Isus şi misiunea sa, suntem mai pasionaţi de persoana şi misiunea sa sau încă nu?
Şi a doua întrebare: ce anume cer în rugăciunile mele?
Doamne, noi nu ştim ce cerem, noi cerem succes şi putere, şi, în consecinţă, invidie şi egoism, de cele mai multe ori. Însă tu ne oferi iubire şi slujire. Ne pare rău, Doamne, că nici măcar după atât de mulţi ani nu suntem în stare să te urmăm pe tine şi să fim liberi. Să erupă viaţa de credinţă în noi şi să fim atraşi şi trimişi de tine, Doamne, în lumea întreagă.
Vă doresc tuturor ceea ce-mi doresc mie: cu fiecare zi să fim mai pasionaţi de Cristos şi de misiunea sa. Amin.
