Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Ziua Mondială a Misiunilor pe care o celebrăm împreună astăzi, împreună, de altfel, cu întreaga Biserică, este pentru noi toţi un moment, un moment frumos, de a ne reaminti că suntem chemaţi la misiune, de a ne reaminti că există misionari ai diecezei noastre şi ai Bisericii răspândiţi peste tot pământul pentru a predica vestea cea bună.
Este şi o zi în care ne amintim de faptul că suntem chemaţi să-i sprijinim pe aceşti misionari, fie în mod financiar, fie în diferite feluri de prietenie şi de solidaritate cu ei.
Şi mai este şi un al treilea motiv, dar pe acesta îl voi aminti ceva mai târziu, în cadrul predicii de astăzi.
Foarte pe scurt, dumneavoastră ştiţi că dieceza noastră în trei ţări, până acum, s-a angajat într-un mod mai formal, dacă vreţi, într-un mod mai puternic, de a trimite misionari şi de a fi prezentă acolo prin aceşti misionari. Şi mă refer la Ecuador, cu doi preoţi; mă refer la Coasta de Fildeş, doi preoţi; şi, în sfârşit, Kenia, în care se află actualmente doi preoţi şi trei laici.
Dar, dincolo de această prezenţă - putem să o numim aşa - există un mare interes şi o mare dorinţă de a fi cu adevărat parte din misiunea Bisericii pe întregul pământ. Şi nu ştiu dacă se poate spune că aceste nume pe care le-am amintit sunt multe, sunt puţine; reprezintă o contribuţie, reprezintă un început al nostru la răspândirea evangheliei pe alte continente.
Adesea se spune că îi sprijinim pe misionari foarte mult atunci când ei, de exemplu, ne solicită un ajutor. Dar, din ceea ce ei spun atunci când ei vin acasă, de exemplu, în concediu sau când termină un anumit timp, din ceea ce ei scriu în scrisorile lor se constată o mare dorinţă în special de a primi atenţie din partea noastră, adică de a nu-i da uitării, de a fi alături de ei şi, mai ales, de a fi interesaţi cu adevărat de ceea ce ei fac. De exemplu atunci când scriem, de exemplu atunci când ei vin şi vorbesc, de exemplu atunci când sunt întâlniri şi ei caută să ofere informaţii; mă refer fie la preoţi, fie la laici. Atenţia pe care noi o acordăm pentru ei reprezintă enorm de mult, înseamnă pentru ei că pentru viaţa noastră ei nu sunt indiferenţi, că pentru credinţa noastră ceea ce fac ei are un sens, că pentru noi, deşi suntem aici departe, la mii de kilometri, ceea ce ei fac acolo nu e ceva îndepărtat, izolat, dar este ceva făcut în numele nostru, împreună cu noi.
Alături de această parte, dacă vreţi, aşa, umană, nu pot să nu remarc şi să nu amintesc faptul că există un mister divin al misiunii. Când zic mister divin al misiunii mă refer la faptul că nu numai primul misionar a fost Isus Cristos. El a fost primul trimis de Tatăl, asta e clar. Dar mă refer şi la faptul că în momentul în care noi contemplăm pe Cristos care este trimis şi-i alege pe apostolii săi, noi contemplăm un plan al lui Dumnezeu, care vrea ca toţi oamenii să ajungă la mântuire; noi contemplăm o dorinţă imensă a Tatălui, ca toţi oamenii să-l cunoască pe el; noi contemplăm o sete dumnezeiască de a ajunge la toţi oamenii. Şi cum se realizează asta altfel decât prin misionari? Pentru că Cristos s-a întrupat o dată, o dată pentru totdeauna, şi o dată pentru totdeauna a realizat tot ceea ce a înfăptuit pe acest pământ şi care a culminat cu moartea şi învierea şi înălţarea sa la cer. Ceea ce face Biserica e să continue ceea ce Cristos a început şi munca de predicare a evangheliei acolo unde nu a fost vestit, munca de a-l face cunoscut pe Cristos către cei care nu-l cunosc, munca de a sădi cu multă răbdare această sămânţă a evangheliei în sufletele unor oameni de altă cultură, de altă limbă cu noi. Această muncă reprezintă un mister dumnezeiesc, de a predica şi a răspândi evanghelia la toate popoarele.
Şi acum vine cel de-al treilea motiv al zilei de astăzi, pentru care Biserica celebrează o zi mondială a misiunilor, şi anume, faptul că acest mister divin al misiunilor include martiriul, moartea, include crucea şi sacrificiul celor care sunt trimişi în misiune să predice cuvântul. Ştiţi că zilele acestea are loc la Roma Sinodul Episcopilor Africani. Ei bine, deja în primele zile unul dintre ei a trebuit să plece pentru că o parohie de a sa din Africa fusese atacată, jefuită, şi e un lucru destul de serios acolo. Un alt episcop, zilele trecute, cu amărăciune vorbea către ceilalţi membri ai Sinodului de faptul că în dieceza lui au reînceput conflictele între creştini şi musulmani şi că o parte din creştinii săi au fost alungaţi şi o parte dintre ei au fost răstigniţi de nişte arbori dintr-o pădure. Astea nu sunt lucruri care să se întâmple acum două mii de ani sau acum o mie de ani. Se întâmplă în săptămânile acestea, în zilele acestea, în care noi trăim, vorbim; nu le vedem, dar oamenii care sunt pe aceste continente, ei le trăiesc foarte des. Vă amintiţi acum un an şi acum doi ani, de exemplu, de conflictele dintr-un alt continent, cel asiatic, în India, unde au murit mulţi creştini, unde au fost arse peste o sută de biserici.
Noi, într-o astfel de Zi Mondială a Misiunilor, îi amintim pe aceştia. De ce? Pentru că sângele martirilor este întotdeauna sămânţa evangheliei lui Cristos, sămânţa altor creştini, aşa cum, sunt convins, aceşti misionari ce au plecat din rândul nostru, la rândul lor, vor fi urmaţi de alţi misionari; pentru că acesta este cursul firesc al Bisericii, acesta este modul firesc în care se desfăşoară planul dumnezeiesc de a trimite şi de a vesti evanghelia la toate popoarele.
Astăzi, aşadar, dorim cu toţii să ne unim în rugăciune, desigur; în solidaritate şi în sprijin, atât cât se poate, de exemplu, şi sprijin financiar. Dar, mai ales - mai ales! - să ne unim cu toţii într-o adevărată solidaritate faţă de toţi misionarii care sunt plecaţi şi care răspândesc evanghelia; şi aceasta, într-un chip deosebit, prin rugăciune şi celebrarea Sfintei Liturghii. Dar, mai ales, în momentele în care Biserica locală va avea ocazia şi le va propune ca în acele momente noi să fim aici, să dăm o mână de ajutor, să fim solidari şi să putem să facem ceva pentru misionarii plecaţi. Aceasta este, cred, dorinţa lor, aceasta - cred - este şi dorinţa întregii Biserici de astăzi.
