Iubiţi credincioşi,
Astăzi, când am auzit în lecturile sfinte vorbindu-se despre familie, înţelegem că este o ocazie potrivită pentru cei care sunt căsătoriţi să se întrebe cum ar putea să îmbunătăţească viaţa lor de familie? Să se întrebe mai ales aceia care au intrat în criză, la care viaţa de familie a devenit o povară, monotonă: Cum ar putea să crească entuziasmul? Este o ocazie potrivită pentru cei care nu sunt căsătoriţi, care privesc spre viitor şi gândul lor este să întemeieze o familie. Astăzi, în lumina lecturilor, ei se pot întreba: Ce aş putea să fac încă de pe acum ca atunci când mă voi căsători să nu ajung în pragul falimentului? Dar este o ocazie potrivită şi pentru aceia care sunt singuri, pentru că unul dintre soţi a plecat la Domnul, sau pentru cei care au alte chemări de a-i purta în rugăciune pe cei care sunt căsătoriţi, de a se ruga pentru familii. Toţi facem parte dintr-o familie.
Brian G. Dyson, preşedinte al unei mari companii (CEO Coca-Cola) a ţinut în anul 1996, în faţa angajaţilor, cel mai scurt discurs.
Imaginează-ţi viaţa ca un joc în care jonglezi cu cinci bile în aer. Aceste bile se numesc muncă, familie, sănătate, prieteni, viaţă spirituală - şi tu ţii toate bilele în aer. Curând vei înţelege că munca este o bilă din cauciuc. Dacă o scapi, va reveni la tine. Dar celelalte patru - familie, sănătate, prieteni şi viaţă spirituală - sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, va fi iremediabil zgâriată, stricată, ciobită, deteriorată sau chiar distrusă. Nu va mai fi niciodată la fel. Trebuie să înţelegi aceasta şi să faci tot posibilul pentru a aduce echilibru în viaţa ta.
Am ascultat în evanghelie cum nişte farisei vin la Isus şi-i pun o întrebare pentru a-l trage în cursă: E voie să se despartă soţul de soţie sau nu? Existau atunci mai multe şcoli. Unele spuneau: E voie pentru orice motiv. Altele spuneau: E voie, dar trebuie să fie un motiv mai grav.
Acum fariseii aşteptau de la Isus un răspuns şi ei aveau să-l încadreze într-una dintre şcolile, dintre teoriile care circulau atunci. Dar Isus nu cade în capcana lor. Le spune să-şi amintească cum au stat lucrurile la început. Dacă Moise a permis separarea în anumite condiţii, a făcut-o "din cauza împietririi inimii lor", dar la început lucrurile n-au stat aşa. Şi le aminteşte de Cartea Genezei, de momentul când Dumnezeu, după ce a creat cerul şi pământul, i-a aşezat pe primii oameni în grădina paradisului. Acolo primul om a înţeles că nu este bine să fie singur. Amintindu-le interlocutorilor toate acestea, Isus nu făcea decât să le spună că sunt nişte principii care stau la baza căsătoriei şi dacă aceste principii sunt respectate, căsătoria devine ca la început, ca în Cartea Genezei: un colţ de paradis.
Isus le aminteşte principiile. Dumnezeu îi creează pe bărbat şi pe femeie ca să fie uniţi. Unitatea şi comuniunea în căsătorie reprezintă planul de la început al lui Dumnezeu. Pentru ca unitatea să existe, tot acolo, în Cartea Genezei, era notat că bărbatul va lăsa casa părintească pentru a forma o familie împreună cu soţia sa, că cei doi vor trebui să dea la o parte orice barieră, pentru a fi una. Şi unitatea va fi atât de mare încât cei doi vor fi ca un singur trup. Vor acţiona împreună. Vor căuta să fie una în gândire, în tot ce au de făcut.
Unirea celor doi care se căsătoresc în Dumnezeu este atât de puternică, ne spune Isus, încât nu-i poate despărţi nimeni: ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă. Şi chiar dacă în faţa oamenilor cei doi se despart, în faţa lui Dumnezeu ei sunt împreună, căsătoriţi.
Ucenicii cer explicaţii. Isus întăreşte din nou principiile. Le spune că în momentul când cineva îşi lasă soţia şi se căsătoreşte cu alta săvârşeşte adulter. La fel şi soţia care se desparte de soţul ei pentru a se căsători cu altul.
Principii care fac ca familia să fie un colţ de paradis: unitatea celor doi. Este important că suntem trimişi la Cartea Genezei, când, imediat după creaţie, din mâinile lui Dumnezeu a ieşit prima familie. Unitatea nu este numai între cei doi. Ei formează un triunghi. La bază stau soţul şi soţia, iar în vârf este Dumnezeu. Când există comuniunea cu Dumnezeu şi între cei doi, familia merge bine, pentru că ei vor găsi mereu putere să depăşească dificultăţile, să ierte, să meargă înainte, oricât de greu le-ar fi.
Însă vedem şi astăzi, ca şi în timpul lui Isus, oameni care şi au jurat iubire şi credinţă până la moarte ajung pe treptele tribunalelor. În Statele Unite ale Americii, ne spun statisticile, una din două căsătorii se desface. În ţările din fosta Uniune Sovietică: 67% se desfac prin divorţ înainte de trei ani şi 70% înainte de zece ani. O statistică din anul 2002 ne spune că în România una din patru sau la cinci căsătorii se desface (1 la 4,42: 135.808, 30.725; jud. Iaşi: 1 la 5: 5.550, 1.103; jud. Bacău: 1 la 3,13: 4.769, 1.523). Întrebarea este aceeaşi: De ce? Care sunt motivele? Sociologii încearcă să găsească explicaţii. Ei, cercetând cauzele, spun că au descoperit că unul dintre soţi a luat o razna sau a căzut în patima alcoolului... lipsa banilor, a locuinţei, intervenţia părinţilor sunt alte cauze. Dar cei mai mulţi declară motiv pentru despărţire nepotrivirea de caracter. E o problemă cu caracterul, adică e o problemă, cum ne spune Isus, "din cauza împietririi inimii voastre a permis Moise despărţirea". E o problemă cu inima care se poate împietri. De aceea, a doua parte a evangheliei ne sugerează cum putem să "despietrim" inima dacă ea a devenit aşa sau ce putem să facem să nu ajungem la împietrire de inimă.
Veneau mulţimile la Isus cu proprii copii, ca să-i binecuvânteze. Ucenicii căutau să-i îndepărteze: "Lăsaţi copiii să vină la mine; nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu". Îi binecuvânta, punându-şi mâinile peste ei. "A unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu", iar în altă parte Isus spune că dacă nu vom deveni asemenea copiilor "cu niciun chip nu vom intra în împărăţia lui Dumnezeu".
De ce este dat ca model un copil? Ce are el în mod special? Dependenţa de cineva. El recunoaşte că nu se poate descurca singur. Priveşte spre tatăl lui, spre mama. Când trece printr-o dificultate, aleargă în braţele părinţilor. El e dependent tot timpul de cineva.
Ajungem să nu ne împietrim inima când procedăm la fel ca pruncii, când suntem dependenţi mereu de Dumnezeu, când ne recunoaştem insuficienţa noastră şi faptul că nu putem să ne descurcăm singuri, când alergăm în braţele lui atunci când ne este greu. Dacă facem aşa, este imposibil să ajungem la împietrire.
Dacă cei doi care şi-au jurat credinţă până ce moartea îi va despărţi aleargă împreună la Dumnezeu, cad în genunchi seara şi dimineaţa pentru a se ruga împreună, ei recunosc prin acest gest simplu, prin rugăciunea dinainte de masă şi de după masă pe care o fac împreună soţ, soţie şi copii, că depind de Dumnezeu.
Isus îi binecuvânta pe copii, punându-şi mâinile peste ei. Oare Dumnezeu astăzi nu face acelaşi lucru cu fiecare dintre noi? Cu familiile? Este important să venim la el. Mulţimile veneau la el cu copiii. Dacă venim la el cu problemele noastre, cu necazurile, cu falimentul nostru, cu familia care este gata să se destrame, cu problemele pe care le avem că abia ne mai putem suporta, oare nu ne va binecuvânta? Cu siguranţă o va face pentru că citim că a făcut-o de multe ori.
Copilul este pus în centru. Când cei doi se află în pragul falimentului sunt invitaţi să se uite la copiii lor. Este una dintre soluţii pentru a reveni la ceea ce au fost.
Un judecător era pe punctul de a acorda divorţul părinţilor care aveau un copil de 12 ani. Într-o scrisoare, apărută într-un ziar din Los Angeles, băiatul a scris: "Dacă aş avea şansa să vorbesc cu Isus, i-aş spune să ia locul judecătorului şi să îi unească din nou pe părinţii mei".
Privind la copil, cei doi pot găsi putere să se trezească, să-şi revină.
Iubiţi credincioşi,
Desigur, astăzi, când ne gândim la familie, înţelegem că marea problemă este cu inima. Inima se poate împietri, iubirea se poate răci. Adevărata cauză este de fapt îndepărtarea de Dumnezeu.
E o chemare, iubiţi credincioşi, şi Liturghia din duminica de astăzi, de a ne întoarce la el, de a ne apropia mai mult de el, de a deveni asemenea copiilor. Dependenţi de Dumnezeu, oameni care să alergăm la el. Numai aşa căsătoria va deveni un colţ de paradis. Pentru că acolo îi dăm loc lui Dumnezeu şi unde este Dumnezeu este cerul.
Este un psalm, Psalmul 127, care spune: "Dacă nu zideşte Domnul o casă [o familie], degeaba lucrează cei ce o zidesc".
Dacă vreţi ca familia voastră să fie un colţ de rai, faceţi-l pe Dumnezeu să locuiască cu voi în familie. Amin.
