Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cea de-a doua poruncă a Bisericii noastre, cea care se referă la post şi abstinenţă, sună în felul următor: "Să ţii posturile rânduite de sfânta Biserică şi să nu mănânci carne vinerea şi în celelalte zile oprite". De ce să nu mâncăm carne? Este carnea ceva rău? Nicidecum! Însă, în timpul Postului Mare, ne abţinem de la carne ca o jertfă oferită lui Dumnezeu care să ne ajute să ne amintim de sacrificiul veşnic oferit de Isus pe cruce. Abstinenţa devine astfel o rugăciune comunitară pe care noi o facem "vinerea şi în celelalte zile oprite".
Evreii aveau legi care le cereau să stea departe de anumite alimente. Intenţia religioasă a acelor restricţii era aceea de a-şi dovedi ascultarea faţă de Dumnezeu. Odată cu trecerea timpului, diferitele alimente interzise au ajuns să fie văzute ca fiind rele deoarece consumul lor era văzut ca o dovadă de neascultare faţă de divinitate. Însă carnea de porc sau alte alimente nu sunt rele în ele însele.
"Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi!", ne spune Isus în fragmentul evanghelic de astăzi luat din Evanghelia după sfântul Marcu: "Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur".
Aşadar, noi oamenii, suntem în esenţă răi? Sunt unele grupări (secte) care au ajuns să propage ideea conform căreia, deşi omenirea a fost creată "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu", datorită păcatului ea a devenit total coruptă. Potrivit lor, păcătoşenia afectează natura omului, inclusiv voinţa lui. Credinţa noastră, însă, este că noi, oamenii, suntem, în principiu, buni. Fiecare om este creat "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" şi fiecare persoană poate fi o reflectare unică a lui Dumnezeu în lume. Este adevărat că păcatul ne bate mereu la uşă, însă noi putem lupta împotriva ispitei. În Cartea Genezei, în capitolul patru, înainte ca Abel să fie ucis de către Cain, Dumnezeu îi spune acestuia din urmă: "... păcatul stă cuibărit la uşă. El caută să fie peste tine, dar tu trebuie să-l stăpâneşti".
Cu toţii avem păcate care stau ascunse la uşile inimilor noastre. Trebuie să le stăpânim, iar noi putem face asta prin păstrarea inimilor noastre curate. Nu putem permite răului să se cuibărească în noi. Trebuie să fim mereu pregătiţi de luptă: lupta care se poartă pentru sufletele noastre. Răul stă mereu la pândă, ne face mereu sugestii, iar astăzi nu mai are niciun fel de ruşine sau teamă în a ne face aceste sugestii în mod deschis: "Trăim alte vremuri acum. Să trăieşti împreună fără a fi căsătorit, chiar dacă Biserica spune că este greşit, nu mai este chiar atât de grav, la urma urmei să fii în rând cu lumea este mai important decât moralitatea tradiţională. Şi ce dacă te îmbeţi, astăzi toată lumea face asta" sau "Doar nu vrei să fii tu singurul tânăr curat din clasă?". Şi astfel, înainte să ştim ce ne-a lovit, gândurile şi inimile noastre au fost acaparate de Cel Rău.
Un grup muzical creştin, în vogă în Statele Unite ale Americii, a exprimat foarte bine necesitatea de a fi mereu în gardă pentru a ne proteja inimile într-unul dintre cântecele lor. Iată versurile care îi compun refrenul:
Este o prăbuşire lentă, dar sigură atunci când te dai la o parte. Este o prăbuşire lentă, dar sigură atunci când negrul sau albul s-au transformat în gri. Oamenii nu se prăbuşesc niciodată într-o singură zi
Câteva versuri foarte nimerite şi conforme cu realitatea: "Este o prăbuşire lentă, dar sigură atunci când negrul sau albul s-au transformat în gri". Adică, în loc să spunem: "Acest lucru este greşit; acest lucru este păcătos", noi ne compromitem şi în mintea noastră ajungem să spunem: "Este în regulă şi normal ca ei să trăiască împreună. Este bine ca tinerii, copiii să se comporte aşa sau aşa". Ceea ce ar trebui să fie negru sau alb, în noi s-a transformat, chiar fără să ne dăm seama, în gri şi astfel, nu mai este decât o chestiune de timp până când noi înşine începem să acţionăm conform gândurilor noastre gri. Şi atunci ceea ce vine din interiorul nostru începe să ne pângărească. Gândul de a ne folosi de alţii pentru egoismul nostru, adulterul, lăcomia, răutatea, lipsa bunului simţ şi multe altele, toate încep din interior, din gândurile gri. Trebuie să luptăm împotriva răului. Trebuie să rămânem curaţi pentru Domnul. Pentru a reuşi acest lucru avem nevoie de harul sacramentelor, în special de cel al Spovezii. Avem nevoie de puterea Euharistiei. Şi avem nevoie de sprijinul comunităţii. Avem nevoie de prieteni pozitivi. Avem nevoie de soţi/i responsabili/e.
Dar Isus ne vorbeşte astăzi şi despre ipocrizie: "Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: «Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine»". Nimeni nu-i iubeşte pe ipocriţi. Ne supărăm atunci când aflăm că modele publice de moralitate duc în paralel vieţi imorale secrete. Ne abţinem cu greu atunci când descoperim că aceia pe care îi respectăm sunt dezvăluiţi ca fiind indecenţi şi că nu au meritat în niciun moment respectul nostru. Am vrea să-i spunem Domnului că suntem 100% de acord cu reproşurile pe care el le adresează fariseilor, însă imediat Cristos ne aminteşte fiecăruia că "ceea ce este rău vine din interiorul nostru". El ne provoacă pe fiecare dintre noi să ne întrebăm: "Oare nu sunt chiar eu un fariseu? Ce anume iese din mine?".
Trebuie să fim preocupaţi să luptăm împotriva oricărui rău care ar putea fi ascuns în noi. Este foarte uşor să arătăm cu degetul spre celălalt şi să acuzăm răul din el, însă dacă vrem să evităm să ne transformăm noi înşine în nişte farisei, atunci trebuie să ne controlăm gândurile. Trebuie să ne protejăm de ceea ce poate transforma albul sau negrul în gri. Trebuie să avem inimile curate. Cu toţii urâm ipocrizia, iar când suntem chiar noi cei care cădem pradă acestui păcat, ajungem să ne urâm pe noi înşine. Dumnezeu nu vrea acest lucru. Putem şi trebuie să înlocuim ura de sine cu iubire, iubirea lui divină. Suntem ai lui Dumnezeu. El este printre noi şi, prin harul Botezului, el este în noi. Prezenţa lui în noi ne va ajuta să învingem în lupta pentru sufletele noastre. Amin.
