Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În ultimele cinci duminici liturgia cuvântului s-a axat pe discursul lui Isus despre pâinea vieţii, discurs rostit în sinagoga din Cafarnaum; este vorba de capitolul 6 din Evanghelia sfântului Ioan. Isus este adevărata pâine coborâtă din cer, care se oferă ca hrană în sacramentul Euharistiei şi ca victimă de ispăşire pe cruce pentru mântuirea lumii. "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de apoi". Am avut, astfel, posibilitatea să participăm la o profundă cateheză euharistică despre realitatea şi valoarea acestui sacrament.
Liturghia cuvântului de astăzi reia citirea Evangheliei după sfântul Marcu, care ni-l prezintă pe Isus într-o discuţie aprinsă cu farizeii. Ocazia îi este oferită de o întâmplare, putem spune aparent banală. Farizeii şi cărturarii observă că ucenicii mănâncă fără să se spele pe mâini, lucru foarte grav pentru ei, pentru că însemna încălcarea tradiţiei părinţilor, a bătrânilor. Era vorba de acele spălări rituale, atât de prezente în viaţa poporului ales. Evreii nu mâncau niciodată fără a se spăla pe mâini, crezând că în felul acesta îndepărtează orice întinare, reală sau închipuită, datorată contactului cu păgânii. S-a creat astfel o apăsătoare mentalitate cazuistică, care a generat convingerea că toată credinţa în Dumnezeu se exteriorizează în aceste prescrieri minuţioase, lăsând cumva la o parte observarea poruncilor lui Dumnezeu.
Cristos, Domnul, condamnă acest obicei şi se ridică împotriva învăţăturii farizeilor. Marea noutate adusă de Domnul este aceasta: Isus deplasează sensul Legii de la exterior la interior, de pe buzele omului în inima omului. Cristos reacţionează cu tărie împotriva formalismului şi îi numeşte "ipocriţi" pe farizei, pentru că meditează poruncile lui Dumnezeu pentru a observa poruncile omului. Domnul condamnă astfel orice legalism şi doreşte observarea sinceră a Legii, care este o realitatea interioară, pentru că nu e nimic în afara omului, care intrând în el să-l poată contamina, dar lucrurile care ies din om îl contaminează. Este ipocrizie a-ţi spăla mâinile sau a da importanţă oricărui lucru exterior, în timp ce inima este plină de vicii. Interiorul omului trebuie purificat, pentru că de aici vin gândurile rele, necurăţiile, furturile, crimele, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea. Fără purificarea inimii nu există observarea Legii lui Dumnezeu, pentru că legea divină tinde să-l elibereze pe om de patimi şi de vicii, pentru a-l face capabil să-l iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele. Curăţia, spălarea mâinilor, este cu siguranţă un lucru bun şi chiar necesar, însă, din punct de vedere religios nu are nicio valoare. Centrul curăţirii este inima omului. "Acest popor mă cinsteşte doar cu buzele, dar cu inima este departe de mine", spunea Isaia în Vechiul Testament despre poporul ales.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Întreaga cuvântare a lui Moise pe care am ascultat-o la prima lectură este o chemare la observarea poruncilor lui Dumnezeu. Împlinirea poruncilor este condiţia de a intra în stăpânirea Ţării Făgăduite. Legea nu este împotriva omului, dar este pentru om şi pentru binele lui. La nivel comunitar Legea îi permitea lui Israel de a exista ca popor în drum spre Ţara Făgăduită. Dintr-o adunătură de triburi nomade, Dumnezeu îi constituie ca popor, iar Legea este scopul şi temelia libertăţii sale. Israelul era conştient de toate acestea. Legea nu-l constrânge, dar îl înnobilează, exprimând înţelepciunea şi inteligenţa lui faţă de alte popoare. Legea îl face părtaş pe om la înţelepciunea lui Dumnezeu, îi dă bucuria de a fi admis în prezenţa sa.
A face voinţa Tatălui, a pune în practică poruncile, este o temă repetată des în evanghelie, şi sfântul Iacob ne aminteşte acest lucru în a doua lectură de astăzi. "Puneţi cuvântul în practică, nu vă mulţumiţi numai să-l ascultaţi, căci altfel vă înşelaţi pe voi înşivă". Sfântul Iacob afirmă originea divină a tot ce este în noi şi în jurul nostru, totul vine de la Tatăl ceresc. Omul ocupă primul loc printre creaturi, pentru el a fost creat pământul, şi e de datoria noastră de a ne deschide inima şi a primi cuvântul semănat în noi, care cuprinde şi ceea ce numim legea divină.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători
Sfântul Iacob este foarte practic. Nu ajunge să primim cuvântul, dar trebuie să-l traducem în fapte. Nu ajunge să acceptăm adevărurile de credinţă, dar trebuie să ne aplecăm asupra celor chinuiţi, mâhniţi, lipsiţi de apărare.
În evanghelie Isus nu se adresează numai farizeilor, dar şi nouă, nouă celor care astăzi ascultăm cuvântul său. Şi noi riscăm deseori să ne ducem credinţa noastră la diferite practici formale, exterioare, şi să ne credem cu atât mai evlavioşi, cu cât mai mare este numărul practicilor noastre devoţionale. Şi astăzi există destulă ipocrizie, care se manifestă în multiple feluri în viaţa noastră. Ca să ne vadă lumea că suntem creştini buni, deseori ne ocupăm mai mult de acţiuni exterioare sau aşteptăm să fim lăudaţi.
Astăzi, pentru a fi credibili în faţa lumii, trebuie să redescoperim adevăratul duh al lui Cristos. Inimile curate: numai acestea îl vor vedea pe Dumnezeu. Nu suntem în stare de a ne purifica singuri, de aceea trebuie să ne încredem în forţa răscumpărătoare a lui Cristos, ce lucrează în sufletele noastre prin Euharistia pe care o celebrăm.
Fericita Fecioară Maria, care a ascultat, a meditat şi a păstrat în inima ei cuvintele Fiului său, să ne ajute să fim discipoli sinceri, coerenţi şi generoşi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. Amin.
