Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Liturgia cuvântului din duminica de astăzi tratează despre legea divină, de aceea să aprofundăm în minutele următoare acest subiect de maximă importanţă pentru viaţa noastră creştină.
Dumnezeu, creându-l pe om după chipul şi asemănarea sa şi voind ca omul să trăiască viaţa sa divină, a sădit în inima lui legea sa eternă, pe care noi o numim legea naturală-morală. "Fă binele şi fugi de rău", "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face"; iată doar două principii ale acestei legi, gravate în inima omului. Însuşi filozoful Kant recunoaşte forţa acestei legi când spune: "Două lucruri umplu inima de admiraţie: cerul înstelat şi legea morală din noi".
În urma păcatului strămoşesc, însă, această lege morală sădită de Creator în inima omului, a fost în mare parte sufocată, de aceea, aşa cum citim în prima lectură de la Liturghia de astăzi, Dumnezeu reînnoieşte această lege morală şi o promulgă prin Moise poporului său, pentru ca acest popor să devină un popor înţelept şi priceput şi un neam mare".
În decursul timpului însă, israeliţii vor reţine din lege doar prescrierile externe şi se vor ghida după tradiţiile bătrâneşti. Astfel, cum citim în evanghelia de astăzi, fariseii şi toţi iudeii nu mâncau dacă nu-şi spălau mâinile cu grijă, dacă se întorceau de la piaţă nu mâncau până ce nu se purificau, spălau paharele, oalele şi vasele de bronz. Veţi spune că făceau foarte bine, pentru că puneau în practică măsuri de igienă, da, dar ei credeau că prin aceasta fac un act de religiozitate, că împlinesc Legea.
În evanghelia de astăzi, Isus condamnă acest formalism, spunând că în faţa lui Dumnezeu contează în primul rând dispoziţia interioară, adică ce este în inima omului. Isus a zis: "Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă cu inima lui este departe de mine. În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor. Lăsând porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor". Şi în continuare Isus a zis mulţimilor: "Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l facă impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. Căci din inima omului ies gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Acestea îl fac pe om impur!".
Scrisoarea sfântului Iacob din cea de-a doua lectură accentuează acelaşi adevăr: "Adevărata religiozitate constă în a veni în ajutor celor nenorociţi şi a se păstra neatins de corupţia lumii".
Aşadar Isus spune un "nu" categoric formalismului, laturii exterioare a legii şi un "da" limpede laturii interioare a Legii, a esenţialului. Isus ne mai arată că totul trebuie făcut din iubire, iubirea trebuie să prevaleze, în împlinirea Legii. De asemenea ne învaţă că trebuie să împlinim cuvântul, nu numai să-l ascultăm.
În lumina învăţăturii lui Isus despre Lege, ne punem întrebarea: "Respectăm noi legile divine şi bisericeşti?".
Şi dacă le respectăm, cum le respectăm? Vedem noi latura interioară a Legii? Nu cădem de multe ori şi noi într-un formalism dăunător? Venim la biserică, venim la sacramente, ţinem zilele de post, dar de multe ori fără convingere, fără inimă, facem totul doar de ochii lumii, ca să nu fim arătaţi cu degetul!
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Ca să nu cădem în păcatul fariseilor, să reţinem în mod practic câteva norme cu privire la lege, pentru viaţa noastră creştină şi anume.
1. Să respectăm legile lui Dumnezeu şi ale Bisericii. Să fim, cum zicea sfântul Iacob în a doua lectură, "împlinitori ai cuvântului, şi nu numai ascultători, înşelându-ne pe noi înşine". Dacă suntem obligaţi să ţinem legile civile, cu atât mai mult, legile divine şi bisericeşti.
2. Să ţinem legile divine şi bisericeşti din iubire faţă de Tatăl ceresc, şi atunci, cum zicea sfântul Ioan evanghelistul, poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele.
Într-un sat de-al nostru, într-o zi o fetiţă de vreo 10 anişori, ducea în spate un copilaş. Un trecător, văzând-o i-a zis: "Fetiţo, nu e prea greu copilul din spatele tău?". Nu e greu, a răspuns fata, pentru că el este fratele meu!" Tot aşa, şi în viaţa noastră creştină, dacă împlinim Legea din iubire faţă de Dumnezeu, totul este atât de uşor, atât de plăcut!
3. Să împlinim Legea, mai ales legea dragostei faţă de aproapele, cu orice preţ, chiar până la eroism, până la jertfa supremă.
Într-una din zile sfântul Martin, care era militar în armata romană, la porţile unei cetăţi a văzut un cerşetor aproape gol în timp de iarnă. A coborât de pe cal, a tăiat jumătate din mantaua sa militară şi l-a acoperit pe acel sărman.
Într-o noapte a anului 1928, un incendiu groaznic a izbucnit într-un orfelinat din San Antonio din Texas. Surorile de caritate din orfelinat s-au luptat cu flăcările minute în şir, i-au salvat pe toţi copii de acolo, dar şase dintre ele, împreună cu superioara, şi-au găsit sfârşitul în flăcări. Ziarele americane au scris cu acea ocazie că un astfel de eroism nu mai cunoscuse America, şi că numai Isus poate să insufle oamenilor atâta curaj şi eroism.
Către sfârşitul secolului al XIX-lea, un tânăr preot belgian, numit Damian, părăseşte patria natală şi merge în insulele Hawai, într-o insulă numită Molokai, unde zăceau sute de leproşi şi a construit pentru ei un lazaret, după toate cerinţele civilizaţiei. În cele din urmă, el însuşi se îmbolnăveşte de lepră şi moare!
Şi pildele ar putea continua.
În final ne punem întrebarea de ce trebuie să punem în practică legea lui Dumnezeu cu atâta generozitate?
Pentru că în felul acesta punem în practică poruncile lui Dumnezeu, învăţătura lui Isus, iar, înainte de toate, aducem slavă lui Dumnezeu.
În Evul Mediu, un pelerin care se îndrepta spre un sanctuar, a întâlnit în drumul său o carieră de piatră. A văzut acolo oameni care munceau din greu, cioplind piatra. S-a oprit şi a întrebat pe un muncitor istovit de muncă. "Ce faci?" "Nu vezi?", răspunse omul gârbovit. Mor de oboseală". Întrebă apoi pe un alt muncitor. "Ce faci, de ce munceşti?" "Nu vezi?, muncesc să-mi întreţin familia", răspunse omul. Se opri apoi în faţa altui muncitor şi-l întrebă şi pe acesta. "Ce faci, de ce lucrezi?" "Nu vezi?", răspunse omul, zâmbind cu mândrie. Construiesc o catedrală. Şi cu braţul arătă spre vale unde se înalţă o mare construcţie, plină de coloane, arcuri şi capiteluri, ce se înălţau spre cer!"
Iată, prin munca noastră, prin împlinirea legii, noi aducem slavă lui Dumnezeu şi suntem noi înşine mai fericiţi. Da, suntem noi înşine mai fericiţi, cum era acel om care muncea pentru construcţia unei catedrale. Împlinind poruncile lui Dumnezeu avem numai avantaje. În primul rând ne iubeşte Dumnezeu. "Pe cel care dă cu dărnicie îl iubeşte Domnul", zice apostolul Paul. În al doilea rând, împlinind legea Domnului, devenim cu adevărat bogaţi, cum găsim în primul psalm. "Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat, şi pe scaunul necredincioşilor n-a şezut. Ci în legea Domului e voia lui, şi la legea lui va cugeta ziua şi noaptea. Şi va fi ca un pom sădit lângă izvoarele apelor, şi care-şi va da rodul său la vreme potrivită; şi frunza lui nu va cădea, şi toate câte va face vor spori".
Mai mult, împlinind legea Domnului, cu generozitate, dobândim viaţa veşnică. Într-o zi un tânăr l-a întrebat pe Isus "Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" Şi Isus i-a zis: "De vrei să intri în viaţa veşnică păzeşte poruncile". Iar întru-un alt loc Isus zice: "Nu tot cel ce-mi zice mie Doamne Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui meu care este în ceruri".
Fraţilor preaiubiţi, să nu uităm aceste gânduri despre legea divină şi să le punem în practică. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin.
