Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat (trimis) pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16).
Într-adevăr, Dumnezeu-Iubirea nu a voit ca omul, "coroana creaţiei sale", să rămână în starea decăzută datorită neascultării. De aceea, "când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege ca să primim înfierea" (Gal 4,4-5).
Fiul lui Dumnezeu întrupat îşi onorează trimiterea cu umilinţa exemplară în opera de evanghelizare şi ascultarea desăvârşită până la moartea pe cruce.
În liturgia cuvântului a acestei duminici, a 15-a, anul B, textul evanghelic scris de sfântul Marcu (6,7-13), ne relatează că Isus, după ce îi alege pe cei doisprezece discipoli, "a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate" (v.7). Le porunceşte să fie sobri, de o austeritate "evanghelică": îmbrăcaţi cu o tunică, încălţaţi cu sandale iar în mână un toiag, pentru a fi cât mai eficienţi în activitatea la care au fost trimişi. Cât priveşte hrana, odihna, acestea vor fi asigurate de ospitalitatea acelora care beneficiază de serviciile celor trimişi. Receptivitatea faţă de trimişi este binecuvântată, iar lipsa ei, sancţionată: plecând de la cei care nu-i primesc şi nu-i ascultă, "scuturaţi praful de pe picioarele voastre, le spune Isus, ca mărturie împotriva lor" (v. 11b).
Evanghelistul Marcu menţionează succesele celor trimişi: "alungau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau" (v. 13).
Prima lectură, din Cartea profetului Amos (7,12-15), din Vechiul Testament, confirmă iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de poporul lui Israel, infidel, pe care îl cheamă la convertire, trimiţându-l pe autorul textului menţionat, "crescător de animale şi culegător de sicomori (plante pentru hrana animalelor)" (v. 14). Psalmul 84 care continuă textul profetic, face apel la îndurarea dumnezeiască: Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta!
Sfântul apostol Paul, în textul lecturii a doua (Ef 1,3-10), vrea să-l preamărim împreună "pe Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos [...], ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui" (v. 3 şi 4b). Totodată ne rugăm ca acelaşi "Tată al Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră"(Ef 1,17-18).
Privită în ansamblul ei, liturgia cuvântului din această duminică ne întăreşte convingerea că viaţa creştină este efectul trimiterii dumnezeieşti: Dumnezeu Fiul vine în lume pentru a le aduce oamenilor vestea cea bună şi harul înfierii; discipolii, aleşi şi împuterniciţi de el, sunt trimişi doi câte doi în exercitarea mesianică, în timp ce îl însoţeau pe Învăţătorul în activitatea evanghelizatoare. După înviere, adunaţi în Galileea, Isus le spune celor 11 discipoli: "Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii" (Mt 28,18-2o).
Ascultând de porunca Mântuitorului, apostolii au predicat vestea mântuirii, au botezat, au format comunităţi în care au instituit slujitori ai harului de multe feluri prin impunerea mâinilor şi invocarea Duhului Sfânt. Cei instituiţi cu darul slujirii episcopale, de succesiune, au procedat la fel, din generaţie în generaţie, la toate popoarele, înfruntând cu tot curajul diferitele împotriviri, de foarte multe ori cu preţul vieţii. Martirologiile şi calendarele ne aduc la cunoştinţă numele lor binecuvântate în veci. Amintim doar câteva: Saul din Tars, convertit de Isus însuşi pe drumul Damascului, "pentru că acesta este un vas (instrument) pe care mi l-am ales ca să poarte numele meu înaintea popoarelor, înaintea regilor şi a fiilor lui Israel" (Fap 9,15-16), devenit sfântul Paul, "apostolul neamurilor". Îl amintim şi pe sfântul Francisc Xaveriu, misionarul prodigios al Orientului îndepărtat. Nu o putem uita nici pe sfânta Tereza a Pruncului Isus, care şi-a închinat scurta viaţă de carmelită (nouă ani) în rugăciune şi sacrificii, cu iubire la maximum pentru misionari, meritând să fie declarată ca "patroană a misiunilor".
Fiecare dintre noi este beneficiar al slujirii sacramentale misionare. Intensitatea trăirii creştine este în strânsă legătură cu angajarea conştientă în opera misionară: primim de la cei care vin la noi în numele Domnului şi dăruim, la rândul nostru, celor din jur şi tuturor la care mergem, în acelaşi nume: Cristos, Domnul şi de viaţă dătătorul, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită.
Ne rugăm cu toată smerenia şi încrederea: "Dumnezeule, tu le arăţi celor rătăciţi lumina adevărului, ca să se poată întoarce pe calea ta; dă-le tuturor acelora care poartă numele de creştin tăria de a înlătura tot ceea ce se împotriveşte acestui nume, şi de a îndeplini ceea ce îi corespunde. Prin Cristos Domnul nostru. Amin".
