Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
În duminica a 15-a din timpul de peste an, în care ne aflăm astăzi, Biserica ne invită să facem apostolat, să vorbim despre Cristos prin faptă şi cuvânt. Creştinismul nu are secrete. În persoana lui Isus Cristos, Dumnezeu Tatăl ne-a spus totul. El, Isus Cristos, împlineşte profeţiile din Vechiul Testament, el este Mântuitorul mult aşteptat şi dorit. Isus Cristos este prin excelenţă misionarul Tatălui, apostolul, dacă putem spune, al mesajului de mântuire al lui Dumnezeu Tatăl. Minunile pe care le-a făcut, conţinutul predicilor sale şi mai ales, patima, moartea, învierea, înălţarea lui la cer şi trimiterea Duhului Sfânt, toate acestea îl confirmă pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu, cel prin care Dumnezeu ne-a spus totul.
La rândul său, Isus vrea ca mesajul mântuirii adus de el, să fie dus mai departe, în lumea întreagă. Înainte de înălţarea la cer avea s-o spună clar ucenicilor: "Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat" (Mc 16,15-16).
Sfântul Marcu, în evanghelia de astăzi ne descrie prima trimitere a ucenicilor. Înainte să fie trimişi, ei sunt chemaţi. Notează evanghelistul: "Isus i-a chemat pe cei doisprezece..." (Mc 6,7). Aşadar, alegerea este din partea lui Isus. Nu omul este cel care se alege pe sine spre a merge pentru Dumnezeu, ci, iniţiativa este a lui Dumnezeu. El cheamă, iar omul răspunde. Acesta este şi motivul pentru care la poarta Seminarului, atunci când sunt admiteri, nu este aglomeraţie. Vin la Seminar doar cei care au simţit cu adevărat chemarea lui Dumnezeu. Apostolii au fost chemaţi, de aceea au şi primit harul de a merge apoi în misiune.
De aceea le-a fost uşor să înţeleagă, contrar logicii umane, de ce nu trebuia să ia nimic cu ei pe drum, să nu aibă bani, pâine şi nici sac pentru provizii. Le-a fost uşor să constate că predica le este ascultată, că duhurile rele li se supun, că prin ungerea cu untdelemn, mulţi bolnavi erau vindecaţi. De fapt, harul lui Dumnezeu era acela care lucra prin ei. Nu au făcut altceva decât să împrumute întreaga lor fiinţă lui Dumnezeu care îi chemase şi care acum acţiona prin ei. Da, ei înşişi s-au minunat de câte au putut să facă în numele lui Isus Cristos, care i-a ales şi i-a trimis.
Spuneam la început că Biserica ne invită astăzi să facem apostolat. Este invitaţia pe care a făcut-o şi Isus apostolilor, este invitaţia pe care Biserica şi-a însuşit-o şi o duce mai departe. Care va trebui să fie conţinutul apostolatului nostru şi cum îl vom putea face? Când vorbim de conţinut, el este acelaşi din totdeauna: să ştie lumea întreagă că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că este Mântuitorul şi că trebuie să ne conformăm viaţa acestui mesaj. Cu alte cuvinte: să credem în Dumnezeu, iar acest lucru să fie vizibil.
Cum vom putea face apostolat dacă nu suntem preoţi, dacă nu avem mandat oficial din partea Bisericii, dacă nu suntem trimişi oficial de episcop, care este urmaşul direct al apostolilor? Aparent lucrurile par a fi simple. Realitatea însă e altfel.
Prin Botez devenim fii ai lui Dumnezeu, fraţi ai lui Isus Cristos şi temple ale Duhului Sfânt. Realitatea, aşa cum am mai spus, este atât de diferită. Oameni botezaţi se comportă ca şi cum, nu numai că nu ar fi fii ai lui Dumnezeu, ci ca şi cum nu ar exista Dumnezeu. Pentru ei, evanghelia lui Isus Cristos este o simplă carte frumoasă, dar care poate să stea foarte bine în bibliotecă, nu în viaţa lor. Cât despre prezenţa Duhului Sfânt, chiar dacă el continuă să suspine în ei, sunt prea ocupaţi cu altceva ca să-i simtă prezenţa.
În faţa unei astfel de realităţi, care va trebui să fie atitudinea noastră, a acelora care, fiecare în felul său, încearcă să se conformeze mesajului evanghelic?
Profetul Amos, despre care am auzit în prima lectură poate fi un exemplu. "Eu nu am fost profet, nici ucenic de profet, a răspuns el lui Amazia, preotul din Betel, ci un păstor şi un cultivator de sicomori; însă Domnul m-a luat de la turmă şi mi-a zis: Du-te şi vorbeşte ca profet poporului meu Israel" (Am 7,14-15). Amazia îl alungase de la Betel pentru că vorbea cuvintele lui Dumnezeu, pentru că îşi conformase viaţa cu aceste cuvinte, ceea ce pe Amazia îl deranja. Un apostol, unul care spune cuvintele lui Dumnezeu şi care trăieşte ceea ce spune, ceea ce se roagă, de cele mai multe ori deranjează. Nu poţi să asculţi vorbindu-se despre Dumnezeu, despre iubirea lui, despre grija lui faţă de noi şi să nu te conformezi acestei iubiri.
De fapt, aici este cheia de înţelegere a acelora care, conştienţi de existenţa lui Dumnezeu, de faptul că el a creat tot ceea ce ne înconjoară, refuză cu încăpăţânare să devină şi ei ucenici, să se împrumute lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să vorbească şi prin ei. Orgoliul sau poate ignoranţa, încă îi determină pe mulţi să stea departe de Cristos, cel care aşa cum am auzit în a doua lectură de astăzi, luată din Scrisoarea către Efeseni, "ne-a binecuvântat cu toată binecuvântarea". Prin el, Dumnezeu Tatăl a recreat lumea şi ne-a adus mântuirea. Prin el Dumnezeu ni s-a dat pe sine însuşi. Atunci, ce ar mai fi trebuit să ne dea?
Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Vă spuneam la început, creştinismul nu are secrete. El transmite tot ceea ce l-a învăţat Dumnezeu de-a lungul istoriei în diferite moduri.
Asemenea lui Isus, vă îndemn astăzi să mergeţi în misiune: mergeţi la sfânta Liturghie, astăzi este duminică, este ziua Domnului, mergeţi apoi în familiile dumneavoastră şi vedeţi dacă ele sunt conform voinţei lui Dumnezeu, mergeţi la prietenii dumneavoastră, la părinţii dumneavoastră, mergeţi astăzi şi vizitaţi un bolnav, împăcaţi-vă cu cineva care v-a greşit, întâlniţi-l astăzi pe Cristos în sacramentul Spovezii şi apoi al Euharistiei. Acestea sunt doar câteva modalităţi prin care putem face apostolat. Pot fi atâtea! Iar celor bolnavi, celor care din diferite motive nu pot participa astăzi la sfânta Liturghie, le spun: Fiţi apostoli, vorbiţi despre Dumnezeu prin suferinţa dumneavoastră, prin acceptarea cu bucurie şi cu răbdare a crucii de fiecare zi.
În misterul lui Dumnezeu fiecare dintre dumneavoastră este un trimis. Mergeţi, aşadar, doi câte doi: preotul trimis de episcop, iar episcopul reprezentat de preot, soţia să dea mărturie alături de soţul ei, iar soţul să dea mărturie alături de soţia lui, copiii să-i iubească şi să-i respecte pe părinţi, iar părinţii să-i preţuiască pe copiii lor, bolnavul să se bucure de îngrijirea celor din jur, iar cei din jur să fie bucuroşi că pot face un bine prin bolnav. Să mergem, să mergem cu toţii şi să vorbim lumii despre Dumnezeu. Nu staţi acasă, nu staţi închişi în casa egoismului dumneavoastră. Ieşiţi, da-ţi mărturie despre Dumnezeu. Amin.
