Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cu pasajul evanghelic de astăzi suntem încă în primul capitol din Evanghelia după sfântul Marcu. Până acum, evanghelistul l-a introdus pe Ioan Botezătorul şi ne-a spus despre botezul lui Isus, apoi ne-a descris cum i-a chemat Isus pe primii discipoli. Acum, evanghelistul Marcu începe să ne spună despre activitatea publică a lui Isus şi face aceasta dându-ne un exemplu dintr-o zi trăită de Isus.
Avem în această duminică prima jumătate a acestei zile, urmând ca duminica viitoare să ni se prezinte cealaltă jumătate. Este de remarcat faptul că această zi obişnuită este o zi de sabat şi pare că intenţionat Isus alege această zi pentru a-şi desfăşura misiunea. Ştim că aceasta avea să fie unul din capetele de acuzare aduse lui Isus de către farisei: că a muncit în zi de sâmbătă. Dar, dacă stăm puţin şi reflectăm, ne dăm seama că nu putea fi un mod mai natural ca Mesia să îşi desfăşoare activitatea, decât în cea mai sfântă zi a săptămânii. Făcând aceasta, glorifică numele lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp cade în greşeală cât priveşte regulile interpretate de farisei. Această zi începe deci în sinagogă, unde îşi exercită misiunea de a învăţa. Învăţătura sa este mult diferită de cea oferită de rabini. Aşa cum ni se spune, "erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate". Cărturarii învăţau probabil făcând referinţă la Lege.
Nefolosindu-se de părerea altora pentru a-şi susţine învăţătura, el îi face pe oameni să înţeleagă faptul că el are o unică autoritate şi învăţătura lui i-a convins. Poporul recunoaşte că Isus spune ceva nou şi autoritar. Ei sunt impresionaţi şi observă că sunt capabili să înţeleagă învăţătura lui.
Isus defineşte astfel autoritatea ca o exercitare a darului vieţii lui Dumnezeu şi a puterii de eliberare, putere care învie morţii şi îi hrăneşte pe înfometaţi. Aceasta este puterea bunului samaritean care a avut grijă de călătorul în suferinţă, chiar dacă acesta era evreu; este puterea Tatălui care l-a primit pe fiul risipitor; este puterea văduvei care a dat două monede la templu, oferind astfel tot ceea ce avea. Acestea sunt momente de exercitare a puterii care conferă autoritate. Dar, în acelaşi timp, nu toată puterea merită să fie recunoscută ca fiind una autoritară.
Scriitorul englez Gilbert Keith Chesterton era deseori văzut la o masă într-un restaurant din Londra. În timpul unui prânz literar, acesta dădea câteva explicaţii despre relaţia dintre putere şi autoritate. El descria diferenţa dintre acestea două folosind această imagine: "Dacă un rinocer ar intra în restaurant acum, nu ar fi nici un dubiu că el ar avea o putere mare aici, dar eu aş fi primul care m-aş ridica şi aş spune că nu are autoritate aici".
Isus învăţa. Dar ceea ce transmitea el nu este obişnuit. În timp ce cărturarii transmiteau ceva ce aparţinea lui Dumnezeu, Isus învaţă ceea ce este al său şi această descoperire de sine face ca acele cuvinte să devină viaţă chiar în momentul în care sunt pronunţate... prezenţa sa învaţă deoarece cheamă la a intra într-o lume care se intersectează cu omul... şi îl interpelează. Omul nu ştie cine este Isus, dar cel bolnav îl recunoaşte. Dar cunoaşterea aceasta nu îi este de folos pentru viaţă. Şi aici se ascunde un mare secret. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu foloseşte la nimic, dacă această cunoaştere nu se face viaţă. Dumnezeu porunceşte linişte unei situaţii evidente de uscăciune, lipsită de iubire şi care are drept scop fuga. Dar răul îl torturează pe om şi strigă puternic.
Pe noi ce spirite necurate ne locuiesc? Mintea noastră îl recunoaşte pe Isus drept Fiul lui Dumnezeu, ştie tot ceea ce este nevoie pentru a fi creştin sau dacă nu, poate învăţa unde este binele sau nu... dar captivitatea interioară ne amestecă gândurile, împiedicându-le să devină operative, să treacă la treabă. Un om care vorbeşte despre iubire şi trăieşte indiferenţa şi egoismul, este înstăpânit de un duh necurat. Diviziunea dintre gândire şi felul de a trăi, aceasta este înstrăinarea în noi. Să mergem în prezenţa lui Dumnezeu, căci el va porunci duhurilor necurate din noi să iasă şi ele vor ieşi. Atunci totul va fi clar: credinţa nu va mai fi cuvânt gol, dar va deveni hrană pentru toate zilele.
Pentru noi, creştinii, Isus rămâne ultima autoritate. La fel ca cei din Cafarnaum, noi îi recunoaştem autoritatea, autoritatea învăţăturii şi a faptelor, autoritatea vieţii, morţii şi învierii sale. Simţim bucuria de a fi sub autoritatea sa, sub conducerea sa, deoarece recunoaştem că făcând astfel vom avea viaţă din plin şi, asemenea omului din evanghelie, vom fi eliberaţi de duhurile care ne împiedică să devenim oamenii pe care Dumnezeu doreşte să îi aibă aproape. Nu este posibil să trăim fără să ne supunem unei autorităţi, chiar dacă este vorba despre autoritatea proprie. Ceea ce contează este să ne supunem unei autorităţi corecte, iar evanghelia de astăzi ne spune că această autoritate o găsim în persoana lui Isus.
În prima lectură de astăzi, luată din Cartea Deuteronomului, Moise transmite acelaşi gând de autoritate din partea Domnului. Dumnezeu va trimite un profet, "să ascultaţi de el!". De asemenea, Moise este un profet cu autoritate, deoarece este Dumnezeu cel care vorbeşte prin intermediul său.
În cea de-a doua lectură, sfântul Paul exercită autoritatea oferită de Dumnezeu de "apostol al neamurilor" cu care învaţă poporul din Corint despre căsătorie şi despre celibat.
Este o veche povestire despre câţiva oameni care puneau stâlpi pentru a monta linii telefonice pe terenul unui proprietar. Acesta le-a spus să plece de pe terenul lui şi să nu se întoarcă până nu au hârtii care să le dea voie să instaleze stâlpii respectivi. Nu după mult timp s-au întors acei oameni cu foile respective, dar au trecut pe acolo câţiva străini şi, îndemnaţi de proprietarul terenului, i-au alungat pe acei oameni. Fermierul stătea pe margine şi le spunea oamenilor: "Arătaţi-le lor foile, arătaţi-le lor foile", căci tot nu mă interesează. Chiar dacă acei oameni au adus documentele prin care îi arătau proprietarului că aveau dreptul să facă aceasta, acesta nu a dorit să asculte.
Chiar dacă Isus a venit cu autoritate, unii nu au vrut să îl primească. Pentru mulţi creştini, autoritatea lui Isus este o simplă hârtie sau un cuvânt. Cuvântul său este ceva ce studiem pentru a fi mai inspiraţi, dar nu prea vrem să credem ce ne transmite Isus pentru o situaţie sau alta. Pentru mulţi dintre noi, autoritatea lui Isus nu merge până la a asculta de el şi să întemeiem o familie sau să refacem o familie, sau să alinăm suferinţa unei persoane în dificultate. Nu înseamnă pentru noi să ajutăm sau să îndepărtăm ceea ce este rău. Poate că acum 2000 de ani el avea autoritate, dar nu şi astăzi, după unii.
Cum se manifestă efectiv această autoritate în evanghelia de astăzi? Oamenii erau uimiţi de învăţătura lui. Apoi vine momentul de mişcare: se apropie omul cu un duh necurat, care strigă: "Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu". A strigat, omul în gălăgie este înstrăinat. Şi Isus ştie ce are nevoie acest om: "Taci şi ieşi din el!". Întâi, taci!; tăcere, linişte, abia apoi îi spune Diavolului să iasă din el. Tăcerea să pună capăt zgomotului.
Să reflectăm puţin, înaintea unei decizii pe care trebuie să o luăm, cred că de multe ori ne surprindem şi noi spunând: aşteaptă puţin, să mă gândesc. Şi urmează un moment mai lung sau scurt de linişte, apoi dăm un răspuns. Tot în tăcere să ne gândim şi noi la Dumnezeu şi să îi dăm un răspuns pozitiv, să îl recunoaştem. Nicolae Iorga spunea că: "cea dintâi condiţie a fericirii este liniştea sufletului". Sfântul Paul în cea doua lectură de astăzi ne face această urare: "Fraţilor, eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
După episodul relatat în evanghelia de astăzi, lui Isus i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileei. Să fim şi noi dintre aceia care admirăm învăţătura sa, dar să ducem numele lui Isus, faima sa, şi celor care stau încă departe de el. Şi atunci când vom auzi glasul Domnului, să nu ne împietrim inimile, aşa cum am repetat împreună la psalmul responsorial. Să aveţi o duminică plină de învăţătura şi tăcerea lui Dumnezeu.
