Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Fiind în ajunul sărbătorii "Întâmpinarea Domnului", a prezentării lui Isus la templu, când în cadrul Anului dedicat Vieţii Consacrate celebrăm Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, dorim să fim în strânsă comuniune cu toţi preoţii, călugării şi călugăriţele, ca şi cu toate persoanele care fac parte din diferite institute din viaţă apostolică.
Toţi aceştia, prin consacrarea specială care au făcut-o lui Dumnezeu, reprezintă o grupare deosebit de valoroasă în viaţa Bisericii şi a societăţii. Ei şi ele sunt mâinile împreunate şi ridicate către Dumnezeu, căruia zi de zi îi încredinţează bucuriile şi grijile noastre, necesităţile şi aspiraţiile oamenilor. Ei şi ele sunt mâinile şi braţele suflecate, care mereu, fără să se uite la ceas, cu o iubire generoasă şi jertfelnică, însoţesc bătrânii ori bolnavii sau se dedică formării pentru viaţă a tinerelor generaţii. De aceea, persoanele consacrate merită atenţia, preţuirea, colaborarea şi încurajarea noastră, precum şi sprijinul material şi susţinerea în rugăciune.
Având în vedere că prin Botez cu toţii suntem consacraţi lui Dumnezeu, putem spune că fiecare creştin este chemat să facă parte din această mare familie a slujitorilor şi slujitoarelor Domnului şi ţinând cont de drepturile şi obligaţiile stării alese, să-i aducă lui Dumnezeu jertfa laudei şi a slujirii generoase.
Fragmentul evanghelic ascultat astăzi ne prezintă o situaţie concretă care ne duce în sinagoga din Cafarnaum, într-o zi de sâmbătă, zi sacră pentru evrei, zi de odihnă şi de rugăciune. Isus, care respectă Legea, merge şi el la sinagogă în zi de sâmbătă. Însă el nu se limitează doar să asiste şi să asculte, nu stă pasiv, ci se foloseşte de ocazie pentru a face două lucruri: învaţă şi vindecă. El ia cuvântul şi învaţă mulţimea adunată. Lumea prezentă în sinagogă observă imediat că cel care vorbeşte e diferit de cărturarii şi fariseii pe care îi ascultau de atâtea ori şi care repetau mereu aceleaşi lucruri, referindu-se la tradiţii vechi sau poate învechite şi fără să fie implicaţi în substratul cuvântării. Isus nu învaţă ca ei, ci vine cu o învăţătură nouă şi învaţă ca unul care are autoritate. De aceea, Marcu spune că toţi erau uimiţi de el şi de învăţătura nouă, iar faima lui s-a răspândit în toată regiunea Galileei.
Al doilea lucru pe care îl săvârşeşte Isus, pe lângă învăţătură, se referă la minunea vindecării unui om care era posedat de diavol. În contextul fragmentului ascultat, minunea e secundară şi e menţionată doar pentru a prezenta şi a evidenţia aspectul principal al predicării, al învăţăturii noi propusă cu autoritate. "Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret, ai venit să ne pierzi? Ştiu cine eşti, Sfântul lui Dumnezeu". Iată reacţia unui ascultător deranjat de cuvintele autoritare şi pline de putere ale lui Isus. Spre uimirea celorlalţi ascultători, la porunca lui Isus, duhul necurat nu are cum să se opună şi iese din acel om, nu înainte, însă, de a-l zgâlţâi bine.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Isus cel care ne cheamă, Isus cel care învaţă, Isus cel care vindecă, Isus cel care este calea, adevărul şi viaţa, Isus cel care a zis "Eu sunt, nu vă temeţi!", "Eu sunt lumina lumii", acest Isus este modelul şi maestrul nostru. El e învăţătorul care ne arată metoda şi mijloacele, pe care, folosindu-le, ajungem indiscutabil la scop, la fericire, la mântuire.
Pe acest Isus, care a venit să distrugă păcatul şi răul din lume, trebuie să-l urmeze toţi cei consacraţi prin Botez; pe acest Isus, se străduiesc să-l asculte, să-l urmeze şi să-l imite membrii ordinelor şi congregaţiilor religioase, persoanele consacrate din asociaţii şi institute de viaţă apostolică. Pentru a mărşălui în siguranţă pe drumul mântuirii şi al sfinţeniei, aceştia, prin rugăciune, meditaţie şi alte practici de pietate, îşi sincronizează acţiunile, gândurile şi sentimentele pe lungimea de undă a lui Isus. Ascultă cuvântul său care dă viaţă, vindecă şi regenerează. Ele ajung astfel la o adevărată şi profundă comuniune şi relaţie cu Dumnezeu, cel plin de iubire şi milostivire, care constituie apoi izvorul şi fermentul acţiunilor lor externe în favoarea aproapelui.
Dacă papa Francisc pe bună dreptate se întreba: "Ce ar fi lumea fără viaţa consacrată?", noi am putea să ne întrebăm: ce ar fi viaţa consacrată fără Cristos, care învaţă cu autoritate, fără Cristos - Mesia şi Emanuel -, fără Cristos care iubeşte şi se milostiveşte, vindecă şi mântuieşte.
La chemarea sa, persoanele consacrate l-au ales pe Cristos. Lui i s-au încredinţat total, lui i-au promis fidelitate şi angajare responsabilă. Îl vestesc altora, se încred în el în împlinirea misiunii lor, iar lumea - conştientă de rolul, importanţa şi valoarea operelor desfăşurate de către membrii institutelor călugăreşti - apreciază acest lucru.
În lectura a doua, apostolul Paul, referindu-se la stările de viaţă pe care omul le alege - fără să diminueze valoarea căsătoriei - face elogiul fecioriei, arătând că fecioria îi permite omului să ajungă la Dumnezeu mai repede, mai uşor şi cu mai puţine obstacole. Iată de ce, şi persoanele consacrate, pe lângă votul ascultării şi al dezlipirii de cele pământeşti, renunţă la posibilitatea de a se căsători şi aleg să trăiască în feciorie, pentru ca astfel, cu mai multă libertate, să se poată dedica total slujirii lui Dumnezeu şi semenilor.
În acest sens, Sfântul Părinte, papa Francisc, a dedicat vieţii consacrate un an special, un timp special. Începând cu prima duminică din Advent 2014 şi până pe 2 februarie 2016, atenţia Bisericii este îndreptată spre acele persoane care, înţelegând şi acceptând chemarea Domnului, i-au închinat lui viaţa şi activitatea şi, printr-o fidelitate totală în trăirea angajamentelor, voiesc să fie în lume martori ai iubirii şi ai adevărului, martori, mărturisitori şi slujitori ai binelui, ai dreptăţii, ai bucuriei şi speranţei.
Evanghelizare, profeţie şi speranţă. Acesta este logoul pentru Anul Vieţii Consacrate. La aceste valori şi angajamente ne cheamă papa, ca şi păstorul diecezei noastre prin numeroase reflecţii sau scrisori pastorale. Mi se pare semnificativ un îndemn al papei, citat şi de episcopul Petru în Scrisoarea Pastorală pentru deschiderea Anului Vieţii Consacrate. Permite-ţi să reproduc câteva rânduri: "Persoanele consacrate sunt semn al lui Dumnezeu în diferite locuri ale vieţii, sunt plămadă pentru creşterea unei societăţi mai drepte şi fraterne, sunt profeţie de împărtăşire cu cei mici şi cei săraci. Astfel înţeleasă şi trăită, viaţa consacrată ne apare tocmai cum este ea realmente: un dar al lui Dumnezeu oferit Bisericii, un dar al lui Dumnezeu oferit poporului său, înaintea de a anunţa preţioasa şi onoranta vizită în dieceza noastră a cardinalului Joao Braz de Aviz pentru zilele 17-19 aprilie 2015. Vă încurajăm cu bucurie şi speranţă să desfăşuraţi multiple întâlniri şi programe comune pentru a împărtăşi experienţele proprii, pentru a primi sugestii bine venite de la ceilalţi fraţi şi surori"
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
De aceea, pe tot parcursul Anului dedicat Vieţii Consacrate se vor organiza multe manifestări şi celebrări. Vor avea loc diferite evenimente la nivel comunitar, parohial, zonal şi diecezan, pe care le considerăm necesare, dar şi benefice, atât pentru persoanele consacrate, cât şi pentru Biserica locală. De mare importanţă şi de mult folos spiritual pentru noi toţi, va fi în acest an vizita programată a păstorului nostru, a părintelui episcop Petru, pentru fiecare comunitate călugărească. Va fi un semn de recunoaştere şi preţuire pentru tot ceea ce fac persoanele consacrate. Va fi o încurajare pentru a continua cu elan proiectele începute. Va fi un prilej de consiliere şi de îndemn pentru planurile de viitor, care nu vor avea alt scop decât slava lui Dumnezeu şi binele semenilor noştri.
Să împărtăşim, aşadar, cu toată bucuria, împreună cu persoanele consacrate, obiectivele propuse şi anume: să-i mulţumim Domnului pentru acest dar făcut Bisericii, să privim trecutul cu recunoştinţă, să trăim prezentul cu pasiune şi să îmbrăţişăm viitorul cu speranţă. Iar Preasfânta Fecioară Maria - prin excelenţă prima consacrată definitiv lui Dumnezeu - ca şi fondatorii şi fondatoarele ordinelor şi congregaţiilor religioase, să ne fie mijlocitori, pentru ca fiecare să ne trăim conştient şi responsabil vocaţia şi consacrarea botezială. Amin.
