Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem în perioada de început a anului 2018, şi, corespunzând acestei logici - a începutului - Biserica ne prezintă în aceste duminici începutul activităţii publice a lui Isus Cristos. Aşa se face că în evanghelia de astăzi îl găsim pe Isus în Galileea, un ţinut pe care iudeii de la Ierusalim nu îl stimau atât de mult, deoarece considerau că Galileea era amestecată cu păgânii. Isus crescuse în Galileea, cunoştea Galileea, iubea Galileea şi acolo şi-a început activitatea sa publică, predicarea sa şi chemarea primilor săi discipoli.
Să urmărim cu atenţie evanghelia de astăzi pentru a înţelege ce anume predica Isus, cum i-a convins pe acei discipoli să-l urmeze, unde predica Isus şi cum au reacţionat acei oameni când Isus i-a chemat în urmarea sa.
Mai întâi, cum are loc chemarea primilor patru discipoli? E vorba de Petru, de Andrei, de Iacob şi de Ioan.
Aflăm din evanghelia de azi că Isus predica cu aceste cuvinte: "S-a împlinit timpul", "S-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu", "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie".
Ce vor să spună cuvintele "S-a împlinit timpul", despre care timp este vorba? În limba greacă există două cuvinte care exprimă ideea de timp. Există cuvântul cronos, de unde vine şi termenul românesc "cronologic". Cronos înseamnă timpul profan, e timpul care se împarte în secunde, în minute, în ore, în zile, în săptămâni, în ani, în secole, în milenii, în ere. Acesta este timpul profan. Există un al doilea termen care descrie timpul şi anume kairos. Este un termen care desemnează un timp de o altă calitate. Kairos, în Biblie, înseamnă timpul potrivit sau timpul potrivit pentru a lucra, pentru că dacă nu lucrezi în acest timp potrivit, atunci tu ai pierdut totul. Dacă tu ignori acest timp pe care Dumnezeu ţi-l dă, atunci tu ai ratat şansa unei vieţi autentice. Când Isus ne spune "S-a împlinit timpul", Isus ne invită pe fiecare să conştientizăm importanţa acestui dar extraordinar şi anume timpul prezent, pe care ni-l oferă unuia fiecăruia dintre noi.
Apostolul Paul, în cea de a doua lectură de astăzi, vă aduceţi aminte ce spunea? Ne spunea aceasta: "Fraţilor, timpul s-a scurtat. Cei care se folosesc de lumea aceasta, să se folosească ca şi cum nu s-ar folosi, căci figura acestei lumi trece" sau aspectul acestei lumi trece.
Acum este pentru mine, pentru tine kairos, adică timpul potrivit pentru a lucra şi a face binele. Realizez eu acest lucru? Un ceasornicar din Elveţia, în locul celor 12 ore ale ceasului a pus 12 litere, care formează o frază scurtă în limba germană şi care spune Zeit ist Gnade, ceea ce înseamnă "Timpul este har". Acum este timpul. Oare voi folosi acest timp pentru a face binele? Eu astăzi pot să fac un bine. Îl voi face? Astăzi aş putea să repar un rău pe care l-am comis. Oare îl voi repara?
Isus ne spune, mai departe, în evanghelia de astăzi, "S-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu". Ce înseamnă "împărăţia lui Dumnezeu"? Împărăţia lui Dumnezeu este chiar planul lui Dumnezeu cu privire la această lume, este proiectul lui Dumnezeu care a gândit această lume ca o lume armoniei şi a păcii, este gândul lui Dumnezeu de a face din această lume o lume mai bună şi mai dreaptă, iar pentru aceasta Dumnezeu mă cheamă să devin membru al împărăţiei sale. Sunt eu pregătit să primesc valorile împărăţiei lui Dumnezeu? Pentru că nu pot fi membru al împărăţiei lui Dumnezeu, atâta timp cât eu trăiesc doar după standardele acestei lumi şi după mentalităţile şi ideologiile vremii. Nu poţi să fii membru al lui Dumnezeu dacă scara ta de valori este alta decât cea pe care ţi-o propune Cristos.
Mai spune Isus în evanghelia de astăzi: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie". Ce înseamnă convertirea? Din nou ne ajută limba greacă, unde termenul metano eo înseamnă a-ţi schimba mentalitatea, adică modul de a gândi şi, implicit, alegerile tale morale. Convertire înseamnă a merge pe o cale nouă şi a alege o viaţă nouă. Să privim la marii convertiţi ai istoriei omenirii. Nimeni nu credea că într-o zi îşi vor schimba viaţa, că vor ajunge să fie altfel. Dar l-au cunoscut pe Cristos şi viaţa lor s-a schimbat. Iar asta înseamnă convertire.
Unde are loc chemarea primilor discipoli? În templu? Noi ştim că profetul Isaia a fost chemat să devină profet când era în templul din Ierusalim, în timpul liturgiei. Ştim despre Samuel, despre care era vorba duminica trecută, că a fost chemat de Domnul atunci când se afla în templul Domnului de la Şilo, lângă arca alianţei. Unde îi cheamă Dumnezeu pe Petru, pe Andrei, pe Iacob şi pe Ioan? La pescuit. La pescuit. Adică acolo unde ei îşi desfăşurau viaţa lor de fiecare zi, acolo unde era activitatea lor, acolo Isus merge şi îi cheamă să îl urmeze. Şi Isus mai ştia un lucru. Mai ştia că dintr-un om normal poţi să faci un pescar, dar dintr-un pescar nu mai poţi să mai faci un om normal. De aceea ne spune în evanghelia de astăzi: Veniţi şi o să rămâneţi tot pescari. Se va schimba materia pescuitului vostru, veţi fi pescari de oameni. Pescari de oameni.
Credem uneori că pentru a-l urma pe Dumnezeu trebuie să mergem la mănăstire sau să rămânem în biserică de dimineaţa până la miezul nopţii. Nu este aşa. Dumnezeu aşteaptă ca noi să-l urmăm acolo unde ne desfăşurăm activitatea, viaţa noastră, munca noastră, în familia noastră, la locul de muncă, la şcoală, la facultate, în spital, într-o fabrică, la o firmă, presupunând că facem o muncă respectuoasă. Acolo Dumnezeu ne cheamă să trăim după principiile evangheliei şi să facem ca prin noi, acolo unde trăim, acolo valorile împărăţiei să ajungă la ceilalţi. Înţelegeţi sensul acestei chemări a discipolilor, de la pescuit de pe marea Galileei? Iată ce aşteaptă Domnul de la unul fiecare dintre noi: ca îndeplinindu-ne munca noastră, poate uneori umilă, dar cu toată demnitatea şi toată răspunderea, este important să fim martori ai valorilor împărăţiei, adică martori ai adevărului, ai dreptăţii şi ai iubirii.
Cum au răspuns discipolii la chemarea la Isus? Când Isus le-a spus: veniţi după mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni, ce au făcut discipolii? Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. Noi credem uneori că acest detaliu este doar, aşa, un detaliu exterior. Aveau năvoadele de pescuit, le-au abandonat acolo şi au plecat. În realitate, ei vor merge şi mai departe la pescuit. Dar năvoadele în evanghelia de astăzi au o semnificaţie mai profundă. Năvoadele reprezintă vechile noastre legături, vechea noastră mentalitate, vechiul nostru mod de a trăi şi a gândi. Sunt năvoadele acelea care ne ţin legaţi de realităţile acestei lumi foarte puternic şi uităm că Dumnezeu a rânduit pentru noi un destin mai mare. Iată sensul abandonării acestor năvoade. Când spune evanghelia că şi-au lăsat năvoadele îndată şi l-au urmat, vrea să spună că discipolii aceştia au lăsat, să spunem, vechile lor principii de viaţă, vechile lor reguli pentru a îmbrăţişa o gândire nouă, noutatea cea mare adusă de Isus Cristos.
Vă rog să-mi permiteţi să fac o reflecţie despre prima lectură de astăzi, dar în cheie ecumenică, pentru că suntem în Octava Mondială de Rugăciune pentru unirea Bisericilor şi Biserica ne cheamă pe noi, creştinii, să cultivăm o mentalitate ecumenică, adică o mentalitate care să ne conducă spre refacerea drumului unităţii creştinilor, un drum pe care l-am pierdut. Să ne gândim un pic la Iona, la acest profet îndărătnic, încăpăţânat, pe care Domnul îl trimite la Ninive şi el pleacă în altă parte. Ia o corabie şi se duce într-o altă direcţie şi Dumnezeu zice: Nu, trebuie să reconfigurăm traseul. Şi apelează la atotputernicia sa divină şi-l duce la Ninive prin peştele acela mare. Care este lecţia acestei cărţi? Iona cel îndărătnic, care credea că lui Dumnezeu nu-i pasă de niniviteni, care considera că aceşti niniviteni sunt destinaţi pierzaniei, acest Iona află că lui Dumnezeu îi pasă şi de cei din Ninive, că Dumnezeu le oferă şi celor din Ninive şansa salvării.
Şi asta este o lecţie extraordinară şi pentru noi. Suntem creştini cu toţii, cei care credem în Isus. Şi totuşi, veacurile de experienţă creştină ne-au separat, ne-au divizat în Biserici şi în diferite confesiuni. În Octava Mondială de Rugăciune pentru unirea Bisericilor, ne amintim că fiecare dintre noi trebuie să lucreze pentru ca să refacem împreună drumul unităţii şi pentru ca să fim din nou una, aşa cum ne-a dorit Domnul. Am ajuns să fim ca nişte fraţi, care nu se mai iubesc, care nu-şi mai vorbesc şi care nu se mai întâlnesc. Câtă suferinţă produce unui Tată o astfel de situaţie. Dumnezeu nu este fericit că noi, creştinii, suntem divizaţi între noi, de aceea fiecare, în felul nostru, trebuie să ne străduim să reconstruim drumul unităţii. Cine oare ne va ierta păcatele împotriva unităţii, păcatele dezbinării dintre fraţi?
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Doresc să închei aceste gânduri din Duminica a 3-a de peste an făcând referinţă la tema centrală de astăzi, şi anume la urmarea lui Cristos. Şi închei cu o poezie, a poetului Nichifor Crainic, care a scris o minunată poezie, care evocă exact episodul evanghelic de astăzi, chemarea pescarilor din Galileea şi contemplă o ceată întreagă de ucenici şi ucenice care merg după Isus. Şi noi suntem chemaţi să intrăm în această ceată. Iată cuvintele poetului:
Prin grâul copt, pe unde-aleargă şerpuitoarea mea cărare
Ce scapătă departe-n aur de glorioasă înserare,
Mi s-a părut că treci, Isuse, precum treceai pe vremea ceea
Gustând în mers prietenia pescarilor din Galileea.
Pe părul tău, încununându-l, juca o flacără bălaie
Şi soarele-nmuia veşmântul drumeţilor în vâlvătaie.
Vorbeai... şi inimile toate
Se aninau de vorba ta
Şi le purtai ca o podoabă de ciucuri prinsă la manta.
Că vorba ta era mai dulce ca rodiile din Edom
Şi-nomenea dumnezeirea şi îndumnezeia pe om.
Treceai... şi sângera în tine prigoana crudelor sinedrii.
În zări te aşteptau gigantici, cu crengi ocrotitoare, cedrii.
Iar eu părea că merg în ceata de ucenici şi ucenice
Şi sfărâm şi eu, pentru cină, cu palmele-amândouă, spice.
Eram, socot, prea mult al lumii şi prea puţin al vremii tale
Că pământeana grijă, Doamne, m-a-ntârziat, stingher, pe cale.
Pe-acelaşi galben grâu coboară acelaşi glorios apus,
Dar n-aud vorbele-ţi pe care evangheliştii nu le-au spus.
Trecură veacuri, şi cu ele că treci din nou mi s-a părut
Şi-ţi caut urma luminoasă în lutul moale s-o sărut.
Amin.
