Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Sărbătorile care au celebrat venirea între noi a Fiului lui Dumnezeu s-au încheiat deja de ceva timp. Ne-am bucurat cu toţii să auzim că Fiul lui Dumnezeu s-a solidarizat cu noi. A venit alături de noi pentru a-l simţi prezent în situaţiile grele ale vieţii noastre; s-a întrupat în carnea noastră pentru a simţi slăbiciunile şi neputinţele cu care noi ne confruntăm zi de zi. Iar concluzia sărbătorilor a fost aceea că el ne va sta alături şi, mai ales, ne va elibera de tot ce ne înrobeşte atât înlăuntrul nostru, cât şi în afară, în viaţa cotidiană.
Suntem cu toţii conştienţi că această eliberare realizată de Fiul lui Dumnezeu ne cere şi nouă concursul: s-o voim, să-i acceptăm condiţiile, să colaboram la realizarea ei.
Textul evanghelic al acestei duminici se vrea a fi începutul unui astfel de parcurs. Într-adevăr, fragmentul pe care tocmai l-am auzit se situează, în Evanghelia după sfântul Marcu, imediat după relatarea botezului lui Isus în râul Iordan şi după menţionarea ispitirii sale în pustiu. Cu alte cuvinte, ceea ce am auzit astăzi este relatarea primelor cuvinte rostite şi a primelor gesturi înfăptuite de Isus Cristos.
Primele cuvinte rostite de Isus sunt puţine, dar pline de forţă: "Timpul s-a împlinit; împărăţia lui Dumnezeu este aproape: convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!"
Vorbind de împlinirea timpului, Isus se referă la faptul că odată cu venirea sa, odată cu vestirea evangheliei sale, odată cu dăruirea de sine prin jertfa crucii, odată cu învierea sa glorioasă, a început o eră nouă. Era cea veche s-a încheiat odată cu Ioan Botezătorul. Era cea nouă se înscrie pe noi coordonate, cele revelate de Isus Cristos.
Vorbind apoi despre împărăţia lui Dumnezeu, Isus se referă la acea realitate pe care o va descrie, în curând, prin intermediul parabolelor sale - prin parabola grăuntelui de muştar, din care, deşi e cel mai mic, răsare un copac în care păsările cerului îşi fac cuiburi; prin parabola comorii sau cea a mărgăritarului de mare preţ, pentru care cel care le-a găsit vinde tot ce are şi le cumpără; prin parabola năvodului, care, atunci când e aruncat în mare, adună tot soiul de peşti, dar pe care, mai apoi, pescarii îi triază păstrând ce este bun şi aruncând ce este rău... Mai mult, Isus întrupează în persoana sa această realitate. În fond, învăţăturile pe care el le va rosti sunt cele ale Tatălui nostru ceresc, în timp ce gesturile pe care el le va săvârşi - chemarea ucenicilor, vindecările, alungarea vânzătorilor din templu, solidarizarea cu cei pe care societatea îi marginalizează, instituirea Euharistiei şi a celorlalte sacramente - nu sunt altceva decât manifestări ale lucrării salvatoare a lui Dumnezeu.
De aceea, atunci când Isus lansează apelul său imperativ: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!" el le cere ascultătorilor săi acceptarea de a intra în acest program de mântuire, convingerea că evanghelia sa cuprinde acea înţelepciune care să-l ajute pe om să iasă din condiţia lui de neputinţă, să ajute societatea să alcătuiască o nouă orânduire în care fiecare om să se simtă valorizat, să se simtă respectat.
Cât despre primul gest săvârşit de Isus la începutul activităţii sale publice, trebuie spus că el se situează în strânsă legătură cu apelul pe care l-a adresat cu puţin timp înainte. Trecând pe malul lacului Galileii, Isus îi cheamă pe doi dintre pescarii care se aflau acolo şi care tocmai îşi aruncaseră mreaja în mare: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!" Iar ei l-au urmat imediat fără a mai scoate mreaja din apă. Aceştia erau Andrei şi fratele său Simon. Ceva mai departe Isus a văzut alţi doi fraţi pescari, pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zebedeu. Şi aceştia au răspuns la fel de prompt, atunci când Isus i-a chemat să-l urmeze. Or, tocmai această spontaneitate de care dau dovadă primii ucenici trebuie să ne atragă atenţia. Comportamentul lor denotă că au înţeles mesajul lui Isus, au înţeles că trebuie să se convertească, au înţeles că trebuie să-şi părăsească acea condiţie de pescari, pentru a deveni tot pescari, dar de oameni.
Ne-am putea întreba, în ce constă transformarea voită de Isus. Ei bine, cu toţii ştim că aceşti primi ucenici vor deveni colaboratori apropiaţi ai Mântuitorului, iar mai târziu el îi va înscrie în grupul celor 12 apostoli pe care îi va trimite să-i continue lucrarea mântuitoare în lume, până la marginile pământului. Un detaliu însă exprimă şi mai bine în ce constă transformarea celor patru pescari în pescari de oameni. Până atunci fiecare îşi căuta, aşa cum ar părea normal, propriul său interes. Din momentul în care sunt chemaţi să devină pescari de oameni prioritatea se schimbă. Cea dintâi grijă a lor va trebui să se îndrepte spre ceilalţi, spre oameni. Ei vor trebui să înţeleagă munca lor ca pe un mod de a-i sluji pe semeni. Aceasta este noua viziune pe care Isus se va strădui să o pună în practică el personal şi să o impună ca mod de gândire şi de acţiune în Biserică şi în lume. Să ne amintim, în acest sens, că în seara dinaintea arestării sale, pe când se aflau la cină, Isus s-a aplecat, a spălat, aidoma unui servitor, picioarele ucenicilor şi le-a spus: "Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele şi voi trebuie să faceţi la fel..." (In 13,13-14).
Tot în acest sens se înscrie şi mesajul Preasfinţitului nostru, Petru Gherghel, adresat cu ocazia Săptămânii Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea tuturor Creştinilor. Iată un fragment din această scrisoare pastorală: "Săptămâna de Rugăciune pentru Unitate cere umilinţă, cere slujire şi dăruire, cere convertirea inimii şi practicarea carităţii creştine, cere apropiere şi îmbrăţişare. Numai pe acest drum, oamenii vor putea să obţină victoria unirii şi bucuria împărăţiei adevărate. Cele opt zile de rugăciune ne invită, aşadar, la un parcurs de transformare. Rugându-ne pentru unitatea vizibilă a Bisericii, noi înşine vom fi schimbaţi, transformaţi şi configuraţi în şi prin Cristos, ne vom deschide unii faţă de alţii, ne vom împărtăşi şi vom primi daruri unii de la alţii. Se va realiza o astfel de atmosferă şi transformare numai dacă vom intra cu adevărat în noua viaţă a lui Cristos, care este unica victorie adevărată şi definitivă... Aceasta este dorinţa noastră din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitate, acesta este scopul întâlnirilor noastre în rugăciune din zilele binecuvântate dintre 18 şi 25 ianuarie: transformarea şi convertirea noastră pentru unitate prin victoria lui Cristos, Domnul şi Mântuitorul nostru".
În adâncul inimilor noastre simţim că mesajul evangheliei din această duminică este un cuvânt de viaţă. Cercetându-ne, înţelegem că avem nevoie să ne lăsăm transformaţi de acest cuvânt.
Domnul să ne ajute să putem învinge orice rezistenţă care ne-ar ţine în continuare sclavi ai propriilor noastre interese, sclavi ai egoismului nostru. Amin.
