Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Celebrăm astăzi solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria. Este o sărbătoare a Bisericii Catolice, o sărbătoare foarte dragă nouă.
Pentru a înţelege misterul pe care îl celebrăm astăzi, aş dori să evoc istoria sanctuarului de la Lourdes. Bernadeta Soubirous, vizionara de la Lourdes, la data de 15 martie 1858, auzea de pe buzele acelei făpturi cereşti, care i s-a arătat, cuvintele "Eu sunt Neprihănita Zămislire". Bernadeta Soubirous era o fată simplă, nu putea să înţeleagă sensul unei astfel de expresii, şi s-a străduit să nu uite aceste cuvinte până ce a ajuns şi le-a spus parohului. Nu ştia că, doar cu patru ani înainte, în 1854, Papa Pius al IX-lea, prin documentul pontifical Inefabilis Deus, proclama dogma Neprihănitei Zămisliri, prin care afirma trei lucruri: în primul rând, că Sfânta Fecioară Maria s-a bucurat de un har şi un privilegiu unic; în al doilea rând, că acest privilegiu i-a fost acordat în vederea meritelor lui Cristos; în al treilea rând, privilegiul constă în aceea de a fi fost scutită de păcatul strămoşesc, adică de acea pată cu care ne naştem fiecare dintre noi.
An de an celebrăm solemnitatea Neprihănitei Zămisliri şi această solemnitate ne dă ocazia să reflectăm asupra trei lucruri:
În primul rând, asupra condiţiei noastre păcătoase.
În al doilea rând, ne permite să reflectăm asupra situaţiei, unice, a Sfintei Fecioare Maria.
În al treilea rând, ne permite să reflectăm asupra planului lui Dumnezeu cu privire la Sfânta Fecioară Maria şi cu privire la noi.
Mai întâi, sărbătoarea de astăzi ne permite să reflectăm asupra condiţiei păcătoase a omului. Vă amintiţi episodul acela, petrecut pe esplanada templului din Ierusalim, când iudeii i-au adus lui Isus o femeie prinsă în adulter. Şi au amintit că Moise ceruse ca astfel de femei să fie ucise cu pietre. Cum a reacţionat Isus în faţa acestei situaţii? Isus a spus atunci: "Acela dintre voi care este fără de păcat, să arunce primul cu piatra în ea". Noi credem uneori că Isus a spus "cel dintre voi care este fără păcatul adulterului să arunce primul". Dar Isus nu a spus asta. Cuvântul sau termenul grecesc este anamartetos, care înseamnă simplu "fără de păcat", adică fără atingerea păcatului. Isus i-a invitat atunci să privească în propriile conştiinţe şi fiecare din cei prezenţi acolo, au recunoscut în adâncul fiinţei lor păcatul, existenţa păcatului. Şi de aceea au plecat cu toţii, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, care adunaseră mai multe păcate în desaga vieţii lor.
Noul Testament dă mărturie despre conştiinţa păcatului în fiecare om şi despre condiţia păcătoasă a omului. Apostolul Paul, în Scrisoarea către Romani, citează din Psalmi şi spune următoarele cuvinte: "Nu este drept nici măcar unul. Nu este nimeni înţelept, toţi au rătăcit. Împreună au ajuns nişte stricaţi, nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul". Iar sfântul Ioan le spune creştinilor din comunitatea sa: "Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi. Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos" - adică pe Dumnezeu - "iar cuvântul lui nu este în noi".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În realitate, noi, oamenii, avem această experienţă a păcatului. Şi această conştiinţă a păcătoşeniei omeneşti merge înapoi prin negura vremurilor până la originile omenirii. Şi am auzit azi, la prima lectură, printr-un limbaj plin de simboluri şi foarte evocator, cum păcatul şi-a găsit loc în viaţa şi-n sufletul primilor oameni. După ce a căzut în păcat, Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a spus: "Unde eşti?". Iar acesta răspunde: "Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică, pentru că sunt gol şi m-am ascuns". Ce este această goliciune despre care vorbeşte Adam? Aceasta trebuie înţeleasă în sens duhovnicesc.
O scriere apocrifă, numită Apocalipsul lui Moise, pune pe buzele Evei următoarele cuvinte: "Chiar în acel moment mi s-au deschis ochii şi am cunoscut că eram despuiată de dreptatea cu care eram îmbrăcată înainte şi am zis plângând: Ce mi-ai făcut? M-ai lipsit de gloria cu care am fost îmbrăcată". Iar Adam, când îşi dă seama că este gol, îi reproşează Evei: "Femeie rea, ce mi-ai făcut? M-ai lipsit de gloria lui Dumnezeu".
Vedeţi ce înseamnă păcatul? Păcatul face din noi nişte fiinţe lipsite de glorie, de frumuseţe, de strălucire, de demnitate. Poţi să fii o persoană importantă, poţi să fii o persoană foarte bogată, poţi să fii o persoană foarte cunoscută, cu foarte mulţi prieteni, dar dacă tu eşti sub stăpânirea păcatului, nu vei avea niciodată glorie, strălucire, frumuseţea adevărată şi demnitate.
În al doilea rând, sărbătoarea de astăzi ne permite să reflectăm asupra condiţiei unice a Sfintei Fecioare Maria. Dacă noi toţi, toţi de aici din biserică, şi din afara bisericii, experimentăm păcatul, când vorbim despre Sfânta Fecioară Maria, ne aflăm în faţa unei situaţii unice.
În prima lectură de astăzi, ca urmare a înşelăciunii şarpelui, se profila un conflict, un conflict între bine şi rău, o duşmănie între şarpe şi femeie, între descendenţa femeii şi descendenţa şarpelui. Noi considerăm că acea promisiune, despre victoria binelui asupra răului şi despre învingerea şarpelui ispititor, s-a realizat în mod eminent în persoana Sfintei Fecioare Maria. Maria, Născătoare de Dumnezeu, a cărei descendenţă este Isus, Mântuitorul, prin misterul întrupării învinge puterea Satanei, puterea Şarpelui de la începuturi şi i se redă omului demnitatea şi gloria pe care Dumnezeu a rânduit-o şi a gândit-o pentru oameni.
De fapt dogma Neprihănitei Zămisliri se bazează, în principal, pe două lucruri:
Pe un argument biblic, cel din evanghelia de astăzi, unde îngerul o salută pe Maria cu acele cuvinte: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine". În limba greacă, kecharitomene este o formă gramaticală specială, unde, pentru specialişti, e un participiu perfect pasiv la forma vocativ, care evidenţiază o condiţie care s-a realizat în trecut, care durează şi astăzi şi tinde să se păstreze şi în viitor. Aceasta nu este sofisticărie biblică. Cei care au scris Biblia erau conştienţi de ceea ce scriau şi au ales cu mare atenţie acest termen, care indică condiţia unică a Mariei, prin care se deosebeşte de unul fiecare dintre noi.
Iar al doilea fundament al dogmei Neprihănitei Zămisliri, se bazează pe o logică teologică. Cristos, care nu a fost atins de realitatea păcatului, se naşte dintr-o mamă curată, pură, frumoasă, care nu a cunoscut atingerea păcatului.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Maria este e fiinţă unică, iar această unicitate a Mariei a fost surprinsă într-un mod extraordinar de către un filozof - culmea! - un filozof ateu şi nihilist. E vorba de Jean Paul Sartre. În primul său text de teatru, intitulat Bariona sau Fiul tunetului, un text compus pentru deţinuţii din lagăr, care au petrecut Crăciunul acolo în anul 1940, iată cum interpretează Jean Paul Sartre sentimentele Mariei în relaţia ei cu Fiul ei născut. Spune aşa Sartre: "Fecioara este palidă şi îşi priveşte copilul. Pe chipul ei se poate citi o uimire plină de teamă, care s-a putut vedea doar o singură dată pe un chip omenesc. Şi asta pentru că Cristos este Fiul ei, carne din carnea ei şi sânge din sângele ei. L-a purtat în pântece timp de nouă luni, i-a oferit sânul ei şi laptele ei a devenit sângele lui Dumnezeu. Câteodată, tentaţia este atât de puternică, încât uită că este Dumnezeu. Îl strânge în braţe şi spune: «Copilul meu». Dar apoi rămâne tulburată şi se gândeşte: «Acela este Dumnezeu». Şi se simte cuprinsă de o spaimă religioasă în faţa acelui Dumnezeu mut, în faţa acelui copil care-i inspiră teama. Orice mamă a trăit sentimente asemănătoare faţă de copilul ei. Are momente în care înţelege, în acelaşi timp, că Cristos este Fiul ei, copilul ei, şi este Dumnezeu. Îl priveşte şi se gândeşte: «Acest Dumnezeu este Fiul meu, această carne divină este carnea mea, este făcut din mine, are ochii mei şi forma gurii sale este forma gurii mele şi îmi seamănă. Este Dumnezeu şi îmi seamănă. Nicio femeie nu l-a avut vreodată pe Dumnezeu în acest mod, doar pentru sine, un Dumnezeu copil, care poate fi luat în braţe şi acoperit cu sărutări, un Dumnezeu cald, care zâmbeşte şi respiră, un Dumnezeu care poate fi atins şi care râde»".
În sfârşit, solemnitatea de astăzi ne permite o reflecţie cu privire la planul lui Dumnezeu pentru Maria şi pentru noi. Solemnitatea de astăzi ne pune în faţa unei imagini ideale: imaginea Mariei. Dar această fiinţă frumoasă şi curată este o imagine a ceea ce Dumnezeu doreşte să facă din fiecare dintre noi.
Apostolul Paul ne spune, în a doua lectură de astăzi, şi vorbeşte despre Dumnezeu care ne-a ales în el, adică în Cristos, mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui. Înţelegeţi acum de ce vorbim de Neprihănita Zămislire? Şi de ce vorbim de neprihănire ca un gând al lui Dumnezeu pentru unul fiecare dintre noi. Apostolul Paul are un gând care îi este lui foarte drag, gândul despre planul lui Dumnezeu. Orice om este un plan şi un proiect unic al lui Dumnezeu. Maria a fost un proiect unic al lui Dumnezeu, iar noi suntem chemaţi astăzi să contemplăm această imagine atât de minunată, atât de frumoasă.
Aş dori să închei cu cuvintele unui romancier evreu, Sholem Asch, care, adresându-se Mariei, spune aceste cuvinte: "Invocarea numelui tău, Marie, îmi umple sufletul de bucurie, apropierea de tine îmi purifică fiinţa, pentru că tu eşti sfântă, curată".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Fie ca apropierea de Sfânta Fecioară Maria, prin rugăciune, prin meditaţia Scripturii, prin lectura cărţilor sfinte sau prin simpla ascultare a muzicii care contemplă măreţia Mamei noastre cereşti, să ne purifice fiinţa interioară, adesea mult prea pătată de răutate, de ură, de minciună şi de falsitate. Aşa să ne ajute Dumnezeu.
Lăudat să fie Isus Cristos!
