Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Infinite sunt intervenţiile lui Dumnezeu în istoria omului, de la creaţie până în zilele noastre. Multe sunt şi răspunsurile oamenilor chemaţi de Dumnezeu la o anumită misiune. Însă, unică este chemarea pe care o adresează Dumnezeu fecioarei din Nazaret, Maria.
Lecturile din Liturghia de astăzi, din duminica a 4-a de Advent, ne aduc în prim plan două veşti: este vorba despre vestea minunată adusă Mariei, după cum ne relatează evanghelia - tocmai am ascultat -; şi despre o veste, mai îndepărtată în timp, cea pe care o face profetul Natan regelui David, după cum am auzit în prima lectură luată din Cartea lui Samuel. Profetul Natan îi aduce regelui un mesaj din partea lui Dumnezeu, care sună astfel: "Din descendenţa ta se va naşte un succesor". Dar nu unul oarecare, întrucât Dumnezeu adaugă: "Eu îi voi fi lui tată, iar el va fi fiul meu".
În evanghelia din această duminică, sfântul Luca ne relatează vestea naşterii acestui trimis din cer, adusă Mariei. Din acest moment, al întrupării Fiului lui Dumnezeu, templele, lăcaşele de cult nu vor mai fi decât semne ale prezenţei sale, adevărata locuinţă va fi stabilită în mijlocul oamenilor. Iată în ce mod minunat primim pacea şi siguranţa că numai Dumnezeu posedă întregul plan pe care îl va realiza în omenire. El vede mult mai departe decât oamenii, pentru că la el totul este un veşnic prezent, totul se petrece ca într-un unic tablou viu, în care scenele au loc în acelaşi timp. De aceea, chiar dacă între David şi Maria notăm o distanţă de timp de aproape o mie de ani, pentru Dumnezeu - cum spune psalmistul - "O mie de ani sunt ca o singură zi".
Toate intervenţiile lui Dumnezeu atotputernicul redate în Sfânta Scriptură, se înscriu tocmai în acest plan orânduit de veacuri. Şi, iată, cu câtă fidelitate se realizează planul Domnului, după mii de ani de aşteptare şi de speranţă din partea omenirii.
Este cu adevărat sublim pentru noi să admirăm cum lucrează Dumnezeu care, în atotputernicia sa, îl cooptează şi pe om, fiinţă atât de fragilă şi de schimbătoare. E suficient să ne amintim numai câte planuri ne-am făcut fiecare dintre noi în acest an, an care se apropie de sfârşit. Să evaluăm cam cât am reuşit să ducem la bun sfârşit din ceea ce ne-am propus. Vom constata cu regret că, pe lângă puţinele lucruri realizate, multe propuneri bune deja au fost schimbate, pe altele le-am abandonat, sau, chiar le-am uitat cu totul. Dumnezeu, în schimb, duce la îndeplinire planul său până în cele mai mici detalii, şi în favoarea fiecăruia dintre noi şi pentru toate generaţiile.
Un moment culminant din acest plan divin este, cu siguranţă, acela când îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o tânără, la o fecioară abia logodită cu un tânăr din descendenţa lui David, numit Iosif. La anunţul făcut ei de către înger, Maria rămâne nu numai mirată, dar şi confuză. După ce însă îngerul trimis îi explică Mariei planul Domnului, ea dă răspunsul: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău". Am putea spune, într-o primă consideraţie rapidă, că e un răspuns spiritual, frumos, care să facă o bună imagine în faţa lui Dumnezeu. Maria, însă, se oferă cu toată fiinţa sa, pe sine, în slujba Domnului, acceptând misiunea neaşteptată. Şi, prin acest răspuns afirmativ, de fapt îşi asumă şi tot ceea ce va urma, punându-se cu totul la dispoziţia lui Dumnezeu, care o alege.
Admirând acum curajul şi dăruirea Mariei şi misiunea ulterioară a Fiului lui Dumnezeu care, trecând prin moarte şi înviere, se întoarce la Tatăl, deducem oare că timpul veştilor bune ale mântuirii s-a încheiat cumva? Cu siguranţă că nu! De aceea, suntem chemaţi să rămânem mereu vigilenţi, atenţi şi deschişi, aşa cum ne-a invitat tot timpul Adventului.
Fiecare dintre noi poate fi martor al semnelor pe care Dumnezeu ni le trimite când ne vizitează şi ne anunţă vestea cea bună, promisiunile pe care el ni le face, chiar dacă nu vedem în mod necesar şi imediat şi realizarea acestora. El ne trimite veştile sale bune în diferite moduri, în diferite momente, veştile pline de har în viaţa personală, profesională, în familiile noastre, în societate, în lumea în care trăim. Dumnezeu presară mana sa cerească peste pustiul inimilor noastre şi ne învaţă şi cum să o culegem. Ne invită să ne hrănim din această mană a harului său. Şi de credinţa noastră în cuvântul său, de da-ul nostru, de răspunsul nostru afirmativ la alegerile pe care suntem chemaţi să le facem în momentele dificile, depinde şi realizarea lucrurilor minunate şi mântuitoare, care se pot petrece cu noi şi cu cei care vor urma, fiind convinşi de mărturia noastră.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Acum, când ne aflăm la sfârşitul acestui timp sfânt de veghere, de aşteptare cu încredere a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră, să ne întrebăm în mod sincer şi deschis: cum să primim şi cum să ne facem părtaşi de darul sărbătorii naşterii Mântuitorului?
Pentru a reuşi să trăim Crăciunul într-un mod cât mai autentic, vă propun să ne îndreptăm privirea spre cea care a primit primul Crăciun, spre Fecioara Maria, mama pruncului din iesle.
Papa Francisc ne pune la dispoziţie trei învăţături concrete, adresându-se tinerilor la Ziua Mondială a Tineretului.
El spune că Sfânta Fecioară ne învaţă, în primul rând, cum să rămânem în legătură cu Dumnezeu, cum să-l simţim aproape de inima noastră. În acest sens, face câteva sugestii. La sfârşitul fiecărei zile ne putem opri pentru câteva minute pentru a ne aminti momentele frumoase, dar şi provocările, ceea ce a mers bine, dar şi ceea ce am greşit în viaţa noastră, în ziua respectivă. Astfel, vom putea să trezim în noi sentimente de aducere de mulţumire, dar şi de părere de rău pentru greşelile noastre şi, în acelaşi timp, de încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Punându-le pe toate în rugăciune, Domnul ne va ajuta să înţelegem mai bine marile lucrări pe care el însuşi le realizează în fiecare zi în noi.
În al doilea rând, Maria ne învaţă şi cum să trăim o atitudine euharistică. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă să trăim cu un spirit de recunoştinţă, de aducere de mulţumire, cultivând bucuria, şi fără a ne fixa doar asupra problemelor şi dificultăţilor prin care trecem.
În sfârşit, adaugă papa, Maria ne învaţă să trăim într-o fidelitate creativă, pentru a fi capabili să construim timpuri noi. Când Maria exclamă: "Lucruri mari a făcut pentru mine cel Atotputernic", vrea să sugereze că aceste lucruri mari nu s-au terminat, dar ele continuă să se realizeze şi în prezent, şi în viaţa noastră. Vom reuşi noi, oare, să fim deschişi precum Maria, ca Dumnezeu să facă şi în viaţa noastră lucruri mari?
Într-un mare oraş din zilele noastre, doi părinţi, în goala lor zilnică spre servici, îşi duceau copilul la o grădiniţă unde educaţia era oferită de câteva surori dintr-o congregaţie religioasă. Copilul a învăţat acolo multe lucruri frumoase. Dar cel mai frumos gest pe care l-a reţinut a fost rugăciunea de dimineaţă şi de seară, de dinainte şi de după masă. De atunci, totdeauna, când ajungea acasă, îşi făcea rugăciunile învăţate, insistând ca şi părinţii să procedeze la fel, deşi aceştia nici nu-şi mai aduceau aminte de când nu s-au mai rugat. Mai mult, chiar, micuţul le atrăgea atenţia ori de câte ori foloseau cuvinte nepotrivite. Peste câtva timp, părinţii au mărturisit surorilor de la grădiniţă: "Copilul nostru ne-a schimbat total, ni l-a readus pe Dumnezeu în casa noastră. Cât de bine ne merge acum! Avem timp şi pentru noi, şi pentru el, şi pentru serviciu, dar mai ales avem timp pentru Dumnezeu, pe care l-am redescoperit. Am devenit cu adevărat o familie binecuvântată, datorită copilului nostru".
Iată, aşadar, cum, prin cei mici şi umili, Dumnezeu ne poate face capabili de schimbare, de a săvârşi şi noi lucruri mari în viaţa noastră, provocaţi fiind tocmai de cei mici. Ne conduce de mână pentru a construi noi timpuri, cu un nou mod de viaţă, plăcut lui.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Crăciunul este aproape! Este o sărbătoare a bucuriei, o sărbătoare în care suntem invitaţi să descoperim bucuria tocmai în lucrurile mici, aparent de neluat în seamă. Aceasta ne învaţă misterul pe care îl vom celebra curând. În mica iesle neînsemnată de la marginea cetăţii, au descoperit păstorii şi magii pe cel care aduce bucuria nepieritoare a salvării, a mântuirii. Să ne lăsăm şi noi educaţi de cei mici, nevinovaţi, de semnele, aparent fără valoare, pe care ni le trimite Dumnezeu. Să căutăm bucuria autentică, ce se naşte fără mare răsunet la periferii, nu în centrul atenţiei publicului larg. Să ne lăsăm pătrunşi de adevăratul spirit al Crăciunului, care ne aminteşte că alături de prunci, de copii, suntem cu toţii copii preaiubiţi ai Tatălui din cer, care ne oferă neîncetat şi neobosit darul mântuirii sale. Amin.
