Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem la câteva zile de sărbătoarea Crăciunului. Cine nu vede acest lucru? Ni-l arată nenumăratele instalaţii multicolore luminoase de pe străzile noastre, decoruri ale vitrinelor, propaganda şi publicitatea din ziare şi de la televiziune pentru tot felul de produse, cu consecinţele, preocupările şi alergările după cumpărături. Dar acesta este Crăciunul comercializat, banalizat, nu este Crăciunul creştinesc.
Biserica, în schimb, cu liturgia duminicii a 4-a din Advent, vrea să ne ajute să ne plasăm pe drumul cel corect, să înţelegem adevărata semnificaţie a Crăciunului creştinesc, să ne asumăm dispoziţiile necesare pentru a celebra vredniceşte şi cu mult folos.
În prima lectură din această duminică, luată din Cartea lui Samuel, se povesteşte despre regele David care, odată cu instaurarea păcii şi consolidarea regatului său, s-a hotărât să construiască un templu vrednic de Dumnezeu. I se părea absurd ca el să trăiască într-un palat, în timp ce arca Domnului, care conţinea tablele Legii şi era semn al prezenţei lui Dumnezeu, se afla încă sub un cort, ca în pustiu. Dar Dumnezeu îi face cunoscut lui David, prin profetul Natan, că el, de fapt, îi va face o casă, şi anume, garantându-i o seminţie, o descendenţă, care nu va cunoaşte apus. "Îl voi stabili pe acest loc pe poporul meu, Israel, îl voi înrădăcina şi va trăi în pace la locul său. Voi ridica după tine un urmaş, care va ieşi din trupul tău, şi voi întări stăpânirea lui. Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea mea, iar tronul tău va rămâne în veci neclintit". Trebuie să precizăm că această profeţie trece dincolo de viitorul promis şi se întinde şi la viitorul cel mai îndepărtat. Solomon, fiul lui David şi urmaşul său pe tron, nu este în stare să-l atingă, chiar dacă profeţia se referea direct la el. Numai Mesia, care se va naşte din neamul lui David, va da semnificaţie deplină oracolului misterios al lui Natan. Misiunea lui Dumnezeu, de fapt, s-a realizat numai în Isus din Nazaret.
Scena Bunei-Vestiri din evanghelia de astăzi, leagă în mod clar misterul întrupării, adică al zămislirii Fiului lui Dumnezeu în sânul neprihănit al Mariei cu profeţia lui Natan. I-a spus îngerul Mariei: "Iată, văi zămisli şi vei naşte un fiu, şi-i vei pune numele Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema. Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, tatăl său, şi va domni peste casa lui Iacob în veci, şi împărăţia lui nu va avea sfârşit".
În Isus din Nazaret, zămislit în sânul Mariei, Dumnezeu îşi menţine promisiunile, depăşind orice altă previziune umană optimistă. Isus din Nazaret este Mesia, Mântuitorul promis, dar este chiar în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat şi făcut om pentru mântuirea lumii întregi, nu numai pentru poporul israelit. Regalitatea sa, suveranitatea sa spirituală, nu va avea nici limite de timp, nici de spaţiu, va domni pentru totdeauna şi împărăţia lui nu va avea sfârşit.
Pe baza acestor două texte sacre putem să facem unele consideraţii, care ne dispun şi pe noi să ne pregătim pentru sărbătoarea Crăciunului.
Mai întâi, în acest plan al lui Dumnezeu, admirăm iubirea sa prevăzătoare. Dumnezeu este cel care ia iniţiativa pentru mântuire, fie în cazul lui David şi al urmaşilor săi, cât şi în cazul întrupării şi al răscumpărării lumii. Mântuirea este un dar gratuit al Domnului. Iubirea lui Dumnezeu precede şi previne orice iniţiativă umană. "Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi", scrie evanghelistul Ioan, "Dumnezeu l-a trimis pe fiul său în lume, ca să trăim prin el. În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre".
Apoi, admirăm fidelitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este fidel promisiunilor sale de mântuire. Dumnezeu îşi ţine totdeauna cuvântul său. Dacă el se angajează cu oamenii, el duce la capăt ceea ce a promis. În cuvintele profetului Natan, se simte ecoul promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Abraham, care îi sunt repetate şi lui David, şi care-şi găsesc realizarea deplină în venirea lui Isus pe pământ. Fidelitatea este nota caracteristică a lui Dumnezeu. El este fidel în iubirea sa, fidel în cuvintele sale, fidel promisiunilor făcute. Isus Cristos este semnul cel mai mare al fidelităţii lui Dumnezeu faţă de om şi a dorinţei sale de mântuire.
Admirăm, de asemenea, şi atotputernicia lui Dumnezeu, care intră în acţiune. Nimic nu poate împiedica realizarea planului de mântuire al lui Dumnezeu, în modurile şi la timpurile stabilite de el; nici răutatea oamenilor, nici slăbiciunea omenească, nici limitele proprii ale creaturii. "Cum va fi aceasta, deoarece eu nu cunosc bărbat?", întreabă Maria. Şi îngerul îi răspunde: "Duhul Sfânt va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri". Cel care se va naşte din Maria va fi lucrarea atotputerniciei lui Dumnezeu, "pentru aceasta, şi cel sfânt care se va naşte din tine", spune îngerul Mariei, "Fiul lui Dumnezeu se va chema (...) căci pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă".
În sfârşit, textele de astăzi ne atrag atenţia asupra liberei cooperări a creaturii umane. Dar dacă este adevărat că Dumnezeu precede orice iniţiativă umană şi cu atotputernicia sa poate realiza orice plan de mântuire, la fel de adevărat este că Dumnezeu vrea să se folosească de creaturile sale, ca în planul său natural - cum este transmiterea vieţii - la fel şi în planul său supranatural: răscumpărarea. Şi în acest al doilea caz, fie în timpul promisiunilor (timpul Vechiului Testament şi în istoria poporului Israel), cât şi în timpul realizării acestor promisiuni (Noul Testament), cât şi în istoria Bisericii, Dumnezeu cere întotdeauna cooperarea liberă a creaturii umane. În momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu, o cheamă pe Maria ca primă şi principală colaboratoare la realizarea planului său de mântuire a lumii. Şi Maria a răspuns prompt: "Iată, sunt slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău". Mare umilinţă şi, în acelaşi timp, deplină disponibilitate, adeziune totală la voinţa lui Dumnezeu.
Când se întâlnesc iubirea şi atotputernicia lui Dumnezeu cu umilinţa şi disponibilitatea omului are loc minunea, din punct de vedere omenesc imposibil. S-a întâmplat, de fapt, în viaţa tuturor sfinţilor. S-a întâmplat, mai întâi într-un mod unic, în Maria. Fecioara zămisleşte în sânul său cuvântul Tatălui, pe Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om, şi astfel, Cel Veşnic, intră în timp. Cel imens se închide şi intră într-un fragil trup omenesc, cel invizibil devine vizibil, creatorul se face creatură, stăpânul cerului şi al pământului devine sărac şi nevoiaş. Dar dacă se întâlnesc bunătatea şi atotputernicia lui Dumnezeu cu bunătatea omului, este posibilă şi o altă minune: ca fiinţa umană să devină bogată în însăşi viaţa lui Dumnezeu, ca cel muritor să devină nemuritor şi să fie destinat comuniunii depline de viaţă cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Fiecare dintre noi are, desigur, multe planuri, uneori bune, dar de multe ori mediocre, şi acestea pătrunse de egoism. Cunoaştem egoismul copiilor şi al celor imaturi care sunt incapabili de generozitate. Suntem înclinaţi să căutăm avantajul propriu, confortul nostru. De aceea, este nevoie de multe ori să ne confruntăm cu Dumnezeu, aşa cum apare în perioada Adventului.
Isus vine să propună acel plan al său cu privire la împărăţia sa, cu privire la viaţa creştină. El vine să ne propună o varietate de lucruri, care au în vedere valorile sufletului, ale iubirii creştine, ale solidarităţii, iar el se aşteaptă ca noi să ne însuşim planul său.
Se spune că cine trăieşte din amintiri este un bătrân, unul care trăieşte din planuri şi proiecte rămâne mereu tânăr. Unul care acceptă şi-şi însuşeşte planul lui Dumnezeu, însă, intră în veşnicie. La Crăciun, Dumnezeu vine în măsura în care noi îl primim, în măsura în care îi facem, planului său cu privire la noi, în măsura în care îi facem loc în viaţa noastră. Să învăţăm de la Maria Preacurată să armonizăm micile noastre calcule omeneşti cu planul măreţ al lui Dumnezeu.
Dumnezeu are ceva de cerut de la noi şi în acest Crăciun, aşteaptă darul nostru de Crăciun. Când în familie se schimă darurile, noi trebuie să înţelegem ce anume doresc cei scumpi ai noştri, pentru a nu face cadouri sau care nu sunt dorite. La fel se întâmplă, într-o oarecare măsură, şi cu Dumnezeu.
Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru acest Crăciun? Există un mod pentru a şti acest lucru: el vorbeşte prin conştiinţa noastră. Să încercăm să fixăm radioul inimii noastre pe unda vocii conştiinţei, pentru a nu greşi calculele.
Un proverb spune: "Cine face calcule fără Dumnezeu, nu ştie aritmetică". Şi din partea noastră, Dumnezeu aşteaptă un "da", un "da" generos, ca al Mariei Preacurate. După exemplul Preasfintei Fecioare Maria şi noi trebuie să spunem "da", "da"-ul nostru lui Dumnezeu, trebuie să spunem cu bucurie şi statornicie în fiecare zi din viaţa noastră. Fecioara Maria a aderat la voinţa lui Dumnezeu în orice clipă, chiar şi pe Golgota, când l-a văzut pe Fiul ei murind pentru noi. Şi noi trebuie să repetăm "da"-ul nostru, chiar când acest "da" cere sacrificiu. Astfel, Mântuitorul, prin smerita noastră colaborare, va realiza minuni, spre binele Bisericii şi al lumii întregi.
Putem termina consideraţiile noastre, în această a 4-a duminică a Adventului, cu trei concluzii practice:
Este important pentru noi să învăţăm de la Maria să lăsăm spaţiu lui Dumnezeu, să renunţăm la pretenţiile noastre de autonomie, pentru ca Dumnezeu să fie cel care ne construieşte viitorul nostru.
Apoi, este important pentru noi să învăţăm deschiderea totală la iubire şi la iniţiativa lui Dumnezeu, care vrea să facă viaţa noastră rodnică de sfinţenie.
În al treilea rând, este important pentru noi să ştim să răspundem lui Dumnezeu ca Maria cu "da"-ul nostru: "Iată-mă, sunt gata să fac voinţa ta, Doamne!". Nu totdeauna este uşor, o ştim prea bine, deoarece, un asemenea răspuns obligă şi angajează la o alegere continuă după credinţă, la o mărturie clară şi constantă de adeziune la voinţa lui Dumnezeu, în familie, la locul de muncă, în societate. A răspunde Domnului "Iată-mă, sunt slujitorul tău, sunt slujitoarea ta", obligă şi angajează la renegarea egoismului propriu, al orgoliului propriu, a propriilor vederi umane limitate. Totuşi, un asemenea răspuns este determinant şi este necesar, pentru ca Isus să se întrupeze şi în viaţa noastră, adică să fie un adevărat Crăciun, şi pentru a putea coopera, într-un mod mai eficace, la opera de răscumpărare a lumii, cooperare la care suntem cu toţii chemaţi de Dumnezeu, în Isus Cristos.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În curând va fi Crăciunul. Să regăsim tăcerea, cu sfânta Scriptură în mână, să ne arătăm disponibili planului lui Dumnezeu şi să ne recunoaştem cerşetori ai unei bucurii pe care numai Dumnezeu o poate da la moment de sărbătoare. Cu aceste sentimente şi atitudini în suflet, Crăciunul va înmuguri în inimă, ca un dar gratuit al lui Dumnezeu şi vom face experienţa aceleiaşi bucurii pe care a simţit-o Preacurata Fecioară Maria în ziua minunată a Bunei-Vestiri.
