Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Celebrăm astăzi Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, a celor care au fost ridicaţi la cinstea altarelor, dar şi a celor necunoscuţi care au pus în practică fericirile evanghelice şi acum se bucură în slava cerească sperând că printre ei se află şi cei pe care îi iubim şi au trecut din această viaţă: părinţi, rude, prieteni şi cunoscuţi.
Tot astăzi se împlinesc 10 ani de la sfinţirea şi consacrarea altarului noii catedrale din Iaşi închinată Sfintei Fecioare Maria, Regină. Unii dintre dumneavoastră prezenţi acum în biserică sau care ascultaţi Sfânta Liturghie pe undele radioului Iaşi poate vă aduceţi aminte de invitaţia Preasfinţitului Petru Gherghel, episcop de Iaşi, adresată la începutul celebrării de sfinţire a catedralei în urmă cu 10 ani: "Intraţi cu credinţă prin porţile casei Domnului, veniţi în pridvoarele sale cântând".
Credinţa, aşadar, este cea care ne uneşte în jurul altarului aici în catedrală sau în oricare altă biserică conştienţi fiind că celebrarea Sfintei Liturghii este o pregustare a Liturghiei pe care sfinţii în ceruri o celebrează fără încetare. Prima lectură a Liturgiei Cuvântului luată din Cartea Apocalipsul sfântului apostol Ioan redă un fragment din viziunea cultului adus lui Dumnezeu în ceruri, viziune care cuprinde o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile, mulţime pe care noi astăzi o sărbătorim şi o chemăm în rugăciunile noastre.
Tot apostolul Ioan ne spune motivul pentru care această mulţime formată din sfinţi se află în ceruri. Ei sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare, ei sunt cei care şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului. Cu alte cuvinte putem spune că sfinţii din ceruri sunt cei care au rămas fideli evangheliei în ciuda tuturor dificultăţilor pe care le-au avut de înfruntat în această viaţă, iar hainele albe pe care ei le poartă sunt un semn al fidelităţii faţă de Cristos.
Însă sfinţii au rămas fideli şi au biruit împotriva ispitelor şi încercărilor nu doar prin propriile lor forţe, ci ajutaţi şi de harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu a fost cel care a lucrat în ei. De aceea apostolul Paul scrie în Prima Scrisoare către Corinteni: "Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt" (1Cor 15,10). Putem spune, aşadar, că în viaţa sfinţilor rezistenţa în faţa răului a fost posibilă şi datorită ajutorului primit din partea lui Dumnezeu. De aceea astăzi sărbătorim victoria lui Cristos în viaţa sfinţilor, sărbătorim victoria lui Cristos pe cruce asupra răului, victorie care se manifestă în viaţa sfinţilor pentru care îi aducem mulţumire şi preamărire lui Dumnezeu. Aşadar astăzi îi aducem preamărire lui Dumnezeu pentru tot ce a realizat în viaţa sfinţilor.
La psalmul responsorial de astăzi am intonat: "Cine va urca pe muntele Domnului? Cine se va ridica în locul său cel sfânt?", iar răspunsul a fost: "Cel care are mâinile nepătate şi inima curată, cel care nu-şi înalţă sufletul spre lucruri deşarte, acela va urca pe muntele Domnului" (Ps 23,3-4). Sfinţii sunt într-un loc sfânt deoarece ei au mâinile nepătate şi inima curată şi nu şi-au înălţat sufletul spre lucruri deşarte. Ei sunt în ceruri unde şi noi sperăm să ajungem într-o bună zi urmându-i pe ei.
Un copil trecea într-o zi prin cimitir împreună cu bunicul său. Văzând numărul mare de morminte copilul întreabă ce reprezintă acestea. Bunicul îi răspunde liniştit că acestea au fost locuinţele celor care acum se află în casa Tatălui ceresc. Copilul continuă spunând: aha, am înţeles, acestea sunt locuinţele unde şi-au lăsat hainele cei care au intrat în casa Tatălui ceresc.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Oare ar fi o modalitate mai frumoasă de a explica trecerea din această viaţă şi sărbătoarea pe care o celebrăm astăzi decât replica acestui copil?
Spre finalul mărturisirii de credinţă din cadrul Sfintei Liturghii pe care o facem în fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă, ne rugăm spunând: "Cred în Duhul Sfânt; sfânta Biserică Catolică; împărtăşirea sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică". Mărturisirea de credinţă scoate în evidenţă comuniunea care există între credincioşii de pe pământ, sufletele din Purgator şi sfinţii din cer. Noi credem că există o unitate între cei care trăiesc aici pe pământ, cu cei din purgator şi cei care se bucură în slava cerească.
A crede în comuniunea sfinţilor înseamnă a crede că sfinţii din ceruri se roagă pentru noi, sperând că printre ei se află şi cei dragi ai noştri care au trecut din această lume. Mă întreb: cât de des se întâmplă să auzim persoane spunând că au primit haruri speciale de la bunul Dumnezeu rugându-se la cei dragi ai lor care au trecut din această viaţă? Redau în continuare un fapt real petrecut într-o familie unde soţul trecut din această viaţă îşi ajută soţia pentru a salva propriul copil de la moarte. Acest soţ murise în urmă cu câţiva ani, iar soţia rămasă văduvă avea grijă de copilul care se născuse nu cu mult timp înainte de moartea tatălui său. Într-o zi pe când copilul se juca în casa vecinilor, mama acestuia simţi că soţul ei încerca să-i spună că în piscina vecinilor copilul lor e în pericol de moarte. Imediat această mamă fugi spre piscina vecinilor unde salvă copilul de la înec. O istorie, un fapt real, o poveste care ne impresionează. Şi de ce oare ne impresionează atât de mult? Cu siguranţă că istoria unui copil salvat de la moarte impresionează. Însă această relatare conţine o realitate mult mai profundă. Tatăl mort este acolo lângă copilul lui în momentul în care acesta avea cel mai mult nevoie de el.
A crede în comuniunea sfinţilor înseamnă a fi uniţi în jurul lui Isus răstignit şi înviat, înseamnă a fi uniţi cu cei plecaţi dintre noi şi care se roagă pentru noi, înseamnă a ne ruga pentru cei plecaţi dintre noi şi care nu au ajuns încă în slava cerească. Suntem conştienţi că puţini dintre noi în momentul trecerii din această viaţă vor fi pregătiţi să intre în slava cerească. Credem însă că avem posibilitatea de a ne pregăti dincolo în Purgatoriu, ajutaţi fiind de bunul Dumnezeu care singur ne poate salva şi purifica. O frumoasă descriere a Purgatoriului cred că poate fi considerată şi aceasta: Purgatoriul este un spital unde învăţăm să iubim şi să iertăm.
Astăzi îi sărbătorim pe toţi cei care au fost deja purificaţi, care au învăţat cum să iubească şi să ierte şi care au intrat în fericirea cerească unde se bucură de fericirea şi binecuvântarea Fericirilor proclamate la fragmentul evanghelic de astăzi. Avem certitudinea că cei care ne iubesc şi se află în slava cerească precum şi cei care trec o perioadă de purificare în Purgatoriu se roagă pentru noi. De acea, la această Sfântă Liturghie ne gândim şi ne rugăm la cei care au ajuns deja în slava cerească, urmând ca pe parcursul lunii noiembrie să ne rugăm în mod special pentru cei care se află în Purgatoriu fiind convinşi că rugăciunile noastre îi pot ajuta. Cu toţii aşadar, vii sau răposaţi, suntem uniţi în jurul morţii şi învierii lui Isus Cristos care ne-a adus mântuirea după cum ne spune apostolul Ioan în cea de-a doua lectură a Liturgiei Cuvântului din această zi: "Iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este" (1In 3,2).
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Poate nu numai o singură dată v-aţi pus întrebarea: de ce trebuie să cerem mijlocirea sfinţilor? Nu e mai bine să ne adresăm direct lui Dumnezeu? Nu ştiu ce răspuns aţi dat la această întrebare, însă eu răspund la întrebare spunând că sfinţii ne pot ajuta cu adevărat în călătoria noastră spre Isus din cel puţin trei motive.
Primul motiv. Sfinţii sunt adunaţi acum în jurul tronului lui Dumnezeu şi pot mijloci pentru noi la Dumnezeu harurile de care avem nevoie. Ne rugăm sfinţilor deoarece ştim că foarte mulţi oameni de-a lungul istoriei au fost ajutaţi într-un mod miraculos de Dumnezeu după ce au cerut ajutorul unui anumit sfânt.
Al doilea motiv. Sfinţii sunt fraţii şi surorile noastre din diferite ţări, din diferite generaţii care ne ajută în drumul spre Dumnezeu. Ei sunt cei care ajutaţi de harul lui Dumnezeu au rămas fideli evangheliei şi au biruit împotriva ispitelor şi încercărilor fiind astfel un exemplu pentru noi în drumul spre sfinţenie.
Al treilea motiv pentru care ne rugăm sfinţilor este acela de a ne ajuta ca într-o bună zi să ne alăturăm şi noi lor în a-i aduce laudă şi preamărire lui Dumnezeu sus în ceruri. Ne rugăm sfinţilor pentru a ne ajuta ca victoria lui Cristos de pe cruce asupra răului să se manifeste şi în viaţa noastră aşa cum s-a manifestat în viaţa lor.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Evanghelia de astăzi ne învaţă cum să ajungem la sfinţenie. Calea Fericirilor evanghelice este calea spre sfinţenie. Toţi cei care trăiesc conform Fericirilor evanghelice vor aduna comori în ceruri după cum ne învaţă Cristos. Să-i chemăm în ajutor pe sfinţi în a trăi conform Fericirilor evanghelice pentru a ajunge acolo unde se află ei, adică la Dumnezeu. Cerem mijlocirea sfinţilor având în acelaşi timp convingerea că ei se roagă acum pentru noi la Dumnezeu, mult mai mult decât au făcut-o aici pe pământ, şi au mai multă grijă de noi acum decât au avut-o atunci când erau pe pământ. Să privim spre sfinţi şi să-i chemăm cu încredere în ajutor iar atunci când participăm la Sfânta Liturghie să ne unim într-o rugăciune comună cântând împreună cu ei "Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Dumnezeul oştirilor cereşti. Pline sunt cerurile şi pământul de mărirea lui. Osana în înaltul cerului". Amin.
