Iubiţi credincioşi, dragi ascultători, Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinţii săi!
La începutul sfintei Liturghii din această duminică, zi de sărbătoare, ziua Domnului, ziua tuturor sfinţilor, am ascultat un antifon cu un profund sens de bucurie şi speranţă. Îl repet: "Să ne bucurăm cu toţii în Domnul, celebrând ziua de sărbătoare în cinstea tuturor sfinţilor; de mărirea lor se bucură cu noi toţi îngerii şi, într-un glas, îl laudă pe Fiul lui Dumnezeu".
Celebrând într-o singură zi memoria tuturor sfinţilor, ne bucurăm să-l preamărim pe Dumnezeu, cel întreit sfânt, care i-a făcut părtaşi pe oameni de sfinţenia lui şi i-a chemat pe toţi să fie sfinţi şi fericiţi împreună cu el. Pentru aceasta a venit în lume, a venit între noi, s-a oferit pentru noi şi ne-a câştigat dreptul de a fi într-o zi părtaşi de cetatea sfinţilor din ceruri.
Prefaţa de la Liturghia de astăzi ne invită la o profundă bucurie, dar şi la o adevărată mulţumire pentru ceea ce ne-a oferit şi ne oferă Dumnezeu, nouă, celor care credem în el şi îl urmăm: "Cu adevărat vrednic şi drept, de cuviinţă şi mântuitor lucru este să-ţi aducem mulţumiri, pururi şi în tot locul, ţie, Doamne, Părinte sfânt, atotputernic veşnic Dumnezeu. Tu ne dai astăzi bucuria de a privi cetatea din ceruri, Ierusalimul cel sfânt, care este mama noastră, unde fraţii şi surorile noastre, deja adunaţi împreună, cântă şi preamăresc numele tău. Noi, care călătorim pe pământ, ne grăbim spre patria cerească, bucurându-ne de soarta fericită a membrilor Bisericii pe care ni i-ai dat ca prieteni şi modele de viaţă".
Primul text pe care le-am proclamat în cadrul liturgiei cuvântului, din cartea Apocalipsului redactat de vizionarul din Patmos, ne invită la contemplarea cu bucurie a celor ce stau în preajma lui Dumnezeu, în cetatea cerească, ne fac să admirăm numărul imens de însemnaţi, pe care nimeni nu poate să-i numere, din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile, care stau în faţa tronului şi în faţa Mielului. Toţi îl preamăresc pe Dumnezeu împreună cu îngerii, spunând: "Amin! Laudă, slavă, înţelepciune şi mulţumire, cinste, putere şi tărie Dumnezeului nostru în vecii vecilor. Amin!"
Despre această bucurie a participării la viaţa de sfinţenie a lui Dumnezeu ne vorbeşte lectura a doua, prezentată de acelaşi sfânt Ioan, de unde înţelegem ce ne-a oferit şi ne oferă Tatăl ceresc, nouă, celor care am fost aleşi să fim şi să ne numim fii săi prin Isus Cristos, căci, atunci când ni se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este şi ne vom bucura de sfinţenia şi fericirea lui .
Spre această demnitate ne cheamă astăzi evanghelia fericirilor din evanghelistul Matei, care ne prezintă un program cu totul special pentru a ajunge, prin efort, lacrimi, curăţie şi iubire jertfelnică, la o fericire pe care numai Dumnezeu ne-o poate da, aşa cum ne asigură ultima concluzie din evanghelia fericirilor: "Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci mare va fi în ceruri răsplata voastră!"
Este logica lui Dumnezeu care este iubire, iar iubirea se oferă, se dăruieşte, se împărtăşeşte, împlinindu-se, astfel, tot ceea ce ne-au promis profeţii şi ce a realizat Isus Cristos prin gestul de dăruire prin care s-a făcut om, s-a jertfit pe sine, ca să ne facă vrednici de a fi fiii săi şi părtaşi la sfinţenia sa. Este misterul vieţii şi al dragostei sale infinite. El vrea să comunice tuturor oamenilor această viaţă sfântă şi-i sfinţeşte pe cei care-l caută şi care se străduiesc să se unească cu el.
Pe aceşti sfinţi, înscrişi sau nu în calendare şi martirologiile noastre, îi aminteşte astăzi Biserica, îi venerează şi îi propune de modele pentru a realiza, nu numai un popor ce va ajunge cândva la fericire, în ceruri, dar şi un popor binecuvântat pe acest pământ care este locul manifestării iubirii sale. Ne revine în minte întrebarea firească şi deosebit de actuală: "Cine sunt sfinţii pe care astăzi îi aminteşte Biserica şi ce ne învaţă ei?"
Există o multitudine de explicaţii şi definiţii, care ne aduc lumină în înţelegerea realităţii sfinţeniei şi a unui sfânt. Iată câteva: "Sfinţii sunt comentariul cel mai important al evangheliei... Sunt încarnarea Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu şi deci în mod real, ei sunt o cale care duce la Isus», spunea marele gânditor şi teolog Hans Urs von Balthasar în una dintre reflecţiile sale.
"Sfinţii sunt ca şi culorile spectrului în raport cu lumina. Însăşi diversitatea lor este un omagiu viu adus singurei bogăţii, pe care ele o compun asemenea culorilor curcubeului ce răsfrâng pe pământ frumuseţea şi farmecul soarelui. Sfinţii prin frumuseţea vieţii şi trăirii lor desfăşoară între oameni minunăţiile vieţii dumnezeieşti. Viaţa sfinţilor este ca o carte sau un catehism în imagini, o ilustrare a valorilor vieţi cuprinse în unica evanghelie", afirma marele teolog J. Guiton.
"Creştinii de astăzi pot să înveţe, şi din nou să înveţe, după exemplul lor, să citească evangheliile, să o facă urmând vademecum-ul lor (exemplele lor), meditându-le şi traducându-le cu curaj şi coerenţă, în viaţa de zi cu zi", avea să sublinieze cardinalul de Utrecht, Leo J. Suenens.
Imaginea sfinţilor, a celor care au ştiut cel mai bine să-l descopere şi să-l urmeze pe Cristos, autorul sfinţeniei, ne-a însoţit mereu şi a fost şi este, pentru poporul nostru, o continuă chemare la o viaţă frumoasă şi demnă pe acest pământ.
Când întrăm într-o biserică, fie ea din orient sau din occident, imaginile multicolore ale sfinţilor ce ne întâmpină ne prezintă rând pe rând covorul plin de farmec al unei vieţi trăite cu sfinţenie şi demnitate de surorile şi fraţii noştri care au mers înaintea noastră cu semnul credinţei.
Rolul lor s-a dovedit a fi benefic căci ei ne-au transmis şi ne transmit lumina şi frumuseţea cerului, a lui Dumnezeu, aşa cum vitraliile într-o biserică sau catedrală preiau şi ne împărtăşesc culorile soarelui, care le pătrunde şi le luminează.
Îmi place să amintesc o istorioară prezentată de o persoană ce aparţine Bisericii luterane din Norvegia.
"Intrând într-o zi luminoasă de vară într-o măreaţă catedrală împreună cu fetiţa ei de vârstă şcolară şi admirând marile vitralii ce o împodobeau, mama a primit o întrebare curioasă:
- Mamă, dar cine sunt cei din imaginile de pe ferestre?
După un moment de surprindere şi de tăcere, mama a răspuns: Sunt sfinţii lui Dumnezeu.
- Şi cine sunt ei şi ce fac acolo sus?
Ea, ca mamă, a rămas surprinsă de întrebare şi nu ştia ce să răspundă. În sfârşit, i-a dat un răspuns:
- Ferestrele transmit lumina soarelui şi culorile sale.
Atunci fetiţa a continuat:
- Am înţeles. Sfinţii lui Dumnezeu ne transmit frumuseţea soarelui, ne împărtăşesc lumina ce vine de la Dumnezeu şi ne vorbesc despre minunăţia frumuseţii lui Dumnezeu".
Trebuie spus că reformaţii nu recunosc şi nu au cultul imaginilor şi a sfinţilor însă acea mamă şi copila ei au dat dovadă, prin cuvintele şi mărturia lor, de o mare realitate şi de un mare adevăr.
Da, acesta este adevărul. Sfinţii ne prezintă prin viaţa lor razele minunate ale vieţii dumnezeieşti, ne transmit frumuseţea lui Dumnezeu, pe care el, soarele credinţei noastre, o împărtăşeşte oamenilor, împărtăşeşte farmecul şi adevărul evangheliei şi ne arată drumul care duce spre cer, spre fericire. Sfinţii răspândesc în lume lucrarea minunată pe care Dumnezeu ne-o încredinţează nouă.
La întrebarea insistentă a multor creştini, a multora dintre cei care nu cunosc tainele creştinismului sau a celor ce nu cred în sfinţi şi sfinţenie, Biserica ne învaţă că sfinţii sunt oameni ca noi, oameni ce poartă în ei întrupată imaginea lui Dumnezeu, făpturi care simt în ele nostalgia după fericire, după Dumnezeu şi după cerul său, oameni care îl urmează pe cel ce a proclamat cea mai curajoasă carte a mântuirii şi a răsplăţii veşnice: fericirile. Sfinţii sunt fraţii noştri, sunt asemenea nouă, născuţi pe acest pământ cu trup şi carne, cu slăbiciuni şi înclinaţii pământeşti, dar care sunt plini de viaţă şi consacraţi în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul.
Sfinţii sunt oamenii săraci în spirit, cei care sunt blânzi, cei care plâng, care sunt flămânzi şi însetaţi după dreptate, cei care ştiu să fie milostivi, cei curaţi cu inima, cei ce promovează pacea, cei prigoniţi pentru dreptate, cei umiliţi şi batjocoriţi din pricina credinţei lor în Dumnezeu, cei ce cred în forţa Duhului Sfânt şi în adevărata fericire.
Acestora şi tuturor celor care îl urmează pe Cristos, făcut om şi supus încercărilor, Dumnezeu le asigură fericirea şi bucuria de a fi cu el în împărăţia sfinţilor şi lângă tronul său ceresc. Lor le spune însuşi Isus în evanghelia fericirilor proclamată astăzi: "Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci mare va fi în cer răsplata voastră!"
Drumul sfinţilor ne este deschis şi nouă tuturor, iar locul nostru este asigurat în ceruri, căci Isus ne-a spus şi nouă: Mă duc să vă pregătesc şi vouă un loc, ca, acolo unde sunt eu să fiţi şi voi, ucenicii mei.
Dragi creştini, iubiţi ascultători. Curaj!
Cristos ne cheamă la el: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28), iar sfinţii săi ne încurajează să ridicăm capetele noastre, ne asistă şi ne ajută să ajungem lângă ei. Cerul este al nostru; e locul fericirii adevărate şi veşnice. "Binecuvântat să fii, Doamne, în sfinţii tăi!" Amin.
