Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Celebrăm cu deosebită bucurie această liturgie a tuturor sfinţilor. Amintirea sfinţilor trezeşte în noi speranţa şi dorinţa după cer, după plinătatea vieţii la care suntem destinaţi, şi în acelaşi timp trezeşte în noi speranţa posibilităţii unei vieţi bune, drepte, sfinte, deja pe acest pământ.
De obicei, noi ne gândim la sfinţi cu o oarecare curiozitate şi în privinţa lor ne vin în minte atâtea întrebări: Cine sunt ei? Unde sunt? Ce fac? Ce relaţie pot avea cu noi, cei care suntem încă pe pământ?
Astăzi sunt la modă interviurile: în ziare, la televiziune, la radio... Propun să facem şi noi una, tocmai referitor la sfinţi, căutând răspunsul la aceste întrebări.
Câţi sfinţi sunt? Pentru a afla răspunsul, putem să ne uităm unde se află enumeraţi.
- În litaniile tuturor sfinţilor se pot număra abia câteva zeci de sfinţi.
- Dacă frunzărim un calendar, găsim ceva mai mulţi, câteva sute.
- Există apoi o carte a Bisericii numită Martirologiu, care conţine lista oficială a sfinţilor proclamaţi de papi, şi aici găsim câteva mii de sfinţi înscrişi în această carte.
- Dar sfântul Ioan în cartea Apocalipsului (aşa cum am auzit în prima lectură proclamată cu puţin timp în urmă) ne spune: "Iată, am văzut o mulţime imensă, pe care nimeni nu o putea număra, din orice naţiune, trib, popor şi limbă!"
Şi atunci? Câţi sfinţi sunt? Concludem cu apostolul Ioan: sfinţii sunt o "mulţime imensă". Toţi cei care au murit în prietenie cu Dumnezeu.
Totuşi - şi ne este necesară puţină imaginaţie - nu toţi sunt sfinţi în acelaşi grad: una este situaţia unui martir generos, aşa cum este părintele Maximilian Kolbe, şi alta este situaţia unuia care s-a căit şi s-a convertit în ultima clipă a vieţii. Am putea spune că sunt diferite categorii de sfinţi: martiri, mărturisitori, sfinţi păstori, fecioare, femei şi bărbaţi sfinţi, chiar copii şi tineri sfinţi; unii sunt mai sus, prin gradul eroic al sfinţeniei lor, alţii ocupă un grad inferior; şi, astfel, putem să ne imaginăm între sfinţi şi un loc şi pentru noi, cei care ne temem că nu ne putem ridica la înălţimea marilor sfinţi...
Cum arată sfinţii? În picturile din bisericile noastre îi găsim deseori pictaţi deasupra norilor. O altă imagine foarte frumoasă ne-a zugrăvit-o sfântul Ioan în cartea Apocalipsului: "Ei stăteau în faţa tronului şi în faţa Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu ramuri de palmier în mână". Veşminte albe, ramuri de palmier în mână, sunt simboluri: de nevinovăţie, de victorie asupra răului şi asupra morţii.
Dar sfântul Ioan, în lectura a doua, ne-a pus în gardă cu privire la căutarea unor curiozităţi deosebite referitoare la viaţa de dincolo, precizând: "Ceea ce noi vom fi, nu a fost încă revelat". Este o invitaţie clară să nu facem prea multe eforturi cu fantezia. În ce condiţii se află sfinţii, totul este închis în taina lui Dumnezeu.
Şi unde sunt sfinţii? Se spune: în cer. În cerul astronomilor şi al astronauţilor? Ei bine, nu. Ar trebui să-i gândim plasaţi într-o dimensiune diferită, în afara spaţiului studiat de astronomi, şi chiar în afara timpului calculat şi măsurat de ceasurile noastre. Credinţa ne spune numai că ei sunt în Dumnezeu, adunaţi în misterul său. Să nu căutăm să aflăm mai multe, pentru că şi aici ar fi prea multă fantezie...
Şi mai pot fi şi alte întrebări: De ce sunt sfinţi? În ce mod au devenit sfinţi? Răspunsul ni l-a dat direct Isus. Sfinţii - am auzit-o în evanghelie - după Mântuitorul, sunt oamenii fericirilor.
Amintim episodul: Isus în Galileea, apostolii, mulţimile, un munte. Isus se urcă pe o poziţie mai ridicată, pentru ca toţi să-l poată vedea şi auzi bine, şi rosteşte cuvântarea de pe munte, care se deschide cu proclamarea fericirilor. Ele sunt ca o constituţie, un statut, a împărăţiei lui Dumnezeu. Este o ciudată cartă constituţională, care îi numeşte fericiţi pe cei săraci, pe cei mâhniţi, pe cei blânzi, pe cei cărora le este foame şi sete după dreptate, pe realizatorii de milostivire, pe cei curaţi cu inima, pe cei care lucrează pentru dreptate şi pace; o cartă care vorbeşte despre datorii şi nu despre drepturi, despre dăruire şi generozitate, şi nu despre posedare şi exploatare.
Cine sunt de fapt sfinţii? Care este calea sfinţeniei?
Isus astăzi, cu evanghelia fericirilor, ne spune cine sunt sfinţii şi care este drumul sfinţeniei: drumul pe care şi noi suntem chemaţi să-l parcurgem.
Să-l ascultăm pe Isus, deschizându-ne cu adevărat inima cu umilinţă, cu simplicitate şi docilitate; aşa cum asculta Preacurata Fecioară Maria!
Cine sunt sfinţii? Ne răspunde Isus şi ne spune: sunt sfinţi săracii cu inima. Şi săracii cu inima sunt cei care au învins sugestia înşelătoare de a avea şi s-au lăsat atraşi de fascinaţia dăruirii, care este unica bogăţie.
Sunt sfinţi cei blânzi şi milostivi: adică cei care au învins înlăuntrul sufletului lor războiul cu duşmanul cel mai de temut şi cel mai periculos: mândria, orgoliul! Cine a învins orgoliul, nu va mai putea urî pe nimeni şi niciodată, pentru că îl are pe Dumnezeu în inimă: şi Dumnezeu nu poate urî, dar poate numai să iubească.
Sunt sfinţi cei curaţi cu inima, adică cei care nu au măşti, sau duble intenţii, s-au dublă faţă. Cei curaţi cu inima sunt cei care trăiesc în transparenţa luminoasă şi, fiind limpezi în sentimentele lor, sunt capabili de iubire autentică şi adevărată.
Sunt sfinţi cei care plâng şi suferă, dar îşi păstrează speranţa; speranţa în cel care nu decepţionează şi care într-o zi va şterge orice lacrimă de pe feţele noastre.
Sfinţenia are atâtea feţe, dar are o unică inimă: inima eliberată de orgoliu şi de egoism şi o inimă care bate de iubire pentru Dumnezeu şi pentru aproapele.
Isus a răsturnat fericirile pe care le propun oamenii şi le-a propus pe ale sale, care sunt apoi cele care îl caracterizează în primul rând pe el.
Astfel au trăit sfinţii. Şi după acest program continuă să trăiască şi sfinţii care sunt în mijlocul nostru. Mă gândesc la un episod din viaţa fericitei Maica Tereza de Calcutta. Într-o zi i s-a luat un interviu şi ziariştii au întrebat-o pe neaşteptate: "Se spune că dumneavoastră sunteţi sfântă. Este adevărat?"
Era una dintre acele întrebări care ar pune în încurcătură pe oricine. Dar Maica Tereza a răspuns liniştită: "Toţi creştinii sunt angajaţi să devină sfinţi". Apoi, ridicând degetul spre cei care îi lua interviul, a spus: "Si voi!"
Cine ştie dacă nu cumva degetul Maicii Tereza nu este îndreptat şi spre noi...
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Era un timp când modelele de imitat şi recunoscute de toţi în cor erau sfinţii: spre sfinţi se privea pentru a învăţa cum trebuie să trăim, pentru că pe bună dreptate ei erau consideraţi persoane cu adevărat realizate şi, de aceea, de imitat fără ezitare.
Fiecare categorie de lucrători avea un sfânt protector; fiecare sat avea sfântul patron, care deseori dădea numele parohiei însăşi; şi peste tot era posibil să vedem semnele devoţiunii poporului faţă de sfinţi.
Astăzi lucrurile s-au schimbat total. Rămân încă sărbătorile patronale, rămân sfinţii protectori... dar modelele la care se uită astăzi lumea cu admiraţie nu mai sunt sfinţii, dar persoanele de succes din lumea sportului, a spectacolelor, a muzicii, a filmelor, faţă de care se manifestă un adevărat cult. Puţin contează dacă succesul este efemer; puţin contează dacă persoana de succes este banală sau, mai rău încă, vulgară: ceea ce contează este să aibă succes.
Succesul, obţinut în orice mod, ridică aceste persoane, din păcate, la rang de modele. Atunci se poate întâmpla, (şi din păcate se întâmplă!) ca peste 50.000-60.000 de persoane să meargă, de exemplu, la concertul unui cântăreţ de succes, chiar dacă tot conţinutul spectacolului este trivial, profanator, ofensator: faptul este cu adevărat deplorabil; este vădit golul spiritual al lumii şi incapacitatea ei de judecată, lipsa de discernământ între ceea ce este bine şi ce este rău şi face rău. Această situaţie este extrem de periculoasă: într-adevăr, dacă modelele la care se uită lumea sunt greşite şi deviante, urmează de aici şi comportamente greşite şi deviante. Şi, astfel, încet-încet nivelul moral al societăţii scade până la ultima treaptă, şi persoanele, aproape fără să-şi dea seama, se descoperă a fi în viaţă, fără orientare, fără valori şi fără idealuri.
Şi totuşi lumea are nevoie de modele frumoase, corecte, modele de urmat... Modele adevărate de viaţă rămân pe mai departe sfinţii...
Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte că trebuie să ne întoarcem la sfinţi, trebuie să ne întoarcem la adevăratele modele; la modelele care ridică omul şi îl ajută să scoată la iveală ceea ce este mai bun în sine.
Consider că sunt încă mulţi în măsură să recunoască faptul că, dacă în lume mai există un pic de cinste, o datorăm sfinţilor: adică persoane corecte, care au mers pe calea binelui şi au lăsat în urma lor un exemplu frumos de urmat. Mă gândesc că mulţi sunt încă în măsură să vadă, că dacă în lume mai există o familie adevărată şi frumoasă, şi dacă există încă o pasiune adevărată pentru educaţia copiilor, o datorăm sfinţilor care au iubit şi au apărat familia. Şi, la fel, dacă în lume mai există iubire faţă de copii şi faţă de bătrâni, dacă există respect pentru viaţa care în mod minunat se aprinde în sânul mamelor, dacă există compasiune faţă de cei slabi şi, în special, pentru bolnavi... o datorăm sfinţilor, care sunt adevăraţi educatori ai omenirii, pentru că ei s-au lăsat educaţi de unicul educator al omului, care este Dumnezeu.
Giorgio La Pira, un primar sfânt al oraşului Florenţa (Italia), - au fost şi primari sfinţi - într-o zi a exclamat: "Aud deseori spunându-se că pentru a face ordine în lume, ar fi nevoie de cutare sau cutare lucru... Ştiţi ce ne-ar trebui ca să facem ordine în lume? Ne-ar trebui mai mulţi sfinţi, da, mai mulţi sfinţi! Nu mă îndoiesc de aceasta!"
Şi fericita Maica Tereza de Calcutta, cu simplicitatea şi înţelepciunea sufletului nevinovat şi liber, repeta: "Nu vă plângeţi dacă vedeţi că în Biserică astăzi există puţini sfinţi. Mai curând ajutaţi-o... şi deveniţi sfinţi... voi! Atâta timp cât strigaţi: este întuneric! este întuneric!, nu se aprinde lumina. Dacă voiţi să învingeţi întunericul, aprindeţi lumina... ba chiar lăsaţi-vă aprinşi de singura lumină: de Isus! Faceţi-vă sfinţi!"
Este apelul pe care astăzi vrem să-l primim în sufletele noastre, pentru ca amintirea sfinţilor să fie un stimulent la sfinţenie şi o provocare sănătoasă pentru a ieşi afară din închisoarea mediocrităţii.
Şi astăzi sunt sfinţi care ne amintesc cum trebuie trăită viaţa.
Cuvântul lui Dumnezeu ne garantează că sfinţii sunt foarte mulţi: sunt o mulţime!
Să ne gândim bine, că nu poate fi decât aşa. Într-adevăr, Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât a suferit pentru noi. Şi este imposibil ca puterea durerii-iubirii lui Dumnezeu să nu aducă roade îmbelşugate de sfinţenie; este imposibil ca puterea sângelui lui Cristos să nu fie extraordinar de rodnică.
Uneori nu ne dăm seama de prezenţa sfinţilor alături de noi, dar cu siguranţă şi noi am întâlnit sfinţi. Atâtea mame pline de iubire faţă de Dumnezeu şi capabile de gesturi zilnice de eroism; atâţia oameni blânzi, cinstiţi şi gata de sacrificii mari şi ascunse; atâţia tineri sinceri, generoşi şi curaţi la suflet; atâţia bătrâni umili şi senini; atâţia bolnavi plini de speranţă şi de bunătate... sunt sfinţii necunoscuţi, dar reali.
Într-o zi va străluci sfinţenia lor. Astăzi ne este de ajuns să ştim că sfinţenia lor este ca sarea, care fereşte lumea de distrugere. Şi acest gând să ne facă să scoatem din inima noastră o sinceră mulţumire adresată lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să aprindă în noi o nostalgie irezistibilă după sfinţenie, care să ne facă să recuperăm atâta timp pierdut în viaţă.
Să nu ne sperie idealul sfinţeniei. Filozoful Kierkegaard avea o replică foarte interesantă în această privinţă: "Dumnezeu creează din nimic. Minunat!, spui tu. Da, dar Dumnezeu face un lucru şi mai minunat: creează sfinţi din păcătoşi!"
"Sfinţenia nu constă în a face lucruri extraordinare, dar în a face în mod extraordinar de bine lucrurile obişnuite" (fericitul Alois Monza).
Exemplul sfinţilor să grăbească în noi hotărârea de a călca pe urmele lor!
Este chemarea acestei zile, a sărbătorii Toţi Sfinţii, chemare care ne este încredinţată de imensa ceată a celor care au parcurs calea sfinţeniei înaintea noastră: să dăm ascultare acestui apel! Amin.
