2Sam 7,4-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a (Lc 2,41-51a)
"Iată slujitorul credincios şi înţelept"
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Celebrăm astăzi solemnitatea sfântului Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria şi cel care a fost ales să fie ocrotitorul, tatăl purtător de grijă al fiului lui Dumnezeu.
"Iată slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale". Aceasta a fost antifona pe care am ascultat-o la începutul Sfintei Liturghii şi care îl prezintă, îl caracterizează pe sfântul Iosif ca fiind "slujitorul credincios şi înţelept". Un adevăr care a străbătut timpul şi istoria, un sfânt care ocupă un loc deosebit în istoria mântuirii pentru că s-a conformat pe deplin voinţei lui Dumnezeu, pe care a practicat-o cu credinţă şi a îndeplinit-o cu înţelepciune într-un mod cu totul original, unic am putea spune, cu dăruire şi umilinţă, dar mai ales în tăcere.
Mulţi scriitori şi teologi s-au întrebat şi s-au mirat de-a lungul timpului de faptul că sfântul Iosif nu spune niciun cuvânt în evanghelii, tăcerea sa este surprinzătoare, nu are nicio afirmaţie pe care evangheliştii să o transcrie şi care să ajungă până la noi, ba mai mult, despre sfântul Iosif în întreaga Scriptură nu se găseşte decât un singur cuvânt care îl descrie şi îl caracterizează în mod direct, acela ca fiind "drept", aşa cum am ascultat în textul sacru al evangheliei de astăzi.
Personal, în faţa tăcerii sfântului Iosif m-am întrebat de multe ori, dacă el ar fi putut să spună câteva cuvinte, care ar fi fost acestea? Ce ar fi spus? Cum l-am fi înţeles noi astăzi plecând de la cuvintele sale?
Desigur, acest lucru nu s-a întâmplat, nu ne-a fost transmis niciun cuvânt cum bine ştim, însă există câteva versuri ale unei poezii, sau mai bine zis câteva cuvinte din poezia lui Lucian Blaga, intitulată Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, care parcă îi aparţin sfântului Iosif şi ar vrea să ni le spună. Aceste cuvinte reprezintă răspunsul său la toată preocuparea noastră privind tăcerea sa, activitatea sa, descriu parcă întreaga sa viaţă. Sfântul Iosif ne spune: "dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină"... şi, într-adevăr, parcă aşa este, prin lumina sa sfântul Iosif sporeşte şi mai mult taina acestei lumi, măreşte misterul care i-a fost încredinţat, tăcerea sa devine o rază de lumină care indică adevărata lumină şi care mai târziu avea să spună despre sine "Eu sunt lumina lumii, cine mă urmează pe mine nu va umbla în întuneric ci va avea lumina vieţii (In 8,13).
Iată, aşadar, cum sfântul Iosif, slujitorul credincios şi înţelept, prin existenţa şi viaţa sa, prin credinţa şi lumina sa, reuşeşte să sporească şi mai mult taina, misterul acestei lumi... dar nu pentru a-l ascunde, ci pentru a-l revela, a-l arăta şi a-l face cunoscut oamenilor din toate timpurile şi din întreaga lumea... şi toate acestea le-a făcut în cea mai mare tăcere, fără a spune niciun cuvânt.
Tăcerea sa nu este mutism sau absenţa cuvintelor, nu este încăpăţânare sau lipsă de dialog, tăcerea sa este cugetare, meditaţie, rugăciune... tăcerea sa este ascultare şi acţiune, tăcerea sa este slujire şi laudă adusa lui Dumnezeu.
Suntem, aşadar, în faţa unui om pentru care acţiunea este mai importantă decât cuvintele, tăcerea mai grăitoare decât orice vorbă, iar faptele sale mai corecte şi admirabile decât orice publicitate ascunsă sau comportament lăudăros.
De fapt, viaţa ascunsă şi tăcută a sfântului Iosif nu este altceva decât o prezenţă în umbră, tăcută şi discretă, o "umbră" care însoţeşte persoana în raza luminii dar nu-i modifică calea, o umbră ca reflex al dumnezeirii şi ştim cu toţii că "umbra" în limbajul biblic aminteşte de prezenţa misterioasă a lui Dumnezeu în momentele de dificultate, de locurile consacrate ale prezenţei sale, umbra este cea care acoperă, învăluie, apără... "Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra [ocrotitoare] la dreapta ta" (ne spune psalmistul în Ps 121), aşa a fost şi viaţa sfântului Iosif.
Pe bună dreptate, acest slujitor a lui Dumnezeu a fost ales să fie soţul şi ocrotitorul comorilor de preţ ale lui Dumnezeu: Isus şi Maria, cum sugera papa Pius al IX-lea, care în anul 1870 l-a declarat Patron al Bisericii Universale.
De aceea, mulţi creştini şi sfinţi l-au venerat şi i-au cerut ajutorul în decursul secolelor, l-au ales ca patron şi au căutat să-i imite virtuţile pentru că au văzut în sfântul Iosif modelul şi exemplul desăvârşit al slujirii lui Dumnezeu.
Sfântul Leonard Murialdo, fondatorul Congregaţiei Sfântului Iosif - Iosefinii lui Murialdo, vorbind confraţilor şi colaboratorilor săi despre virtuţile tăcerii şi ale acţiuni sfântului Iosif, pe care le ridică la rang de principiu, le spunea: "Fare e tacere", "Fare il bene ma farlo bene", "Să facem şi să tăcem.", "Să facem binele dar să-l facem bine!".
Iosif, prin exemplul şi virtuţile vieţii sale, ne invită pe toţi să intrăm în spaţiul lui Dumnezeu şi să locuim timpul său care este eternitatea. Măreţia şi importanţa sa, viaţa sa, pot fi cunoscute şi înţelese doar într-o strânsă legătură, în această relaţie care plecă de la cuvântul lui Dumnezeu care este Sfânta Scriptură şi Cuvântul însuşi al lui Dumnezeu care este Isus Cristos.
Promisiunea pe care Dumnezeu prin profetul Natan i-a făcut-o cunoscută lui David în prima lectură de azi, se împlineşte datorită lui sfântului Iosif care este descendent al lui David şi îi transmite lui Isus titlul mesianic de "fiu al lui David".
Biserica a văzut dintotdeauna o asemănare între sfântul Iosif şi patriarhul Abraham, despre care am auzit vorbindu-se în cea de-a doua lectură. Iosif a crezut cu credinţa lui Abraham care în faţa planului lui Dumnezeu a ales calea ascultării şi a credinţei. Ca şi Abraham, Iosif trebuie să renunţe la planurile sale şi să meargă spre un loc pe care nu-l cunoaşte, ca şi Abraham trebuie să accepte paternitatea unui fiu care depăşeşte caracteristicile şi logica oamenilor, ca şi Abraham Iosif trebuie să-i încredinţeze fiul... aceluia care este originea oricărei paternităţi, Tatăl ceresc.
Iosif devine astfel protagonistul absolut a al unei misiuni speciale, pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o şi care o depăşeşte pe cea a tuturor profeţilor deoarece acestora le-a fost încredinţat cuvântul care era rostit şi comunicat oamenilor, lui Iosif îi este încredinţat singurul şi unicul cuvânt al lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat - Isus Cristos.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Avem multe motive de bucurie şi multe lucruri de învăţat de la sfântul Iosif. Astăzi, când îl sărbătorim, suntem invitaţi să-i imităm virtuţile şi să devenim conştienţi că fiecare dintre noi poate să trăiască şi să mărturisească cu propria viaţă Cuvântul şi învăţătura lui Dumnezeu asemenea sfântului Iosif. Doar aşa vom putem deveni şi noi slujitori credincioşi şi înţelepţi, pe care Dumnezeu îi va alege pentru fericirea împărăţiei sale.
Lăudat să fie Isus Cristos!
