2Sam 7,4-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a (Lc 2,41-51a)
"Cel mai mare sfânt şi cel mai puternic mijlocitor pe care îl avem în ceruri, după Fecioara Maria, este sfântul Iosif", a afirmat papa Pius al IX-lea în 1870, când l-a declarat patronul Bisericii Universale. Şi este drept să fie aşa pentru că sfântul Iosif a fost soţul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu; a fost persoana aleasă direct de Dumnezeu pentru o misiune cu adevărat extraordinară, aceea de a fi tatăl legal al Fiului unic al lui Dumnezeu, care, continuând să fie Dumnezeu, şi-a asumat natura umană, devenind şi adevărat om.
Acum mai bine de 2000 de ani, sfântul Iosif l-a văzut pe Isus-Mesia născut la Betleem, l-a ţinut în braţe cu o iubire părintească imensă, a avut grijă să-l salveze de Irod, care voia să-l ucidă; i-a urmărit cu grijă delicată creşterea; a muncit cu braţele sale pentru a-l putea întreţine; l-a învăţat regulile de viaţă civilă şi normele religioase; a trăit în casă cu el şi cu mama lui, Maria, ca într-o familie normală, deşi cu totul specială: sfânta Familie din Nazaret.
Deşi a avut o misiune cu totul excepţională, sfântul Iosif a fost mereu un bărbat umil şi rezervat, un adevărat slujitor credincios şi înţelept. Datorită acestui fapt şi evangheliştii relatează puţin despre viaţa şi activitatea sa.
Ce ştim exact despre originea, viaţa şi activitatea sfântului Iosif? Puţine lucruri. Evangheliştii Matei şi Luca îl prezintă pe sfântul Iosif ca descendent al familiei regelui David. Luca îi plasează familia la Nazaret, iar Matei şi Marcu ne informează că era dulgher. Matei ne relatează că Iosif era logodit cu Maria, care, mai înainte ca ei să locuiască împreună, ,,ea s-a aflat însărcinată prin puterea Duhului Sfânt" (Mt 1,18). Iosif, soţul Mariei, fiind un bărbat drept, adică sfânt, s-a tulburat în sufletul său, neştiind ce să creadă despre această situaţie neaşteptată şi, pentru că o stima şi o iubea pe Maria, nu a voit s-o denunţe ca să nu fie ucisă cu pietre, ci s-a decis s-o lase în ascuns. Inima lui bună şi generoasă a fost răsplătită de Dumnezeu care îl lămureşte cu privire la situaţia Mariei, trimiţându-i în vis un înger, care îi va spune: ,,ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i va pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale" (Mt 1,20-21). Situaţia fiind lămurită, Iosif, bărbat drept şi matur, ia decizii clare şi rapide şi se angajează să împlinească planul lui Dumnezeu, luând-o acasă la el pe Maria, asigurându-i protecţia necesară, atât ei, cât şi copilului Isus.
Cunoscând viaţa sfântului Iosif, cred că merită să analizăm puţin urmările căsătoriei sale cu Maria, mama lui Isus Cristos şi să înţelegem de ce Biserica îl numeşte: soţul Născătoarei de Dumnezeu, capul preasfintei familii şi sprijinitorul familiilor, mai ales că suntem în cel de-al doilea an dedicat pastoraţiei familiilor.
De foarte multe ori, suntem tentaţi să credem că viaţa sfinţilor a fost uşoară şi lipsită de încercări sau suferinţe şi e posibil să credem că aşa a fost şi viaţa de familie a sfântului Iosif. Dacă însă vom analiza cu mai multă atenţie cele relatate de sfinţii evanghelişti vom constata, poate cu surprindere, că lucrurile stau complet diferit de cum obişnuim să ne închipuim noi.
Ce ne relatează evangheliştii cu privire la familia din Nazaret? Un întreg şir de evenimente: unele plăcute şi fericite, iar altele veritabile încercări şi suferinţe. Evenimentele fericite se împletesc cu cele nefericite, aşa cum se întâmplă în mod firesc în toate familiile noastre. După fericitul moment al logodnei, aşteptat de Iosif şi Maria, care trăiau o iubire sinceră curată, a urmat momentul de încercare pentru ambii logodnici, venit prin zămislirea feciorelnică a lui Mesia de către Maria prin puterea Duhului Sfânt. Relaţia lor părea compromisă de acest neaşteptat eveniment. Maria, rămasă însărcinată prin intervenţia divină, păstrează acest mister în taina sufletului ei, încredinţându-se voinţei divine şi lăsându-l pe Dumnezeu să-i dezvăluie lui Iosif misterul maternităţii ei. Iosif, tulburat la aflarea acestui eveniment, nu ştie ce să creadă şi de aceea, după o îndelungă meditare, este pe punctul de a se decide să o lase fără să o denunţe, fiind înclinat să creadă că Maria este curată.
Pentru că amândoi, Maria şi Iosif, sunt oameni plini de credinţă şi încrezători în înţelepciune şi iubirea lui Dumnezeu, trec cu bine încercarea şi ajung doi soţi bucuroşi şi disponibili să împlinească planul divin, acela ca prin familia lor să-l introducă în lume pe Mesia. Această bucurie va fi foarte curând umbrită de evenimentele ce au urmat: decretul împăratului August, care îi obliga să meargă la Betleem pentru recensământ, deşi Maria se apropia de momentul naşterii lui Isus. La capătul acestei călătorii obositoare, la Betleem îi aşteaptă o nouă situaţie neplăcută: nu găsesc un loc de găzduire. Sunt nevoiţi să se retragă într-un adăpost de animale, unde se va naşte Mesia; desigur, o suferinţă pentru ei, gândindu-se că Mesia ar fi meritat un loc mai deosebit pentru a veni în lume. Cu toate acestea, venirea lui Mesia între oameni le umple inimile de bucurie. Dar bucuria naşterii lui Mesia durează puţin, căci, odată cu prezentarea lui Isus la templu, aud din gura bătrânului Simeon o profeţie care îi va tulbura: acest copil va stârni împotrivire şi va produce o mare suferinţă mamei sale prin inima căreia va trece o sabie. Acest mesaj profetic prevestitor de suferinţă va începe să se deruleze după un nou moment de bucurie, acela al venirii magilor din Răsărit, care îl adoră pe Mesia şi-i oferă daruri. Regele Irod, aflând de la magi că s-a născut Mesia, se teme că acest nou Rege îi va lua tronul, de aceea decide să-l omoare. Înştiinţat de Dumnezeu, Iosif trece împreună cu Maria printr-o mare încercare şi suferinţă, se refugiază în Egipt pentru a salva viaţa pruncului, unde va rămâne până la moartea lui Irod. Apoi se va întoarce în ţara sfântă, la Nazaret. Acolo vor trăi câţiva ani de pace şi de armonie sfântă.
Când Isus avea 12 ani, mergând toţi membrii familiei la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui, adolescentul Isus a rămas în templu fără ştirea părinţilor. Aceştia, plini de îngrijorare, l-au căutat timp de trei zile. După trecerea cu bine şi a acestei încercări, Iosif, Maria şi Isus s-au reîntors la Nazaret unde au continuat să trăiască în iubire şi pace sfântă până când un alt moment trist a venit în familia lor: Iosif a trecut în casa Tatălui ceresc din braţele lui Isus şi ale Mariei şi sub privirile lor sfinte, pline de speranţa revederii fericite.
Ce trebuie să înveţe familiile de astăzi şi fiecare dintre noi de la sfântul Iosif? Fiecare creştin şi fiecare familie indivizibilă putem învăţa multe de la sfântul Iosif.
Cei care sunt bătrâni sau bolnavi, aşezaţi pe un scaun cu rotile sau întinşi pe un pat de suferinţă acasă, la un azil de bătrâni, într-un spital şi ascultă acum la radio sfânta Liturghie şi cuvântul de învăţătură sfântă au de învăţat de la sfântul Iosif, oglinda răbdării, să fie plini de credinţă sfântă şi de încredere nelimitată în iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care toate le întoarce spre binele celor ce îl iubesc; până şi bătrâneţea, boala şi suferinţa au un rost în planul lui Dumnezeu; ele pot duce la sfinţenie şi la mântuire. Suferinţa permisă de Dumnezeu în viaţa noastră, primită cu răbdare şi smerenie creştină, nu numai că ne poate sfinţi şi mântui, pe noi, care unim suferinţele noastre cu cea a lui Isus, ci poate să-i convertească, să-i sfinţească şi să-i mântuiască şi pe cei din propria noastră familie, care poate sunt departe de Dumnezeu şi în pericol de a se osândi veşnic. Aceeaşi suferinţă poate să contribuie la convertirea păcătoşilor, la iluminarea celor disperaţi, datorită suferinţelor pe care le au de îndurat şi pe care le consideră o absurditate, un consum zadarnic de energii umane şi de bunuri materiale.
Toţi cei care suferă cu răbdare creştină este bine să ştie că pot dobândi harul convertirii şi al iertării pentru ei, pentru cei dragi ai lor şi pentru multe alte suflete care au nevoie de harul mântuitor al lui Cristos.
Dragi persoane în vârstă, dragi bolnavi, suferinţa voastră nu este zadarnică, nu o irosiţi prin nerăbdare sau blesteme, ea este o posibilitate de sfinţire şi de mântuire, de aceea uniţi-o cu cea a lui Cristos şi prin ea vă veţi sfinţi şi mântui personal şi veţi contribui şi la sfinţirea şi mântuirea altor persoane care au nevoie de harul mântuitor al lui Cristos. E bine să nu uitaţi că Isus ne-a mântuit nu când predica sau săvârşea mari minuni, ci atunci când atârna răstignit pe cruce, adică atunci când suferea, pentru că prin rănile lui noi am fost vindecaţi şi mântuiţi.
Privind astăzi la sfântul Iosif, oglinda răbdării, să-l implorăm: Sfinte Iosife, nădejdea bolnavilor, roagă-te pentru noi ca să înţelegem valoarea suferinţei creştine unite cu suferinţa mântuitoare a lui Isus, dobândeşte-ne harul vindecării de bolile noastre sau al răbdării sfinte în suferinţele noastre, iar la sfârşitul vieţii noastre, vino alături de noi cu Isus şi Maria şi condu-ne în paradis unde nu va mai fi niciodată tristeţe sau suferinţă, ci numai bucurie şi fericire veşnică.
Sfântul Iosif, soţul Fecioarei Maria şi tatăl purtător de grijă al lui Isus, poate să-i înveţe multe pe soţii creştini. Mai întâi cum trebuie să rezolve tensiunile apărute între ei. Aşa cum le-a rezolvat el. Nu prin certuri, nici prin violenţe verbale sau fizice, nici prin separări sau divorţuri, ci printr-o comunicare deschisă şi sinceră, printr-o discuţie răbdătoare, care să clarifice divergenţele apărute şi prin prezentarea cu încredere a grijilor şi a suferinţelor lor lui Dumnezeu, care întotdeauna găseşte soluţia cea mai bună pentru binele familiei.
De la sfântul Iosif soţii creştini trebuie să înveţe cum să-i primească pe copii şi cum trebuie să-i crească şi să-i educe; aşa cum el l-a primit pe Isus şi cum s-a ocupat de protejarea lui, de creşterea şi de educarea lui. În societatea de astăzi, părinţii creştini au o enormă responsabilitate cu privire la viaţa, creşterea şi educarea copiilor. Astăzi, viaţa multor copii încă nenăscuţi este într-un mare pericol, din cauza multor mame şi taţi creştini care şi-au pierdut nu numai credinţa, ci şi cel mai elementar sentiment uman, acela de tată şi de mamă, apelând la avort. Viaţa multor copii nenăscuţi este în pericol din cauza unor medici iresponsabili, care încalcă voit jurământul şi angajamentul lor de a apăra viaţa şi a alina suferinţele oamenilor şi săvârşesc avorturi pentru nişte interese materiale. Sfântul Iosif, care se refugiază în Egipt pentru a apăra viaţa pruncului Isus, ne arată cum trebuie să-i iubim şi să-i apărăm pe copiii neajutoraţi.
Sfântul Iosif este cu adevărat ocrotitorul şi sprijinitorul familiilor. Un exemplu în aceste sens ne poate edifica.
Într-o modestă casă din Bordeaux (Franţa), trăia o femeie a cărei viaţă tristă o deplângeau pe drept cuvânt toţi vecinii. Soţul ei, luat de valul prietenilor de pahar şi de distracţie, lipsea mult timp din familie, iar atunci când se întorcea acasă nu făcea altceva decât să blesteme situaţia lui mizerabilă şi să se comporte cu nerăbdare cu soţia şi copilul său. Soţia lui, o femeie blândă şi evlavioasă, se ruga mult şi plângea deseori, fără să-şi piardă răbdarea şi încrederea în milostivirea lui Dumnezeu. Singura ei mângâiere era un copil care o bucura cu zâmbetul şi dezmierdările lui îngereşti. Seara, în lungile sale vegheri, pe care le petrecea într-un colţ al unei camere sărăcăcioase, sărmana mamă, înainte de a-şi culca copilul în pătuţul lui, îl învăţa rugăciunile. Apoi, până adormea, îi repeta dulcele nume al lui Isus, al Mariei şi al lui Iosif.
Într-o seară, soţul ei, nemaiîntâlnindu-se cu prietenii săi de distracţie, s-a întors mai devreme acasă. Ajuns la uşa camerei, aude glasul soţiei sale, glas care îi atrage atenţia. Cu mintea bântuită de bănuieli nedemne se întreba în sine: "Oare cu cine vorbeşte acum?" Ca să o surprindă, deschide cu grijă uşa. Iar în faţa ochilor săi apare o privelişte minunată. Soţia lui stătea în genunchi, iar alături de ea era copilul. Tocmai încheiau rugăciunea de seară. În final, mama i-a spus copilului:
- Copilul meu, să ne rugăm acum şi pentru tatăl tău, pe care eu îl iubesc aşa de mult şi pe care îl vei iubi şi tu; nu-i aşa?
- Da, mămică! i-a răspuns copilul.
- Hai să-l recomandăm sfântului Iosif, patronul său.
Atunci copilul şi-a împreunat cu evlavie mânuţele la piept şi a repetat împreună cu mama rugăciunea lor zilnică: "Dumnezeule bun! Sfinte Iosife, binecuvântaţi-l şi ocrotiţi-l pe tata!" Soţul şi tatăl acelui copil, înduioşat şi cucerit de această imagine sfântă, s-a apropiat discret, s-a aşezat în genunchi şi a început să continue rugăciunea cu soţia şi copilul lor. Era convertit. Din acea seară situaţia acelei familii s-a schimbat radical, soţul a renunţat total la viaţa anterioară şi s-a dedicat cu iubire şi responsabilitate numai familiei sale. Sfântul Iosif i-a ajutat să devină o familie unită, profund creştină şi un exemplu de imitat pentru multe familii.
Dacă ne întrebăm cum s-a arătat sfântul Iosif ocrotitorul acelei familii, putem spune că prin aceea că a păstrat neclintită credinţa şi încrederea acelei femei în iubirea milostivă a lui Dumnezeu, pe care l-a invocat cu statornicie, a făcut-o o mamă bună pentru copilul ei, pe care l-a educat atât de frumos, a păstrat-o într-o iubire fidelă faţă de soţul ei şi, de asemenea, l-a convertit pe acel bărbat şi l-a făcut un soţ adevărat şi un tată bun pentru copilul său.
Să ne îndreptăm şi noi cu încredere spre sfântul Iosif şi să-l rugăm spunându-i: Sfinte Iosife, soţul Născătoarei de Dumnezeu, capul preasfintei familii, ocrotitorul familiilor, nădejdea bolnavilor, vino în ajutorul familiilor noastre şi ale bolnavilor noştri, pentru a ne ajuta, ca toţi să mergem cu încredere şi răbdare sfântă spre mântuire, iar în ceasul morţii noastre condu-ne în gloria şi fericirea cerească pentru ca împreună cu tine, cu Maria, mama lui Cristos şi a noastră, să putem să-l contemplăm, să-l preamărim şi să-i mulţumim veşnic lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin.
